Acum: 17.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Urmează: 20.00
Festivalul Internațional “George Enescu”
Apoi: 22.30
Jazzy hour cu Berti Barbera (R)

Interviuri

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

Festivalul International 'George Enescu' 2017. Interviu cu pianistul Nikolai Luganski

Publicat: marți, 5 Septembrie 2017 , ora 14.50
 
Bookmark and Share

Maestre Nikolai Luganski, suntem bucuroși să vă putem asculta din nou la Festivalul Enescu. Ce amintiri păstrați prezențelor dumneavoastră anterioare în Festival?

Am amintiri foarte plăcute. Am mai participat de două ori la Festivalul Enescu, o dată am cântat la Sala mare a Palatului, iar apoi am avut un recital la Ateneul Român, o sală foarte frumoasă pentru muzică de cameră care mi-a plăcut foarte mult. Publicul și persoanele cu care am comunicat au fost foarte amabile, prietenoase, așa că mă bucur să pot veni din nou la București.


În 2012, ați fost de asemenea invitat să susțineți un recital în cadrul Zilelor Lipatti, la Ateneul Român.
Ați cântat atunci lucrări de Janacek, Liszt și Rahmaninov. Cu ce gânduri ați primit invitația de a cânta într-un festival dedicate lui Lipatti?

Dinu Lipatti este unul dintre cei mai mari pianiști ai tuturor timpurilor. Este unul dintre favoriții mei, ale cărui înregistrări le-am ascultat încă de la vârsta de 7-8 ani. Primul meu profesor care mi-a îndreptat pașii către pian mi-a spus despre Lipatti că este cel mai bun interpret al lui Chopin, așa că pentru mine a fost o mare onoare să fiu invitat să susțin un recital în memoria lui Dinu Lipatti.


Ce apreciați în interpretările lui Dinu Lipatti?

Sunt multe lucruri pe care le apreciez la arta lui Dinu Lipatti. În primul rând acel simț al echilibrului între frumusețe, formă, sunet, tehnică. Acest echilibru nu cred că a fost rezultatul unei munci asidue, ci ceva înnăscut, la fel ca la Mozart. După mine, Dinu Lipatti nu a parcurs un drum pentru a ajunge la această combinație între emoție și structură. Pur și simplu, era în natura lui.


Cântați multă muzică rusească.
În 2016, ați celebrat cei 125 de ani de la nașterea lui Prokofiev, cântând integral concertele lui. Ați derulat un turneu cu aceste lucrări?

A fost o serie cu cele 5 Concerte de Prokofiev în Scoția, pe care apoi le-am cântat în diferite alte locuri. Însă, în Scoția, pe toată durata anului 2016, am cântat toate cele 5 Concerte. A fost interesant pentru că cele cu nr.2 și 3 le-am cântat adesea, nr.1 l-am cântat mai rar, iar Concertele nr.4 și 5 le-am studiat special pentru acest proiect și le-am interpretat pentru prima oară atunci. A fost o experiență inedită, am cântat cele două concerte complet noi pentru mine, împreună cu Orchestra Regală Scoțiană și cu dirijori diferiți. Am fost de 4 ori în Scoția pe parcursul lui 2016. Prokofiev este unul dintre compozitorii mei preferați, așa că m-am bucurat foarte mult de aceste momente.


Anul acesta, la București, veți cânta Concertul nr.3 de Serghei Prokofiev. Ce vi se pare special la acest concert, spre deosebire de celelalte lucrări de gen ale compozitorului rus?

Este probabil cea mai pozitivă și mai luminoasă lucrare a lui Prokofiev. A început să o scrie în 1917, un an tragic pentru Rusia. Însă Prokofiev era departe de viața politică, așa că a scris una dintre cele mai optimiste lucrări. Muzica rusească este în general asociată cu nostalgia, cu tristețea, tragismul, iar Concertul nr.3 nu are nimic din toate acestea. Este plin de bucurie, de energia tinereții, de mișcare. Este una dintre cele mai strălucitoare lucrări din întreg repertoriul muzical rusesc.


L-ați și înregistrat, în 2013, împreună cu dirijorul Kent Nagano și Orchestra Simfonică Germană din Berlin.
Cum a fost acea experiență?

A fost foarte interesant. Cânt adesea cu Kent Nagano. Și acum, recent, am interpretat Concertul nr.5 de Beethoven la Festivalul de la Ravinia cu Nagano la pupitrul dirijoral. De-a lungul timpului am cântat împreună multe lucrări: Beethoven, Grieg, Schumann. Înregistrarea despre care vorbiți a fost interesantă, dar nu foarte simplu de realizat, pentru că nu mai cântasem Concertul de Prokofiev împreună cu această orchestră. Am avut o repetiție și apoi imediat înregistrarea. Nu a fost simplu deloc, însă rezultatul cred că nu este rău deloc. Sunt mulțumit de imprimare. Kent Nagano fusese dirijorul șef al Orchestrei Simfonice Germane și după încheierea contractului păstrase legături foarte frumoase cu muzicienii, așa că a fost invitat să înregistreze Concertul de Grieg și Concertul nr.3 de Prokofiev, împreună cu mine. Imprimările au avut loc în Jesu Christ Kirche din Berlin, o biserică mare, în care s-au realizat multe alte înregistrări importante.


