ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Allegro
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Muzica apelor și opera Dido și Aeneas în același concert dirijat de Sir Roger Norrington

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 25 Ianuarie 2019 , ora 15.37

Sir Roger Norrington este unul dintre primii și cei mai importanți muzicieni care s-au dedicat ideii de interpretare argumentată istoric, artistul în vârstă de 84 de ani fiind preocupat de această mișcare de aproximativ 50 de ani. Șeful de orchestră a explorat interpretarea informată istoric atât pe instrumente vechi, cât și pe instrumente moderne, împreună cu ansambluri ca London Classical Players, Orchestra Radiodifuziunii din Stuttgart, Orchestra de Cameră din Zürich, Camerata Salzburg sau cu Orchestra of the Age of Enlightenment, ansamblu cu care a colaborat încă de la fondare și al cărei dirijor emerit este astăzi.

În stagiunea curentă a London Philharmonic Orchestra Sir Roger Norrington (artistul a fost înnobilat de Regină în anul 1997) conduce ansamblul pe scena Royal Festival Hall într-un program cu opusuri de Georg Friedrich Haendel și Henry Purcell. Propunerea este foarte atrăgătoare, întrucât aduce laolaltă pe afiș două partituri celebre; prima parte a serii este rezervată muzicii instrumentale, cu interpretarea Suitelor nr. 1 în fa major și 2 în re major Muzica apelor, în vreme ce partea a doua prezintă, în versiune de concert, opera Dido și Aeneas. Așadar, două opusuri din epoca de aur a muzicii britanice, la fel prețuite acum, în secolul XXI, ca și în perioada Barocă.

Tragedia lui Purcell are în centru povestea de dragoste dintre Dido, întemeietoarea și regina Cartaginei, și Aeneas, erou troian; el o părăsește, iar ea cade pradă disperării. În versiunea de la Londra rolurile titulare sunt interpretate de mezzo-soprana elvețiană Marie-Claude Chappuis și de baritonul german Benjamin Appl. În celelalte partituri îi veți asculta pe soprana engleză Lucy Crowe - Belinda, mezzo-sopranele engleze Ciara Hendrick și Anna Harvey - în rolurile celor două vrăjitoare, precum și pe bas-baritonul Edward Grint și pe soprana Anna Dennis. Participă ansamblul vocal The Schutz Choir.

Exuberanță și extravaganță sonoră urmată de mult dramatism - iată propunerile serii de miercuri, 30 ianuarie 2019. În transmisiune directă de la Londra ascultați muzică de Haendel și Purcell de la ora 21.30 în emisiunea Scena europeană.

Irina Cristina Vasilescu