Cronici Înapoi

Josu de Solaun, câștigător al Concursului Internațional 'George Enescu' - ediția 2014 în recital la Ateneul Român

Publicat: luni, 26 Septembrie 2016 , ora 12.08

Pianistul spaniol Josu de Solaun ne-a confirmat sâmbătă, 24 septembrie, statutul său de câștigător al Concursului Internațional "George Enescu" - ediția 2014, în recitalul pe care l-a susținut la Ateneul Român. A optat în favoarea unui repertoriu romantic - Schumann, Brahms, Chopin și o parafrază Franz Liszt după Richard Wagner. Josu de Solaun - un produs al Manhattan School of Music, declarându-și răspicat dragostea pentru muzica lui George Enescu, pe care a și concretizat-o într-o apariție discografică la casa de discuri Naxos, în această vară - este vorba despre integrala lucrărilor pentru pian - câți dintre câștigătorii acestui concurs ne-au oferit într-un timp atât de scurt o asemenea răsplată?

Dar să revenim la seara de sâmbătă când a avut loc o întâlnire fericită între acest pianist, care cântă zâmbind, și muzica secolului al XIX-lea - Josu de Solaun domină pianul cu impetuozități de nestăvilit, dar în egală măsură are răbdarea de a se așeza pe sunet cu infinită înțelepciune. Își oferă răgazul de a respira, de a crea pânze sonore infinitezimale, mângâie pianul cu mâini de vrăjitor, regizează momente de suspans și, atunci când partitura o cere, oferă un discurs luxuriant, și nu ne referim doar la virtuozitate. Ne-a mărturisit după recital câteva gânduri. Astfel am aflat ce a însemnat pentru Josu de Solaun revenirea după doi ani pe scena Ateneului Român:

"Este foarte emoționant, pe atâtea planuri. În primul rând datorită relației cu Enescu, de asemenea pentru biografia mea. Când am câștigat concursul eram într-o perioadă foarte dificilă a vieții mele, cu nenumărate îndoieli legate de drumul meu în muzică. Acest concurs a fost o mare încurajare pentru a continua. Deci, de câte ori vin aici, mă simt în locul în care am renăscut muzical. Și în ultimul rând acum am atâția prieteni, prieteni foarte apropiați care acum sunt aici, care știu că mă iubesc și pe care și eu îi iubesc. Să cânți în fața celor care te iubesc, probabil, este cel mai mare dar pentru un muzician."


Ne-ați făcut și un cadou, înregistrând integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu, într-un timp atât de scurt...

În doi ani, deși cunoșteam muzica sa înainte... Suita op.10, Sonata a III-a, Carillon Nocturne. A fost o mare dragoste, multe nopți nedormite și momente de mare dificultate. Este o muzică incredibil de densă, atât de dificil de învățat, de interpretat, dar trecând prin acest proces m-a transformat într-o persoană mai bună. Există în muzica lui Enescu o calitate spirituală. Când pătrunzi în această lume este ca și cum ai intra într-o dimensiune paralelă. Și este imposibil, atunci când intri profund, să ieși aceeași persoană. Acum sunt o persoană diferită. Pot să spun că în viața mea există perioada pre-Enescu și post-Enescu. A fost o călătorie incredibilă și sper ca aceasta să-i facă pe oameni să dorească mai mult să învețe muzica lui Enescu, să dorească mai mult să o asculte. Și sper ca publicul aprecieze aceste înregistrări. A fost o muzică realizată cu multă dragoste.


Înțelegem că ceva s-a schimbat în viața dumneavoastră după câștigarea Concursului Internațional "George Enescu"...

Desigur, mi s-au oferit nenumărate oportunități de a cânta în România. A devenit România ca o a doua casă pentru mine. Iubesc țara, oamenii, istoria ei, gastronomia, peisajele. Și niciodată nu este de ajuns. Îmi doresc să revin din ce în ce mai des, mă voi întoarce în luna decembrie, în martie, în mai, cântând cu diferite orchestre. Deci va fi frumos.


Și pianista Oana Velcovici ne-a vorbit, după recital, despre Josu de Solaun:

"Josu este un muzician pur-sânge, atât de talentat încât nici nu poți să te mai gândești că este perfect tehnic, sau că știe muzică în profunzime și că înțelege tot ceea ce este scris în partitură. Transmite imens, ești copleșit de muzică. Rar se poate întâlni un artist de o asemenea valoare și prevăd că va evolua încă și mai mult spre culmi. Cred că este unul dintre puținii muzicieni care pot evolua continuu, cât există. Libertatea interioară este un lucru esențial pentru un artist și ca să ajungă acolo a trecut printr-o viață complicată și foarte interesantă. Și toată experiența lui se reflectă în modul în care cântă. Este mult de învățat de la el!"

Marina Nedelcu