Acum: 10.00
Arpeggio • 3 ore cu și despre Compozitorul săptămânii, Interpretul zilei, Opera si vedetele ei, Review discografic.
Urmează: 12.55
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 12.59
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Evenimentele săptămânii

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 |

De la 'Imperialul' beethovenian la 'Anul 1917' de Șostakovici

Publicat: luni, 9 Octombrie 2017 , ora 15.51
 
Bookmark and Share

BBC National Orchestra din Țara Galilor este un colectiv simfonic care marchează în această stagiune 9 decenii de activitate, aniversând în 2018, în luna martie, 90 de ani de la primul său concert. Este interesant de remarcat că pe lângă alte coordonate interesante ale acestei stagiuni, ansamblul și-a propus și o tematică repertorială axată pe cicluri de concerte menite să puncteze și mari evenimente istorice. Sub bagheta dirijorului danez Thomas Søndergård, concertul de la Cardiff din această săptămână reamintește că în această toamnă se împlinește un veac de la evenimentele istorice derulate în Rusia în 1917, programul oferind ca punct de rezistență Simfonia nr.12 de Dmitri Șostakovici, subintitulată chiar "Anul 1917"! Unei astfel de lucrări ce denotă mai degrabă un suflu liric decât o atmosferă dramatică (fiind realizată după 1960, în epoca în care Șostakovici căuta o relație cât mai "cordială" cu autoritățile sovietice, după problemele sale anterioare…) afișul îi alătură și o pagină orchestrală miniaturală a anului 1927; foarte sugestivă prin sonoritățile sale - ca și prin titlul său - această primă secțiune a baletului "Oțel" scris de compozitorul sovietic Aleksandr Mosolov a fost considerată un prim exemplu de "muzică futuristă", fiind cunoscută și sub denumirea de "Muzica mașinilor".

Dacă nu vă numărați printre cei dornici să exploreze un repertoriu ceva mai rar auzit (chiar dacă și miniaturala pagină a lui Mosolov figurează printre înregistrările marilor orchestre ale lumii, iar lucrările lui Șostakovici constituie o ispită pentru fiecare baghetă) atunci, categoric, perspectiva reîntâlnirii cu "Imperialul" beethovenian este o invitație de nerefuzat, cu atât mai mult când semnătura solistică îi aparține pianistului Igor Levit!

Muzicianul născut în 1987 în Nizhny Novgorod mărturisea într-un interviu că nu își mai amintește despre copilăria petrecută pe teritoriul Rusiei - țara pe care a părăsit-o împreună cu familia sa pe când avea 8 ani, stabilindu-se la Hanovra. Pianistul cu o carte de vizită impresionantă prin premiile acumulate dar și prin proiectele discografice, de concert, de recital este genul de artist care preferă dialogul muzical, tratând și partiturile concertante ca o dimensiune… camerală, cu parteneri ce trebuie să se asculte, să se reliefeze reciproc. Dincolo de virtuozitate, prestanța beethoveniană are o dimensiune aparte în viziunea acestui muzician…

O seară ce se anunță captivantă la România Muzical, sub genericul Scenei Europene: joi, 12 octombrie, de la ora 21.30, în direct de la Cardiff!

Anca Ioana Andriescu