Acum: 13.05
PolifoniiUniversal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 15.29
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Interviuri

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

Interviu cu Elisabeth Marinkovic - Forumul Cultural Austriac

Publicat: luni, 19 Iunie 2017 , ora 17.23
 
Bookmark and Share

Forumul Cultural Austriac organizează împreună cu Radio România Muzical, Biserica Luterană și Asociația Museart, concertul Cvartetului Giocoso din Viena, ansamblu inclus în cadrul programului New Austrian Sound of Music. Bilete disponibile în rețeaua www.eventim.ro.

Ce înseamnă programul New Austrian Sound of Music?

Este un program de lungă durată propus de Ministerul Afacerilor Externe din Austria care își propune să promoveze tineri interpreți austrieci pentru perioade de câte 2 ani. Programul a demarat în 2002 și la fiecare doi ani se anunță concursul și se aleg muzicienii care vor face parte din program. Pot aplica muzicieni cu cetățenie austriacă sau ansambluri care sunt stabilite în Austria care cântă muzică contemporană, jazz, pop sau muzică clasică. Un juriu de experți selectează apoi muzicienii; membrii juriului fac parte MICA - Uniunea muzicienilor din Austria și de la Universități de muzică din Austria. Muzicienii aleși sunt promovați de întreaga rețea a ambasadelor, consulatelor și forumurilor culturale austriece din întreaga lume, în limita bugetului, evident.

Ce ne puteți spune despre Cvartetului Giocoso, ansamblu promovat în cadrul proiectului New Austrian Sound of Music?

Este un cvartet foarte interesant, inițial format la Iași, în România, însă s-a mutat la Viena și acum este un ansamblu rezident acolo. Este considerat unul dintre cele mai promițătoare și talentate cvartete din generația lor. A avut deja succese remarcabile și a obținut premii importante. Cvartetul Giocoso a fost ales pentru proiectul New Austrian Sound of music pentru anii 2016 și 2017. Recomand cu căldură publicului să meargă la concertul lor din 22 iunie de la București și să afle mai multe despre ei.

De ce este atât de importantă muzica în activitatea Forumului Cultural Austriac?

Austria este asociată cel mai des cu cultura ei și din cadrul acesteia, mai ales cu muzica. Avem o tradiție muzicală importantă. De aceea am ales să promovăm muzicieni tineri, compozitori tineri. Sigur că Austria este asociată, de exemplu, cu muzica lui Mozart; examinând marile figuri din istorie, realizezi că ei au adus progresul în ceea ce privește expresia artistică; de aceea este important pentru noi să arătăm lumii nu doar moștenirea culturală, ci și elementele inovative din cultura noastră așa cum este ea în prezent. Iar muzica contemporană este un element central al programului New Austrian Sound of Music.

Cristina Comandașu