Zlatomir Fung: Aceasta este de fapt a treia oară când vin în România, căci am mai fost la finalul verii trecute pentru Festivalul Enescu unde am avut plăcerea să interpretez o lucrare concertantă de Scedrin și de asemeni Simfonia Concertantă de George Enescu împreună cu Orchestra Filarmonicii de stat din Sibiu așa că este realmente minunat să revin aici la București, un oraș foarte frumos, cu atât de multă istorie. Este - desigur - o plăcere și mai mare să mă afu aici în timpul competiției internaționale, când se află așa de mulți violonceliști din diferite locuri în același oraș și avem ocazia de a ne întâlni, de a sta de vorbă, de a ieși la masa împreună. Nu am venit de mult timp și nu am reusit decât să urmăresc puțin transmisiunea live a competiției pe website dar sper să pot asculta și în sală o parte dintre concurenții etapei a doua.

După ce ai câștigat Concursul Enescu ai mai acumulat și alte premii în diferite competiții…

Am fost foarte norocos pe parcursul acestor ultimi doi ani și am avut șansa de a câștiga câteva premii în Statele Unite iar în această vară am obținut premiul I la Concursul Schoenfeld dedicat instrumentelor cu coarte și arcus desfășurat la Harbin, în China…Și acestea au fost evenimente deosebite dar Concursul Enescu are un loc special în sufletul meu prin proporțiile organizării sale, prin transmisiunile efectuate, prin popularizare și - în primul rând - prin publicul din România, atât de primitor și de cald, ceea ce a mi-a lăsat amintiri foarte dragi.

Aici ești și destul de aproape de rădăcinile unei părți a familiei tale!

Așa este. Mama mea este din Bulgaria (s-a născut și a crescut în Bulgaria, la Sofia), iat tatăl meu este american de origine chineză, așa că pot spune că am sânge balcanic, pe jumătate! Adică din această regiune de SE a Europei! Și cred că mare parte din muzica acestei zone are o manieră foarte deschisă de exprimare a emoțiilor, o mare bucurie de a trăi și ai sentimentul că inima, sufletul oamenilor de aici este expus cu totul în această muzică și că se simte și o pregnantă influență a folclorului în domeniul tradiției clasice, uneori chiar cu note de asprime… Mă gândesc că poate aceste rădăcini ale mele mă ajută să simt această încărcătură energerică în diferite lucrări, așa cum este și cazul muzicii lui Enescu.

-
În programele de concert și de recital abordezi multă muzică modernă, contemporană… Este o opțiune a ta, personală sau o direcție firească în contextul vieții muzicale actuale?

Cred că este vorba despre ambele aspecte, întrucâtva… Personal îmi place să mă implic în partiturile moderne, cred că ele ofere provocări diferite față de repertoriul așa-zis clasic și, deasemeni, te obligă sau, mai degrabă, îți oferă ocazia ca interpret să creezi ceva în muzică, să oferi un drum propriu deoarece acele pagini încă nu au fost interpretate de așa de multe ori…Dar, pe de altă parte, consider că muzica scrisă astăzi și în ultimele 5, 6 decenii merită în mare măsură să fie ascultată și interpretată și mă străduiesc cât mai mult să o integrez în programele mele de câte ori pot… Așadar, este un amestec între nevoia actuală și pasiunea mea pentru această muzică.

Recitalul de la Ateneu începe cu lucrarea lui Corelli - o foarte frumoasă sonată barocă, de fapt un aranjament al unei sonate pentru violoncel si pian, și apoi pentru a încheia prima parte a recitalului vom cânta prima sonată pentru violoncel și pian de Alfred Schnittke, o piesă pentru care Iulian și cu mine am lucrat cu foarte multă plăcere.

Este o pagină muzicală foarte întunecată, cu momente în care pare chiar foarte agresivă dar și cu altele ce sugerează o rugăciune sau pasaje foarte lirice… Pe parcursul celor aproximativ 20 de minute sunt concentrate o mulțime de personaje și de stări și în partea a II-a există și unele momente ce se apropie chiar și de jazz dar pentru noi a fost captivant să o prezentăm ca un întreg, ca o partitură muzicală de puternică pregnanță.

Una foarte puțin cunoscută pentru publicul nostru, cel puțin… Ai mai avut ocazia să cânți această lucrare?

Am cântat-o de câteva ori în Statele Unite dar - de fapt - prima dată am auzit-o interpretată de câțiva participanți la Concursul din 2011 (în transmisiunea live a competiției) și am constatat că se cântă din ce în ce mai mult - mă gândesc că va beneficia poate de o nouă popularitate din partea generației mele. Sunt mulți violonceliști care o abordează în cadrul repertoriului lor obișnuit și mi se pare foarte firesc pentru că este cu adevărat o lucrare foarte frumoasă.

Necunoscută este pentru noi și piesa lui Esa Pekka Salonen pentru violoncel solo.

Este o lucrare foarte specială pe care sunt foarte încântat că am ocazia să o prezint în acest recital: o piesă pentru violoncel solo intitulată Uta III. În suedeză Uta înseamnă "suprafață", iar ideea lui Esa Pekka Salonen a fost să scrie o piesă pentru violoncel care să reflecte o multitudine de aspecte de virtuozitate, elemente care să fie foarte solicitante sub aspect tehnic, dar dincolo de acestea - să se desfăşoare un proces lent de evoluţie, ascuns parcă sub freamătul virtuoz. Nu am avut ocazia să aud această lucrare cântată pe scenă, "live" ci doar în înregistrări; din câte am constatat eu nu sunt foarte mulţi violonceliştii care o abordează şi nici măcar cei care au auzit despre ea. Aş spune că este o imagine sonoră foarte violentă. Este vorba despre o molie atinge cu aripile sale o flacără şi până la urmă arde şi moare. O muzică ce pare aspră, dură... Pentru mulţi, aceste 8 minute de muzică virtuoză pot părea foarte violente şi chiar urâte! Dar mie piesa mi se pare deosebită, de un contrast foarte puternic cu Sonata de Brahms care urmează.