Acum: 21.00
Scena europeană • Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30
Sunete contemporane • Creații contemporane românești

 

Apoi: 0.00
Adagietto • În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

 


Interviuri

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

Festivalul Internațional George Enescu 2017. Interviu cu dirijorul Manfred Honeck

Publicat: vineri, 8 Septembrie 2017 , ora 10.40
 
Bookmark and Share

Maestre Honeck, reveniți anul acesta în Festivalul Enescu alături de Orchestra Simfonică din Pittsburgh. Ce impresii sunt încă prezente de la vizita dvs. precedentă în țara noastră?

A fost o experiență minunată pentru mine și întreaga orchestra! Am fost absolut impresionați de România, de viața de acolo și de București, iar publicul a fost fantastic. Se pare că în România și în cadrul acestui mare festival există un public numeros care iubește muzica și mă bucură mult acest lucru.

Vă rog să vorbim despre cele două programe pe care le veți interpreta de această dată. Cel de-al doilea dintre ele o are solistă pe violonista Anne-Sophie Mutter, alături de care ați înregistrat deja Concertul lui Antonin Dvorak pe care urmează să îl ascultăm. Care este viziunea dvs. asupra acestei lucrări pe care ați cântat-o recent în aceeași formulă și la BBC Proms?

Așa este, am cântat de mai multe ori acest Concert și l-am înregistrat alături de Filarmonica din Berlin. Referitor la viziune, este la fel ca în cazul oricărei creații... trebuie găsită esența muzicii, care sunt emoțiile de transmis și care este stilul. Acest concert este plin de elemente folclorice cehe, o muzică foarte profundă, uneori melancolică, alteori veselă, mereu naturală. Interpretarea Annei-Sophie Mutter este pentru mine senzațională, foarte neobișnuită dar eficientă, surprinde temperamentul și toate elementele pe care ne-am dori să le auzim. Este o colaborare care mă bucură foarte mult. Tehnica ei este încă la un nivel extraordinar iar sunetul este fantastic, indiferent de sala în care cântă. Mai mult decât atât, are personalitate, iar faptul că repertoriul ei include lucrări din toate perioadele istoriei muzicii o face și mai specială.

Vorbeați mai înainte despre temele tradiționale din Concertul lui Dvorak – iar în deschiderea celui de-al doilea program veți interpreta Uvertura de concert pe teme cu caracter popular românesc de George Enescu.

Este o lucrare minunată! Pentru mine Enescu este un mare, mare compozitor și grație acestui festival devine din ce în ce mai cunoscut în întreaga lume. Ascultam și studiam recent Rapsodia 1, o altă creație extraordinară, atât de bogată în muzicalitate! Și dacă vorbeam despre unicitatea violonistei Anne-Sophie Mutter, putem cu atât mai mult vorbi despre cea a lui Enescu, despre limbajul său muzical foarte special, care îi aparține doar lui. Pentru mine este o bucurie să îi cânt și să îi descopăr muzica și o onoare să deschidem programul cu această Uvertură.

Partea a doua este dedicată Simfoniei nr.1 de Gustav Mahler. Acest compozitor nu lipsește nici din cel de-al doilea program pe care l-ați alcătuit – veți interpreta ciclul de lieduri Cornul fermecat al băiatului. Este Mahler un autor central pentru dvs., ca dirijor?

Da, este! Sunt austriac, așa că trebuie să fiu implicat în creația autohtonă. Mahler este foarte apropiat de secolul nostru, muzica sa pătrunde avânc în viața noastră, în modul nostru de gândire. Are un talent de a evidenția muzica tradițională austriacă în creația lui simfonică, prin ländlere, valsuri, marșuri. Nu este ceva nou, Bruckner, Dvorak și chiar Brahms au făcut acest lucru, dar Mahler într-un mod special – a îmbogățit orchestrația, toate simfoniile au partide de percuție enorme, alege moduri neobișnuite de a produce sunete, cum ar fi imensul ciocan din Simfonia a 6-a, extinde sonoritățile. Iar despre Simfonia nr.1, nu mă pot gândi la altă primă simfonie care să fie atât de radicală, de revoluționară. Prin ea a pus ca o ștampilă, poți vedea în această lucrare ce va fi în creația lui în următorii 20-30 de ani și privește foarte mult spre secolul 20. Pe lângă sonoritățile populare, veți remarca stilul rubato al muzicii sale, adică o anume variație a tempo-ului, foarte greu de realizat în partiturile orchestrale. Sunt foarte bucuros să cânt această lucrare cu Orchestra din Pittsburgh, am înregistrat deja unele simfonii mahleriene iar muzicienii îi cunosc deja foarte bine stilul. Această lucrare este o călătorie printr-o paletă completă de emoții din viața unui om.

