Acum: 21.00
Scena europeană • Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30
Sunete contemporane • Creații contemporane românești

 

Apoi: 0.00
Adagietto • În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

 


Interviuri

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu violonistul Vadim Repin

Publicat: miercuri, 6 Septembrie 2017 , ora 9.14
 
Bookmark and Share

Violonistul Vadim Repin este solistul concertului de marți, 5 septembrie, de la Sala Mare a Palatului și va cânta alături de Orchestra Națională Rusă condusă de Horia Andreescu

Maestre Vadim Repin, ne bucurăm să vă putem asculta din nou la București, în Festivalul Enescu.

Am fost de mai multe ori la București și de fiecare dată am avut experiențe foarte frumoase. Publicul este minunat, iar Festivalul Enescu este unul dintre cele mai frumoase evenimente de gen din Europa. De fiecare dată aștept cu nerăbdare să mă întorc la București.


Legendarul violonist Yehudi Menuhin a spus "Vadim Repin este pur și simplu cel mai bun violinist din câți am avut prilejul să ascult vreodată". Din punctul dumneavoastră de vedere, ce înseamnă să ajungi la perfecțiune în interpretarea muzicală?

Am fost privilegiat să-l cunosc pe Yehudi Menuhin și am petrecut mult timp împreună, călătorind și concertând, ceea ce pentru mine a fost o adevărată școală a vieții, pe lângă experiența muzicală extraordinară. A fost foarte amabil din partea lui Menuhin să spună aceste cuvinte la adresa mea, care m-au onorat și m-au făcut fericit. Însă perfecțiunea în muzică este dificil chiar și de descris!


Profesorul care v-a format a fost celebrul Zakhar Bron. Vă mai întâlniți? Mai discutați cu domnia sa probleme muzicale?

Nu ne întâlnim foarte des, dar ne vedem regulat. Anul acesta, a sărbătorit o vârstă rotundă. Suntem în legătură și ne vedem de câteva ori pe an, însă nu vorbim despre muzică, ci despre viața de zi cu zi.


Sunteți născut la Novosibirsk, la fel ca și Maxim Vengerov și amândoi ați studiat cu Zakhar Bron. Ce fel de relație aveți cu colegul dumneavoastră?

Suntem aproape de aceeași vârstă, am avut același profesor, facem parte din aceeași familie muzicală.


Ați început să cântați la vioară de la vârsta de 5 ani. Care a fost persoana care v-a îndrumat către acest instrument?

Vioara a apărut în viața mea întâmplător. Mama mea, care nu este muziciană, m-a înscris la școala de muzică, vioara era singurul instrument disponibil, pentru că nu era foarte populară. Aveau locuri libere pentru copii, așa că în aceste împrejurări am fost înscris la vioară, pentru a nu pierde un an de studiu. A devenit imediat jucăria mea favorită; aveam multe jucării muzicale, o rugam pe mama să-mi cumpere, dar vioara era atât de complicată, de neobișnuită și de diferită față de tot ceea ce văzusem anterior, încât mi-a captat întreaga atenție și a devenit cu adevărat instrumentul meu preferat.


La 14 ani ați debutat la Tokio, Munchen, Berlin, Helsinki, iar un an mai târziu la New York. Cum a fost posibil? Erați un copil. Care a fost șansa care v-a ajutat să deveniți cunoscut? Concursul Wieniawski? Sau altceva ori altcineva?

În cazul meu a fost vorba despre concurs, pentru că geografic eram atât de departe de scena internațională încât era pentru mine singura modalitate de a fi observat. După Concursul Wieniawski, am cântat de mai multe ori în Moscova, în diferite săli. Zakhar Bron a fost foarte activ și a încercat să organizeze pentru noi tot felul de apariții, pentru că viziunea lui cu privire la studiul muzicii era că studenții trebuiau să fie mereu pe scenă, pentru a câștiga experiență și a învăța mereu piese noi.


Ați cântat vreodată într-o orchestră?

Nu, nici măcar o dată.


În schimb cântați, ca solist, cu multe orchestre. De asemenea, cred că între colaborările pe care le aveți, Orchestra Națională Rusă ocupă un loc special. Ce ne puteți spune despre aparițiile anterioare împreună cu acești muzicieni?

