În 8 ianuarie 2018, Fundaţia Calea Victoriei organizează la Teatrul Naţional din Bucureşti tradiţionalul Concert de Anul Nou. Printre invitaţii acestui eveniment se numără şi violonistul elveţian Manrico Padovani, care cu amabilitate mi-a acordat acest interviu:

Manrico Padovani, îţi vei începe anul 2018 în România, la Bucureşti, cântând alături de orchestra Symphactory şi dirijorul Tiberiu Soare. Ce aşteptări ai de la această experienţă? Este pentru prima dată când vei cânta la Bucureşti?

Legătura mea cu România a început în urmă cu mai mulţi ani, când am fost invitat să cânt şi să înregistrez Concertul nr.1 de Paganini alături de Filarmonica Oltenia din Craiova. Mă simt foarte norocos că am ocazia să încep noul an 2018 cu un concert la Bucureşti, care va fi şi debutul meu în Capitală, cântând acelaşi concert. Este o onoare să pot cânta în acest frumos oraş, atât de bogat în tradiţii culturale, inspirat de personalităţi precum Enescu, Celibidache sau Silvestri. Sunt foarte încântat şi aştept cu nerăbdare colaborarea cu Orchestra Symphactory şi Maestrul Soare şi sunt foarte bucuros pentru alegerea acestui minunat concert de Paganini.

Să pornim de la început… Ai putea identifica un moment în viaţa ta când ai realizat 'Da, muzică - asta vreau să fac!'

Eu m-am născut într-o familie non-muzicală, aşa că vioara nu mi-a fost 'în gene'. Într-o zi, foarte probabil prin copilărie, s-a întâmplat să văd un film despre viaţa lui Niccolò Paganini. Cred că acela a fost momentul magic, pe lângă fabuloasa viaţă a artistului şi personalitatea sa, am fost foarte , foarte impresionat de arta viorii. Din acel punct am ştiut - voi deveni violonist!

La început, această decizie a fost o mare surpriză pentru părinţii mei, pentru că eram un copil foarte activ şi asta nu se potrivea foarte bine cu ideea preconcepută cum că muzicienii din sfera clasică sunt oameni liniştiţi, tăcuţi. Dar am luptat pentru dorinţa mea şi nu mi-a păsat de părerile celor din jurul meu. M-am hotărât să îmi găsesc prima vioară chiar eu şi asta am făcut. După aceea, tatăl meu nu doar că a fost de acord cu decizia mea dificilă, ci mi-a oferit tot sprijinul în viitor.

Care au fost idolii tăi muzicali, în anii formativi?

Îmi plăcea foarte mult să ascult înregistrări cu J.Heifetz, A. Grumiaux, L.Kogan… Unul dintre idolii care încă îmi sunt foarte dragi şi astăzi este Andrei Korsakov, un mare violonist şi dirijor rus, pe care l-am pierdut din păcate mult prea devreme(1946-1991). Dintr-o întâmplare fericită am ascultat cu el o înregistrarea cu 'Fantezia Otello' de H.W.Ernst şi de la primele note mi-a aprins inima. Îi iubesc sunetul, atât de puternic şi sensibil în acelaşi timp, nostalgic şi foarte clar, evident. Mare îmi este norocul că pot cânta pe vioara lui ( pe care a cântat şi la Bucureşti în anii '80), un fabulos instrument G.Roggieri (Brescia), cu care alternez vioara Stradivarius de la un concert la altul.

Pe 8 ianuarie vei cânta Concertul nr.1 de Paganini. Care este relaţia ta cu această lucrare, pe care ştiu că ai şi înregistrat-o?

Acest concert, împreună cu nr.2, a fost mereu unul dintre dintre preferatele mele. Diferenţa dintre acest concert şi altele sunt cele vâteva momente de recitativo, care îi oferă solistului multe posibilităţi de a se exprima. Există un moment înspăimântător de asemenea: flajoletele duble din a treia mişcare. Nimeni nu poate garanta dacă vor ieşi cum trebuie sau nu, indiferent de cât de mult le-ai studiat înainte. A doua mişcare a Concertului este poate cea mai dramatică din toate compoziţiile lui Paganini. În esenţă, vorbeşte despre un prizonier condamnat la moarte, care îşi regândeşte toată viaţa şi destinul. De fiecare dată când cânt această parte, mă loveşte într-un mod foarte emoţionant.

Eşti primul violonist elveţian care a cântat în concert toate cele 24 de Capricii op.1. Ce crezi că ar putea învăţa orice violonist de la personalitatea lui Paganini?

Pe lângă faptul că a fost un violonist excepţional, Paganini a fost şi un inventator revoluţionar pentru lumea viorii. Numeroşi instrumentişi ai generaţiei sale şi ai celor viitoare, precum H.W.Ernst, C.Sivori, Ole Bull, H.Vieuxtemps, E.Ysaye, P.de Sarasate, precum şi violonişti contemporani şi colegi de-ai mei sunt în continuare influenţaţi de acest muzician incredibil. Deşi, aparent nu aavea nicio limită tehnică, el a încercat mereu să caute lucruri noi, lucruri neauzite până la el. Flajoletul dublu, pizzicato cu ambele mâini, utilizarea celor mai înalte poziţii sau imitarea trilurilor de păsări pe vioară, sunt doar câteva dintre inovaţiile sale. El este un exemplu de iubire necondiţionată pentru vioară, ea însemna totul pentru el, chiar şi când sănătatea i-a adus multe neplăceri. Cred că putem învăţa în continuare de la el cum să fim deschişi la minte, pasionaţi de experimente, neînfricaţi când vine vorba despre nou şi cum să nu ne mulţumim doar cu potecile gata bătătorite.

Ce alţi artişti îţi plac, din orice gen muzical?

Gusturile mele muzicale sunt largi şi diverse. Admir marii cântăreţi de operă pentru incredibila lor creativitate în ceea ce priveşte vocea umană. De asemenea îmi place să ascult jazz, pop, musicaluri, chiar şi rap. Jimi Hendrix, Pink Floyd, Jaques Brel sunt cu siguranţă nume de neuitat.

Dacă ai fi putut avea o carieră întrun alt domeniu, care ar fi fost acela?

Ar fi fost într-un fomeniu unde este posibil să visez: actor, avocat sau fizician. Despre ultima altegere: mereu am fost fascinat de puterea nelimitată a fizicii.

Dacă un tânăr violonist vine la tine şi îţi cere un sfat pentru cariera sa, care ar fi acela?

Este important să îţi clădeşti o reţea bună şi în acelaşi timp să rămâi autentic, fără a încerca să imiţi pe cineva.