Actualitatea internațională Înapoi

Corul Madrigal concertează la Ierusalim

Publicat: miercuri, 7 Iunie 2017 , ora 0.00
Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține un concert la Muzeul Israel din Ierusalim, în cadrul “Jerusalem Arts Festival”, un proiect cultural finanțat de Ministerul German de Externe. Seria de manifestări este dedicată explorării și promovării identității culturale europene, iar prezența Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o premieră în istoria de 54 de ani a celebrului ansamblu

„Suntem foarte onorați să participăm la Festivalul Artelor din Ierusalim și mai ales să cântăm într-unul din cele mai importante muzee ale lumii. Ne bucurăm că putem prezenta în fața unui public atât de divers cântecele tradiționale românești și putem vorbi despre unitate și diversitate în același timp prin acest limbaj universal, muzica. Corul Național de Cameră 'Madrigal-Marin Constantin' este un mesager al libertății, speranței și păcii, fapt recunoscut și prin distincția primită toamna trecută la Palatul Națiunilor Unite din Geneva” a declarat Emil Pantelimon, managerul ansamblului.
Andreea Chiselev