ACUM:
17.00
Glissando (R)
Clasic, jazz & more estival.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Agenda de concert Înapoi

Mexic, Cuba, China, Polonia, Italia - meridiane ale muzicii românești

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 12 Aprilie 2019 , ora 10.07

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor deschide sâmbătă, 13 aprilie 2019, un amplu turneu internațional ce cuprinde 18 recitaluri pe scene din 6 țări de pe 3 continente, o "Odisee muzicală" pe care cei doi tineri muzicieni o dedică promovării muzicii românești pe cele mai îndepărtate meridiane ale lumii. Acest prim recital, realizat cu susținerea INSTITUTULUI CULTURAL ROMÂN și inclus în seria intitulată "INTERMERIDIAN" - consacrată în exclusivitate creației compozitorilor români moderni și contemporani - va avea loc la sala centrului cultural "Seminario de Cultura Mexicana" din Ciudad de Mexico și va fi urmat, a doua zi, de un alt recital cameral, de această dată dedicat președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Prezentat sub denumirea "ROMANIA UNIVERSALIS", evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Român al Culturii și Identității Naționale și va fi susținut în ambianța colonială a Casei de la Bola, sediul din capitala mexicană al Fundației Haghenbeck.

Aceleași două repertorii vor fi prezentate, o săptămână mai tărziu, într-un alt cadru faimos pentru specificul său exotic: capitala Republicii Cuba, Havana. Aici, cei doi muzicieni vor performa în superba sală de concerte de la Palacio de los Matrimonios (18 aprilie, programul ROMANIA UNIVERSALIS) și în aula Institutului Superior de Arte (22 aprilie, INTERMERIDIAN).

După numai două săptămâni, Diana Jipa și Ștefan Doniga vor călători în partea opusă a Globului Pământesc pentru a prezenta, în datele de 10 și 11 mai, în metropola chineză Anqing, o altă serie de recitaluri, reunite sub titlul "VIOLIN STAR", cuprinzănd lucrări de virtuozitate din repertoriul violonistic românesc și universal.

Această amplă experiență internațională a celor doi artiși va continua cu alte recitaluri din ciclul ROMANIA UNIVESRALIS care vor fi prezentate la Varșovia, în 26 mai, și la Trieste, pe 22 iunie, și care vor alterna, în perioada 21 mai - 30 iunie, cu o serie de 10 prezențe pe scene din România.

Turneul este organizat de Asociația Culturală "Heart-Core" în parteneriat cu Ambasadele României din Republica Cuba și Statele Unite Mexicane și se bucură de prețiosul parteneriat media al Societătății Române de Radiodifiziune prin Canalul Radio România Muzical.