ACUM:
15.30
Concerte de 5 stele
primite prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 17.00 Perpetuum mobile Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Apoi: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Interviuri Înapoi

Cvartetul Arcadia susține două recitaluri la București

Bookmark and Share
Publicat: marți, 13 Februarie 2018 , ora 11.16

Astăzi, 13 februarie 2018, are loc primul concert dintre cele două susținute de Cvartetul Arcadia la București. La Centrul Național de Artă Tinerimea Română, violoniștii Ana Török și Răsvan Dumitru, violistul Traian Boală și violoncelistul Zsolt Török, vor interpreta Cvartetul nr. 2 în Re major de Alexander Borodin, Cvartetul nr. 4 de Sabin Păutza și Cvartetul nr. 6 de Bela Bartok. Muzicienii vor putea fi ascultați și mâine, 14 februarie, de la ora 19:00, pe scena Ateneului Român. Despre cele două evenimente, dar și despre proiectele din următoarele luni ale ansamblului, am discutat cu violonistul Răsvan Dumitru.


Urmează să susțineți două concerte în fața publicului bucureștean. Cum a luat naștere și cui a aparținut această inițiativă?

Noi suntem deja sub auspiciile Centrului Național de Artă Tinerimea Română de la București, din aprilie 2015. Prin efoturile noastre susținute, în primul rând, de a face la cel mai înalt nivel posibil ceea ce facem, dar și, desigur, prin menținerea unei relații foarte strânse cu maestrul Marin Cazacu, de care ne leagă o prietenie și foarte multe evenimente. Ne cunoaștem de foarte multă vreme și ne bucurăm că facem parte din această echipă.


Cum arată programele pe care le veți prezenta?

Vom prezenta mâine și poimâine șase lucrări în total. Este un program destul de complex, care cuprinde toate zonele stilistice. Este un program, de altfel, cu care urmează să mergem și într-un turneu în Marea Britanie. Vom interpreta trei cvartete de Béla Bartók, numerele 1, 2 și 6. În plus, mai avem cvartete de Haydn, Beethoven, Borodin și Șostakovici. Ce trebuie să vă spun și este foarte important pentru noi este că suntem în pregătirile unui proiect de mare amploare, anume înregistrarea integralei cvartetelor lui Béla Bartók pentru casa de discuri Chandos. De aceea sunt și atât de multe cvartete de Béla Bartók. Proiectul va fi gata în aprilie; între 4 și 7 aprilie o să finalizăm aceste înregistrări, iar lansarea oficială va avea loc în toamna anului curent.


Iar alături de aceste înregistrări aveți, tot luna aceasta, un turneu în Marea Britanie și agenda continuă să fie încărcată pe parcursul următoarelor luni.

Următorul turneu urmează să înceapă chiar în câteva zile. Va fi un turneu de două săptămâni. Apoi, în luna aprilie, mergem din nou în Marea Britanie pentru un concert la Wigmore Hall, care va fi în preajma concursului de cvartete de coarde, pe care l-am și câștigat în 2012. De atunci suntem invitați constant cu cel puțin două apariții pe an în această celebră sală. Pentru acest concert o să avem și doi invitați speciali: Stephan Forck și Stefan Fehlandt, care sunt membri ai cvartetului Vogler. Imediat după acest concert, vom merge într-un alt turneu, în Germania; apoi urmează o perioadă cu mai multe concerte prin țară și în toamnă urmează un concert la București, pe 1 septembrie, în Festivalul de Muzică Contemporană.

Interviu realizat de Ana Diaconu