În această stagiune ați debutat împreună cu două mari orchestre: Filarmonica din Berlin și Orchestra Simfonică din Viena. Ce ne puteți spune despre aceste debuturi?

Au fost experiențe frumoase. Cu Orchestra Simfonică din Viena am cântat de asemenea Concertul nr.3 de Prokofiev, iar cu Orchestra Filarmonicii din Berlin Rapsodia scrisă de Rahmaninov pe o temă de Paganini. Ambele orchestre sunt minunate, întotdeauna este un lucru special să cânți împreună cu Filarmonica din Berlin, care nu pare a fi o orchestră obișnuită, ci mai degrabă un grup de soliști extraordinari. Uneori, în repetiții cu alte orchestre simți că atingi un anumit nivel, care ulterior, în concert se pierde. Cu Filarmonica din Berlin se întâmplă exact invers. Nu spun că nu ar fi extraordinari încă de la prima repetiție, ci că în fiecare concert membrii orchestrei se comportă fiecare în parte ca și când ar fi solist și cântă și mai bine decât la repetiții.


Ați lansat anul acesta, la Casa de discuri Naïve Records, un nou CD ce cuprinde Grande Sonata și Anotimpurile de Ceaikovski.
De ce ați ales aceste lucrări?

Am imprimat cele două lucrări în urmă cu doi ani, în decembrie 2015. Iubesc multe muzici și îl iubesc pe Ceaikovski, un geniu componistic, însă nu și un mare pianist. În muzica lui pentru pian găsești lucruri minunate, dar uneori incomode pentru pianist, scrise oarecum ciudat. Grande Sonata este o lucrare foarte frumoasă, o simfonie pentru pian solo. Am cântat-o, la fel ca și o parte din Suita Anotimpurile, la Concursul Ceaikovski, pe care l-am câștigat în 1994. De atunci, timp de 20 de ani, nu am mai revenit la această Sonată. În ceea ce privește Anotimpurile, anumite secțiuni le-am cântat pentru prima oară pentru aceste înregistrări, iar pe celelalte nu le mai cântasem de multă vreme. Timpul te schimbă și atunci și interpretările tale sunt diferite, astfel că atunci când te întorci la partituri pe care nu le-ai mai cântat de mult, este foarte interesant. Anumite lucruri rămân, altele se schimbă.


Pregătiți deja un nou proiect discografic?

Voi intra din nou în studioul de înregistrări după o zi și jumătate de la concertul din București pentru înregistrarea celor 24 de Preludii de Rahmaninov, la Bruxelles. Așa că de la București voi merge direct acolo. Este un proiect amplu. Nu sunt sigur că vor intra toate cele 24 de Preludii pe un singur CD, probabil vor apărea 2 CD-uri. Printre ele, Preludiul op.3 nr.2 care l-a făcut celebru pe Rahmaninov în întreaga lume, apoi cele 10 Preludii op.2. Rahmaninov a decis să încheie ciclul compunând preludii în toate cele 24 de tonalități și a scris 13 Preludii op.32, iar eu le voi înregistra pe toate.


Cum decurge colaborarea dumneavoastră cu dirijorul Mihail Pletniov și Orchestra Națională a Rusiei?

Colaborez de mult timp cu acești muzicieni. Prima noastră întâlnire pe scenă a fost în 1996, la Londra. Mihail Pletniov conducea atunci Orchestra Filarmonicii londoneze, iar de atunci am concertat regulat. Îl admir pe Pletniov ca muzician, pianist și compozitor. Am cântat de două ori Capriciile sale pentru pian și orchestră. Consider că este totodată și un dirijor excepțional. S-a dezvoltat incredibil de mult în această direcție în ultimii 25 de ani și a devenit unul dintre cei mai mari maeștri cu care am colaborat. Sunt foarte fericit că putem cânta împreună aproape în fiecare stagiune, am făcut turnee lungi în Europa. Când eram mai tânăr, l-am rugat de două să mă asculte cântând și să-mi dea câteva sfaturi. A fost un lucru foarte important pentru mine. Iar Orchestra Națională a Rusiei este una specială. Un ansamblu tânăr, înființat în 1990, ce combină tradiția rusă și cea europeană, în special tradiția engleză pentru că poate învăța foarte repede și cânta muzici foarte diferite, stiluri diverse, ceea ce îl diferențiază de celelalte orchestre rusești. Sunt de asemenea foarte flexibili în colaborarea cu soliștii, așa că este simplu și plăcut să cânți împreună cu această orchestră, fondată și condusă de Mihail Pletniov.


Interviu realizat de Monica Isăcescu