Bine v-am regăsit, la un nou popas pe portativele Sonatelor scrise de Wolfgang Amadeus Mozart pentru pian şi vioară!

Lucrarea KV 454 în Si bemol major a fost compusă la Viena în data de 21 aprilie 1784, pentru violonista virtuoză Regina Strinsacchi. Născută în Italia, interpreta era în vremea respecitvă una dintre puţinele femei care cântau la vioară în public. Aceasta urma să interpreteze Sonata alături de Mozart la Viena, pe 29 aprilie 1784. Şi, deşi Mozart avea în minte partea pianului, la fel ca în alte ocazii, nu a avut timp să o scrie şi se spune că a cântat-o având în faţă... foi albe pentru a păcăli publicul în privinţa existenţei partiturii. Potrivit Constanzei Mozart, Împăratul Joseph II a observat partitura goală prin intermediul binoclului şi l-ar fi chemat pe compozitor, moment în care acesta ar fi mărturisit adevărul. Însă probabil acestă întâmplare l-a amuzat pe Împărat mai mult decât l-ar fi putut irita...

Aţi ascultat fragmente din partea 1 a Sonatei mozartiene KV 454 în Si bemol major pentru pian şi vioară, o lucrare în care se remarcă importanţa egală oferită de compozitor celor două instrumente.

Partea a doua crează impresia auditivă de Adagio, tempo pe care compozitorul l-a şi notat în partitură, dar apoi l-a şters şi l-a înlocuit prin Andante.

Ultima parte a sonatei KV 454 de Mozart revine la atmosfera jucăuşă a primei mişcări, fiind în acelaşi timp un Rondo soficticat.

Lucrarea cu nr. de catalog 526 a fost scrisă în 1787 şi este plasată în catalogul Kochel între Serenada de coarde "Eine kleine Nachtmusik - număr de catalog 525 şi opera Don Giovanni - număr de catalog 527.

Este ultima dintre Sonatele ample pentru pian şi vioară, având în vedere că lucrarea următoare, K.547 din anul 1788 este mai mult o sonatină.

Ajungem acum şi la Sonata K.526 în La major, alcătuită din 3 părţi. În prima dintre ele se remarcă o distribuire mai echilibrată a materialului sonor între cele două instrumente, faţă de creaţiile anterioare în acest gen.

Au fost fragmente din partea 1 a Sonatei KV 526 pentru pian şi vioară de Mozart.

Partea a doua, un Andante în Re major, în formă de sonată, se remarcă printr-o dezvoltare amplă. Iată un fragment din debutul acestei părţi lente.

Şi Rondo-ul final al Sonatei se distinge prin secţiunea mediană, deosebit de agitată.

Cu finalul sonatei K 526 în La major de  Mozart se încheie astăzi Ghidul melomanului începător. Pe data viitoare, când începem să vorbim despre Sonatele scrise de Ludwig van Beethoven pentru această formulă instrumentală!