Este una dintre cele mai bune orchestre din Rusia contemporană, iar maestrul Mihail Pletniov este o figură reprezentativă a vieții muzicale, ca pianist și ulterior și ca dirijor. Felul lui de a gândi și de simți muzica este unic și am avut privilegiul de a cânta cu el, ca pianist, în formații de muzică de cameră, și este un artist uriaș. Fiecare întâlnire cu el este pentru mine un moment special.


La 17 ani ați devenit cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Regina Elisabeta de la Bruxelles. Vă mai amintiți cine a fost în juriu atunci?

Desigur. Au fost mulți interpreți și profesori importanți. Ruggero Ricci, Yehudi Menuhin, Igor Oistrah și mulți alții.


Când ați devenit cetățean belgian?

Cu mulți, mulți ani în urmă. A fost un ajutor imens din partea Lordului Yehudi Menuhin care m-a prezentat Maiestății sale, Regina Fabiola. Pentru mine era foarte dificil în acea vreme să obțin documentele de călătorie, vizele, îmi era imposibil să călătoresc. Am conceput o scrisoare prin care ceream cetățenia belgiană, pentru a obține libertatea de a călători. Acum este mult mai simplu, dar la vremea aceea era aproape imposibil să călătorești ca artist cu o carieră internațională. Bineînțeles că istoria mea de câștigător al Concursului Regina Elisabeta și faptul că am apărut pe multe scene din Belgia, probabil în toate orașele, mă face să mă simt acasă în această țară și să fiu foarte fericit la Bruxelles.


Călătoriți mult. Unde vă simțiți acasă? În Rusia, Belgia, Elveția sau Germania?

Este dificil de spus. Sunt un artist internațional, mă simt bine în multe locuri de pe diferite continente, înconjurat de diverse culturi. Am sentimentul că sunt acasă atunci când sunt încojurat de familia mea, care este ca un magnet pentru mine. Soția mea este zilele acestea în Italia, așa că mi-aș dori mai mult decât orice să fiu acolo, așa că acasă pentru mine este locul în care se află familia mea.


De-a lungul carierei, ați colaborat cu mari dirijori. Care este pentru dumneavoastră portretul dirijorului perfect?

E dificil de spus, pentru că dirijatul este o profesie foarte complicată. Într-un fel, trebuie să te naști dirijor. Există dirijori care mai degrabă sunt un fel de acompaniatori pentru soliști. Alții își urmăresc propria concepție asupra muzicii. Pentru mine, dirijorul perfect ar fi undeva la mijloc, capabil să creeze un dialog muzical pe scenă.


Colegii dumneavoastră Maxim Vengerov, Nikolai Znaider au devenit cu timpul dirijori. Ați schimba vreodată arcușul cu bagheta de dirijor?

E o întrebare dificilă. Orice muzician își dorește să devină dirijor, pentru că orchestra este probabil instrumentul perfect. Respect dirijatul foarte mult, și deși nu o fac public, există această idee undeva în mintea mea. Când studiez concertele, încerc să gândesc ca un dirijor, încercând să învăț partitura la fel cum ar face-o un șef de orchestră.

În 2010, la Londra, ați cântat în premieră Concertul pentru vioară de James Mac Millan, o partitură care vă este dedicată.După primă audiție, un critic a scris: "Atâta timp cât vor exista violoniști de calibrul lui Repin, lucrarea va continua să existe în repertoriul de concert". Cât de legat vă simțiți de această partitură și cum s-a derulat colaborarea dumneavoastră cu compozitorul James Mac Millan?

A fost un moment foarte special atunci când am lucrat piesa împreună, doar noi doi, cerându-mi să fac anumite schimbări, dacă le consider necesare. Nu am putut găsi nimic cu care să nu fiu de acord în partitură. Este un concert foarte provocator, foarte frumos, pe care James Mac Millan mi l-a dedicat și este o partitură deosebit de importantă pentru mine.


Ce proiecte discografice aveți în derulare?

În sfârșit a ieșit pe piață înregistrarea mea cu Concertul de Mac Millan. A durat mai mult decât mă așteptam, însă sunt foarte fericit că este acum pe piață. Iar următorul meu CD va cuprinde, probabil, un concert clasic.

Interviu realizat de Monica Isăcescu