Interviuri cu artistii Înapoi

Interviu cu violonistul Florin Pârvulescu, singurul român din Orchestra Simfonică din San Francisco

Publicat: marți, 8 Septembrie 2015 , ora 15.12

La finalul celui de al doilea concert de la București, din 7 septembrie 2015, dirijorul Michael Tilson Thomas i-a oferit florile sale primite din partea organizatorilor unui instrumentist de la vioara întâi. Pentru că acela este singurul român din Orchestra Simfonică din San Francisco, despre care am aflat mai multe la o discuție după concert.

Ne bucurăm să vorbim cu singurul român din Orchestra Simfonică din San Francisco, domnul Florin Pârvulescu, la vioara intâi. O impresie despre această seară care a însemnat prima întâlnire a Orchestrei Simfonice din San Francisco cu România. Cum v-ați simțit?

Foarte bine. Nu numai eu, pentru că m-am întors la București, dar cred că toată orchestra a fost foarte impresionată de public, de cât de mult au durat aplauzele, de oraș. Mi-au spus toți că s-au plimbat foarte mult prin oraș, au băut bere, au mâncat, le-a plăcut foarte mult.


Sunteți plecat de ceva ani, sunteți membru, din 1999, al Orchestrei Simfonice din San Francisco, llocuiți probabil și mai de mult în Statele Unite.

Da, exact.


Cum priviți Festivalul Enescu? Cum vi se pare?

Mi se pare foarte impresionant, pentru că, în primul rând, sunt enorm de multe concerte constant. Mi se pare numărul concertelor foarte impresionant. Mi se pare enorm de multă muzică, enorm de multă activitate artistică.


La Sala Mare a Palatului cum v-ați simțit? Multă lume a criticat sala, care evident, nu e concepută pentru concerte simfonice. Se simte asta? Ați auzit comentarii ale colegilor, ale dirijorului?

Nu. Am auzit mai mult comentarii ale oamenilor care cunosc sala foarte bine, de aici, din București și este corect. Adică, nu e conceput ca un hall, dar oarecum, cu acustica artificială sună foarte cald, așa este impresia noastră. Adică, pentru o sală care nu este concepută ca o sală de concert, nu e deloc inferioară multor alte săli, care sunt concepute special ca  săli de concert și au o construcție incorectă.


Spuneți-ne povestea dumneavoastră ca violonist. Ce ați făcut în România? Ați studiat în primul rând aici, nu știm nici asta...

Foarte puțin aici. Am plecat când aveam 8 ani. Am studiat aici vreo șase luni, pe urmă m-am dus în Statele Unite, la New York, Juilliard School.


Cu cine ați studiat la Juilliard?

Cu Shirley Givens, o foarte bună profesoară, asistentă a lui Ivan Galamian, care este mare profesor la Juilliard. Pe urmă, am avut alți profesori foarte buni la Baltimore, la Peabody Conservatory, Herbert Greenberg, fostul concert-maestru, Sophia Rosenberg, care e o fantastică pedagogă.


Bănuiesc, din ce am citit, din percepția asupra Orchestrei Simfonice din San Francisco, faptul că e o experiență fabuloasă să fii membru al ei, dar și o responsabilitate pe măsură. Simțiți această presiune? Cum este atmosfera?

Noi cântăm patru-cinci concerte pe săptămână. Presiunea nu mai este așa de mare, pentru că o facem de multe ori. Suntem foarte obișnuiți să avem program foarte dens.


Un detaliu care vor bucura pe iubitorii de crossover. Ați participat la înregistrarea unui album, cel mai special probabil, din discografia Metallica, Metallica and San Francisco Symphony, un dublu CD. Cum a fost?

Excelent. În primul rând, ei sunt foarte profesioniști. Oamenii în general, au impresia că cei din hard rock, heavy metal sunt complet aiurea. Nu. Erau la punct totul și a fost chiar foarte inspirant lucrând cu ei, pentru că toate cântecele lor au fost aranjate pentru noi de Michael Kamen. Toată experiența a fost excelentă. Publicul era altul. Când se rupea un arcuș, săreau cu toții pe el, ca să-l aibă ca amintire. Muzica era foarte bună.


O înregistrare live. Nu este un album de studio?

Exact. Este live. Live, peste trei diferite date, adică ai un concert, ai înregistrarea, ai al doilea concert și tot așa.


Ce urmează acum pentru dumneavoastră, ca membru al Orchestrei Simfonice?

Acum mergem mai departe în turneu, în primul rând.


Sunteți în turneu în Europa.

Da, la Lucerna, pe urmă Luxemburg, Paris, după care ne întoarcem în Statele Unite, unde am alte proiecte și individuale, să înregistrez niște sonate solo.


Aveți și activitate camerală? Tot pe lângă orchestră sau separat?

Sunt mai multe serii care sunt combinate cu orchestra, dar sunt și multe alte serii care sunt complet independente în alte orașe, cu alți muzicieni.


Sunteți și profesor cumva?

Am câțiva studenți foarte talentați. De obicei, încerc să limitez numărul ca să mă preocup cu alte proiecte, dar îmi face mare plăcere să predau.




Interviu realizat de Ștefan Costache