Se întâmplă la Radio România Înapoi

Ne-a părăsit regizorul Vasile Manta

Publicat: joi, 15 Martie 2018 , ora 8.54
Îndrăgitul regizor artistic Vasile Manta s-a stins din viață la puțin timp după ce a împlinit 68 de ani. Cu o impresionantă activitate începută încă de la vârsta de 9 ani, Vasile Manta și-a dedicat întreaga viață teatrului radiofonic, peste 4 decenii fiind pe rând interpret, regizor tehnic, realizator, inginer de sunet și regizor artistic, absolvind pe rând Institutul Politehnic București, Facultatea de Electrotehnică, și Facultatea de regie Teatru, Academia de Arte Luceafărul. A obținut diploma de licență la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureș și ulterior doctoratul în specialitatea Teatru.

Prin cei peste 40 de ani de activitate neîntreruptă a îmbogățit teatrul național radiofonic cu regia artistică și coloana sonoră a mii de spectacole și emisiuni scenarizate la care se adaugă sute de roluri interpretate în fața microfonului în perioada copilăriei.

Vasile Manta a făcut parte din echipele de realizatori a numeroase piese premiate de UNITER, obținând și distincții internaționale. A lucrat alături de mari regizori și importanți profesioniști de radio și, asemeni acestora, Vasile Manta și-a adus contribuția și o valoroasă amprentă artistică, întreaga sa carieră profesională fiind o sursă de inspirație și motivație pentru toți colegii săi.

Pentru întreaga dumneavoastră activitate și o viață exemplară, dedicată teatrului radiofonic, Radio România vă mulțumește, Domnule Vasile Manta!