ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Cronici Înapoi

Orchestra Română de Tineret, dirijorul Cristian Mandeal și pianistul Fazil Say

Bookmark and Share
Publicat: joi, 29 Noiembrie 2018 , ora 17.28

Orchestra Română de Tineret ne-a antrenat să căutăm superlative atunci când vorbim despre concertele sale. Degajă mereu o imensă energie interpretativă, o bucurie a muzicii oferite de cei de pe scenă celor din sală! De aceea, o nouă prezență în fața publicului este primită nu numai cu nerăbdare ci și cu așteptări nemăsurate.

In prefața unor apariții pe podiumuri de mare prestigiu la Paris și la Basel, Orchestra Română de Tineret sub conducerea mentorului ei Cristian Mandeal s-a aflat miercuri seara la Ateneu, cu un program romantic foarte solicitant, de forță și mare spectacol sonor. Solistul invitat a fost pianistul de origine turcă Fazil Say. In Concertul nr. 2 de Camille Sanit Saens, Fazil Say a impus o sonoritate amplă, pregnantă, o evidentă prestanță solistică, trăită elocvent nu numai prin frazele muzicale ci și prin gestică, prin expresia figurii... De la tumult furtunos copleșitor la transparențe diafane, survolări aeriene ale claviaturii... Cu o dezinvoltură tehnică remarcabilă, Fazil Say a modelat jocurl de volume, de lumini și umbre, de tonuri coloristice ale acestui opus romantic de Saint Saens într-un excelent dialog interpretativ cu ansamblul, foarte bine pus la punct iar personalitatea pianistului și dirijorului s-au întălnit în aceleași rezonanțe tumultuoase, sub semnul energiei și contrastelor. Răspunzând aplauzelor entuziaste ale publicului, Fazil Say a oferit ca prim bis o creație proprie, cu evidente trimiteri spre tradiția muzicală a țării sale natale; nostalgie poetică și efecte sonore interesante obținute și printr-o tratare diferită a instrumentului - dincolo de cea obișnuită în marele repertoriu clasic și romantic. A urmat apoi o delicată pagină Chopiniană, conturată cu multă finețe. In pauza, Fazil Say a declarat:

"A fost o mare plăcere să cânt cu Orchestra Română de Tineret... Il cunoșteam desigur pe maestrul Mandeal - am cântat împreună de multe ori în diferite locuri, prin lume. Mi-a vorbit adesea despre această orchestră, despre cât este de bună dar abia astăzi am avut ocazia să constat acest lucru, întâlnindu-i tinerii muzicieni și am fost foarte mulțumit de ei iar mâine vom avea un concert împreună la Paris."

Afișul serii a mai cuprins două creații de mare spectacol orchestral, valorificând exuberanța și strălucirea unui ansamblu: Rapsodia nr.1 de George Enescu și Simfonia "Manfred" de Piotr Ilici Ceaikovski. Contraste pregnante, culoare, sclipire dar și alternanțe de planuri sonore căutate cu grijă au caracterizat primele "imagini" ale rapsodiei enesciene; spre final am avut senzația unor supralicitări ale nuanțelor ample , deranjante uneori în cazul alămurilor. Dinamismul spectacolului sonor a estompat și unele "accidente" interpretative, încheind lucrarea într-o notă sprințară, înfocată.

Partea a doua a programului a cuprins monumentala desfășurare romantică a Simfoniei "Manfred" de Ceaikovski, în care personalitatea dirijorală a lui Cristian Mandeal s-a impus cu vigoare, viziunea sa fiind pregnant dramatică, alternând momente lirice cu explozii viforoase. Amploarea valurilor sonore a fost copleșitoare pe alocuri (gândită - poate - și pentru proporțiile mult mai mari ale sălii pariziene în care ansamblul urma să evolueze în ziua următoare); masa sonoră a corzilor a avut robustețe, densitate - o calitate sonoră demnă de aplauzele înflăcărate de la final! Poate prea subliniat relieful unor intervenții timbrale care au fragmentat de câteva ori fluiditatea discursului romantic. Bagheta lui Cristian Mandeal a descătușat energii vijelioase în tempo-urile alerte, a făcut loc și vibrației lirice, a impus un suflu tumultuos, forțând poate uneori expresivitatea, rezistența tinerilor instrumentiști... Dar entuziasmul lor s-a re-încărcat prin reacția călduroasă a publicului, așa cum am putut constata în cele două bisuri genros oferite de Orchestra Română de Tineret, cu o versiune incandescentă a Horei staccato și o pagină de autentică prestanță a romantismului francez.

Intr-o continuă reformulare a componenței sale, Orchestra Română de Tineret confirmă valoarea unei inițiative excelente, urmărite cu tenacitate și strictețe profesională timp de un deceniu de muncă asiduă: aparițiile sale sunt, categoric, certitudini de calitate artistică în viața noastră muzicală. Tocmai de aceea așteptăm mereu mai mult, mai bine, cât mai multă rigoare și implicare din partea acestor tineri muzicieni!

Anca Ioana Andriescu