Interviuri Înapoi

Festivalul International 'George Enescu'. Interviu cu Kyriakos Kalaityides - fondatorul Ansamblului En Chordais

Publicat: sâmbătă, 23 Septembrie 2017 , ora 11.29

Călătoresc foarte mult (mulțumită meseriei pe care o am) și sunt atent când călătoresc. Pentru mine, Marco Polo este un simbol. A fost printre primele personalități europene care au ajuns în Extremul Orient.

Și eu am făcut acest voiaj cu ceva ani în urmă. M-am gândit: ce s-ar fi întâmplat dacă Marco Polo ar fi avut, în vremurile sale, ceva cu care să înregistreze? Apoi am extins ideea: ce s-ar fi întâmplat dacă Marco Polo ar fi fost compozitor?

Așa că am creat acest proiect - Călătoriile muzicale ale lui Marco Polo - inspirat fiind de voiajele marelui călător. Am încercat să mă exprim, în primul rând, pe mine și impresiile mele de pe Drumul Mătăsii.


Ce ați dorit să arătați și ce ați vrea ca noi să auzim, prin aceste cătătorii muzicale?

În primul rând, cel mai ușor de înțeles este acest mozaic al idiomurilor muzicale, pornind din spațiul nostru (sud-estul Europei și al Mării Mediterane) până în Orientul Îndepărtat chinezesc. Între aceste zone muzicale sunt (bineînțeles) civilizația arabă, muzica persană, Asia Centrală, idiomuri din China sau din zonele învecinate - Coreea, Vietnam și altele. Desigur, nu pot să încapă toate în durata unui concert. Însă, în primul rând, avem această impresie a unui mozaic muzical.


Ce argument ați avut în selectarea diferitelor muzici?

Sunetul instrumentelor - în sine - creează acest mozaic. Dar este și muzica pe care eu am scris-o, încercând să transfer acest sentiment al călătoriei. În era noastră, toți călătorim (mult mai ușor ca în trecut sau ca în timpul lui Marco Polo). Întotdeauna, sentimentul călătoriei este foarte prețios, mai ales atunci când ne întoarcem în țara de baștină. Avem atunci acel sentiment de lipsă și nostalgie pentru tot ceea ce am văzut, am gustat ș.a.m.d.


Prin acest proiect v-ați gândit să reconstituiți un anume traseu? Ați vrut să fie ceva muzeistic (ancorat în vremurile respective) sau ați avut tot timpul legătura cu timpul prezent?

Am avut întotdeauna conexiunea cu prezentul. Eu, compozitorul, trăiesc în prezent. Chiar dacă sunt și cercetător - muzicolog și mi-am scris lucrările despre manuscrise din trecut (marea majoritate din vremea lui Marco Polo sau puțin după moartea sa), în acest proiect m-am concentrat în primul rând asupra personalității lui Marco Polo și am creat muzica mea inspirată de Marco Polo, inspirată de ideea călătorului.


Ați cules muzici relevante din acel voiaj pe care l-ați făcut (din Mediterană în Extremul Orient) sau ați compus toate aceste muzici?

Am compus aproximativ 70% din materialul muzical al concertului (bineînțeles, și din cel al compact-discului) și am ales foarte puține melodii tradiționale. Am ales numai trei piese tradiționale; restul sunt creații proprii.


Care este intenția primordială a acestui proiect? Când veți veni pe scena Ateneului Român în Festivalul "George Enescu", ce ați vrea ca publicul să asculte?

Pentru mine și colegii mei este o mare onoare să participăm la Festivalul "George Enescu". Cred că George Enescu este în sine un simbol prin ceea ce a făcut cu tradiția și cum anume a folosit-o. Ce încerc eu să fac este, de asemenea, în aceeași direcție.

Mi-ar plăcea să las senzația de călătorie, prin muzică. Având în minte chipul lui Marco Polo, să călătorim (purtând același respect pe care el l-a avut pentru tradițiile locale prin care a trecut); să ne bucurăm de această diversitate muzicală, în felul meu. O diversitate muzicală așa cum o înțeleg eu, compozitorul, care nu reproduce doar melodii sau cântece tradiționale.


Interviu realizat de Sorina Goia