Cu o promovare cu totul deosebită, Concertul de joi seară al Filarmonicii s-a dorit un reper al ascensiunii acestei stagiuni spre superlativ, în intenția afirmată de a continua - peste decenii - prestigiul programelor simfonice găzduite la Ateneu.

Seara s-a deschis în lumea de poveste idilică a Rapsodiei a II-a de George Enescu; mai mult contemplare decât narațiune, cu sonorități voluptuoase pe alocuri, cu detalii privite parcă sub lupă… Un peisaj de toamnă moldavă filmat la ralenti, urmărind căderea fiecărei frunze… Prestanța și rigoarea dirijorului Cristian Badea și-a pus amprenta și asupra scriiturii spectaculoase a Păsării de foc a lui Igor Stravinski; creșteri ample, volume robuste arcuite maiestuos, grandilocvent uneori dar și energie și forță ritmică. Nu neapărat o viziune a zborului, a jocului de lumini ale focului ci mai degrabă o imagine... statuară a acestuia.

Concepută ca element de maximă atracție al serii, prezența solistică a celebrului violoncelist Mischa Maisky în Concertul de Dvorak a fost plasată ca parte a doua a programului; îndrăznesc să afirm că am regăsit căldura tonului și sinceritatea expresivă, vibrația specială a trăirii frazelor muzicale, acele atribute care ne-au vrăjit decenii de-a rândul în versiunile lui Mischa Maisky, mai ales în bisurile oferite cu generozitate. Un scurt moment solo din universul muzicii lui J S Bach: noblețe a rostirii, profunzime și simplitate a liniilor unor "respirații" sonore mature, desprinse parcă din curgerea timpului. Apoi două pagini romantice din creația lui Piotr Ilici Ceaikovski, interpretate în acompaniamentul ansamblului: în această versiune instrumentală, Aria lui Lenski din opera Evgheni Oneghin s-a definit prin emoție, prin lirism vibrant, prin patos romantic elocvent, fără însă a cădea în exces iar sensibilitatea din Andante cantabile a fost decupată firesc dar pregnant, cu distincție și eleganță a liniilor solistice; Mischa Maisky a avut acea simplitate și căldură a rostirii unui mare artist, reliefată în compania orchestrei conduse de Cristian Badea: precisă, fin dozată, cu discreție și accente ale unor solo-uri timbrale frumos conturate.

La prima dintre cele 2 întâlniri cu publicul în această colaborare, Concertul de Dvorak a sunat… cam departe de speranțele multora dintre cei prezenți în sală! Am avut mai degrabă sentimentul unei simfonii uneori concertante, în care violoncelul nu a avut un singur partener de dialog - orchestra - ci o mulțime de individualități timbrale ale suflătorilor, care nu au găsit mereu aceeași rezonanță a expresiei, care au avut și rigiditate și lipsă a acurateții pe alocuri; sonorități prea puternice, sufocând uneori temele violoncelului, alămuri cam prea …robuste, o atmosferă mai degrabă a confruntării decât a… conlucrării în spiritul romanticului Dvorak… E adevărat: când te aștepți să fii copleșit imaginea atât de mult elogiată a unor muzicieni celebri, de….grija pentru detalii și perspectiva unui întreg "edificiu" de stil și expresie muzicală, orice derapaj este perceput la cote mult amplificate! Din fericire, cu totul alta a fost atmosfera cooperării în cele două bisuri cu orchestra, unde am apreciat din nou prestația corzilor!

Joi 8 noiembrie, Ateneul a găzduit un spectacol muzical în trei acte, căci celor două părți menționate pe afiș li s-a adăugat succesiunea generoasă a bisurilor, alcătuind un al treilea tablou, încântător din fațetele expresive atât de diferite.