Nu ne oprim doar la titluri celebre în amiezele noastre de week-end, ci ne oferim şi bucuria de a descoperi, de a fi surprinşi. Iar albumul Portret of Jenny, ce poartă semnătura trompetistului Dizzy Gillespie are darul de a ne surprinde. După o carieră uluitoare, după ce a traversat experienţa be-bop pe care de-altfel a marcat-o cu intervenţii definitive, după întâlnirea cu Chano Pozo şi cu alţi corifei ai muzicii afro-cubaneze, Dizzy Gillespie ajungea în anii '50 să-şi sintetizeze căutările, stabilind forme clasice pentru istoria jazzului. O afirmă cei care i-au urmărit cu atenţie parcursul. Păstrăm imaginea sa tutelară - a unui personaj cu o vervă uluitoare, vizionar, plin de umor, entertainer desăvârşit, de o expresivitate rar întâlnită, la care se adaugă performanţele artistului.

Numele său este legat de câteva titluri care au făcut înconjurul lumii - A night in Tunisia, Manteca, Salt peanuts, Groovin' High, Dizzy Atmosphere. Nimic în acest sens, sâmbătă, 28 martie. În schimb, avem curiozitatea de a asculta un material al anului 1970, în care îl descoperim pe acest "pirotehnician" al trompetei într-o tonalitate blue, prin comparaţie cu albume ca Dizzy Gillespie at Newport sau An Electrifying Evening With The Dizzy Gillespie Quintet.

Portret of Jenny a rămas parţial în umbră în contextul apariţiei în aceeaşi perioadă a albumelor Cornucopia, Dizzy Gillespie and the Mitchell Ruff Duo in concert sau The giants of jazz, în care apar şi Art Blakey, Thelonius Monk, Sonny Stitt şi Kai Winding. Portret of Jenny iese din tiparul energetic cu care asociem de obicei profilul trompetistului Dizzy Gillespie. Toate cele patru piese îi aparţin, sunt compuse într-o accepţiune temperată cu binecunoscutele inflexiuni afro-cubaneze, la care se adaugă şi unele accente funk. Remarcabil în acest septet este, alături de protagonist, pianistul Mike Longo. Apar deopotrivă George Davis - chitară, Andrew Gonzales - bas, Jerry Gonzalez şi Carlos "Patato" Valdes - congas, Nicholas Marrero - timbales. Chiar dacă albumul este mai puţin cunoscut, ne oferă în condiţiile tehnice ale anului 1970, un portret Dizzy Gillespie ieşit din tipare, în tonuri calde însă nu mai puţin reuşite.

(Jazz à la carte, sâmbătă, 28 martie 2015, ora 12.30)