Să vorbim și despre primul concert, acesta se deschide cu un aranjament semnat de dvs., pornind de la opera lui Dvorak, Rusakla. Ce poveste se află în spatele Fanteziei Rusakla?

Pentru mine este foarte important a se înțelege că o suită nu va putea niciodată înlocui o operă. Cunoșteam minunata muzică din Rusalka de când eram violist în Orchestra Operei de Stat din Viena și m-a impresionat atât de mult, încât am dorit mai târziu, ca dirijor, să o aduc pe scena de concert. Dar nu am găsit nicio suită, așa că am decis să o realizez eu însumi, punând laolaltă cele mai bune pagini din operă. A rezultat un poem simfonic de 20 de minute. Desigur că am încercat să spun povestea sirenei Rusalka, dar apar și fantoma, vrăjitoarele, prințul, scena de dragoste, tot ce oferă opera. Am considerat foarte important ca forma să fie cea a unui poem simfonic, poate fi comparat cu lucrările scrise în acest gen de Dvorak. Dacă nu mă înșel, va fi prima audiție la București, pentru că este o lucrare foarte nouă, am prezentat-o deja la Berlin și München și sunt bucuros să o aduc acum și la București.

Acest program se va încheia cu Simfonia a 6-a Patetica de Piotr Ilici Ceaikovski. De ce ați ales alăturarea Dvorak–Ceaikovski?

Ambii sunt slavi, s-au cunoscut și s-au apreciat mult reciproc. Ceaikovski l-a invitat pe Dvorak la Moscova. Au același limbaj, au fost influențați de tradiția simfonică vestică și în același timp au integrat în muzica lor propria cultură. Cred că este o combinație minunată. Un alt motiv este că Rusakla spune o poveste despre o sirenă care vrea să devină om, îndrăgostită fiind de un prinț, iar în final ei mor. De asemenea, muzica lui Ceaikovski este despre viața unui om. Este tragic faptul că la 9 zile după premiera Simfoniei, compozitorul a murit. Este cumva un recviem pentru el însuși. Cred că această lucrare este una dintre cele mai mari scrise vreodată, o muzică grandioasă despre iubire, despre viață, despre lupta împotriva morții. Ceaikovski a spus că în această simfonie și-a pus întregul suflet, că este cea mai bună lucrare a sa. A scris și un program, dar a ales să rămână sercret. Dar muzica transmite foarte clar ce dorește el să exprime. A lăsat doar câteva cuvinte, în primele schițe, anume că partea a doua este despre iubire, a treia despre dezamăgire, ultima despre moarte. Este vorba despre viața unui om și inevitabil despre moarte, sortită fiecărei ființe. Ascultând această simfonie conștientizăm cât de frumoasă este viața, cu bucuriile și tristețile ei. Dar la final este moartea, pe care Ceaikovski o descrie sonor într-un mod absolut extraordinar.

Aceste cuvinte mă îndeamnă să vă întreb dacă este mereu important pentru dvs. contextul în care o lucrare a fost compusă?

Da, cred că este important, pentru că viața și creația nu pot fi separate, așa a fost pentru fiecare mare compozitor. Ne putem da seama de starea în care se afla autorul la acel moment. De exemplu, tristețea lui Ceaikovski se reflectă în melancolia din muzica lui, la fel momentele lui de fericire transpar atunci când este cazul. Există și compozitori care sunt foarte interesați de sensul vieții, cum ar fi Mahler, dar și Ceaikovski, desigur. Mahler este comparat cu Richard Strauss, un alt compozitor foarte interesat de sensul vieții și de ceea ce se întâmplă apoi. Chiar în prima Simfonie a lui Mahler există numeroase momente în care simți etericul, ceva în afara acestei lumi. Asta pentru că Mahler, Ceaikovski, dar și mulți alți compozitori pot exprima prin muzică ceea ce simt și ce gândesc. De aceea este muzica atât de minunată, pentru că uneori te face să simți că ești în rai. Revin la Ceaikovski, el își deschide complet sufletul în Simfonia a 6-a. Cred că provocarea pentru dirijori și interpreți este de a afla ce să facem cu această deschidere sufletească, să simțim ceea ce compozitorul spune. Iar dacă înțelegi asta, poți interpreta acea muzică mult mai clar. Cum a spus Mahler, „pentru mine cele mai importante lucruri sunt cele pe care nu le-am scris”. Este și filosofia mea, a căuta ceea ce nu este scris. Atunci publicul va simți că nu este vorba doar despre note.

Interviu realizat de Andreea Chiselev