Recomandări Înapoi

Dirijorul Manfred Honeck și muzica lui Richard Strauss - Music box, 16 ianuarie

Publicat: vineri, 13 Ianuarie 2017 , ora 14.31

Un album apărut pe 18 noiembrie 2016, ce are în prim plan Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijată de Manfred Honeck: este al șaselea lor album apărut sub semnul casei Reference Recordings, recunoscută pentru calitatea tehnică deosebită a producțiilor sale, de numeroase ori recompensă cu premii de cel mai înalt calibru, precum Grammy.

Discul este bazat pe înregistrări realizate în concerte live care au avut loc în 13,14 și 15 mai 2016 la Heinz Hall din Pittsburgh și un element decisiv de atracție este repertoriul: prima lucrare este prezentată pe un disc în premieră mondială. Este vorba despre o suită din muzica operei Elektra de Richard Strauss, extrasă chiar de Manfred Honeck, în aranjamentul compozitorului ceh Tomas Ille, același cu care Honeck a colaborat la realizarea Suitei din opera Rusalka de Dvorak, prezentată pe un disc apărut în mai 2016.

În bookletul CD-ului, Honeck vorbește despre faptul că a cântat Elektra în anii optzeci, ca membru al Orchestrei Operei de stat din Viena, alături de Claudio Abbado și de atunci a apreciat că rolul orchestrei este unul hotărâtor, considerând-o drept una dintre cele mai simfonice opere dintre cele semnate de Richard Strauss. De reținut și că partitura originală este creată pentru o orchestră-mamut de 110 muzicieni, ceea ce probabil a făcut ca realizarea unei suite din muzica acestei opere să fie greu de făcut. Însă Manfred Honeck și Tomas Ille au îndrăznit acest lucru și astfel s-a născut Suita din muzica operei Elektra, o lucrare simfonică de o indubitabilă calitate și coerență, în care sunt trecute cele mai importante momente din opera originală, într-o interpretare care pune în lumină această partitură complexă.

Probabil că nu exista o pereche mai fericită pe acest disc pentru această suită decât o altă suită de Richard Strauss, cea din opera Cavalerul rozelor. Cele două fețe ale lui Richard Strauss: expresionismul și neoclasicismul, sunt puse astfel strălucit în lumină pe acest disc considerat deja de critica internațională drept "obligatoriu de avut în colecție de către orice iubitor al muzicii lui Richard Strauss". "Magnific", se concluzionează.

Poate că referirile la calitatea orchestrei și a dirijorului ei au îndulcit săptămânile când Orchestra Simfonică din Pittsburgh a fost în grevă: nu mai puțin de două luni, în octombrie și noiembrie 2016, orchestra nu a susținut niciun concert, cauzele fiind de origine financiară. În 8 septembrie 2017, Orchestra Simfonică din Pittsburgh va fi dirijată de Manfred Honeck la București, în cadrul festivalului Enescu și va interpreta, printre altele Uvertura pe teme în caracter popular românesc de George Enescu.

Cristina Comandașu