Agenda de concert Înapoi

Concertul pentru vioară și orchestră de Brahms, interpretat de Gabriel Croitoru, pe vioara lui George Enescu

Publicat: luni, 13 Ianuarie 2020 , ora 12.26

Vineri, 17 ianuarie (19.00), dirijoarea de origine chineză TIANYI LU revine la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO și propune publicului de la SALA RADIO un frumos program de muzică germană: Brahms și Richard Strauss.

Concertul este un prilej de a-l aplauda pe cunoscutul violonist GABRIEL CROITORU, care va interpreta celebrul Concert în Re major pentru vioară și orchestră de BRAHMS. Gabriel Croitoru deține, din anul 2008, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a aparținut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Național "George Enescu".

Compus în 1878 de marele compozitor german, Concertul pentru vioară și orchestră este unicul său concert acest gen și a fost dedicat prietenului său Joseph Joachim, unul dintre cei mai mari violoniști ai sec. XIX. Acesta a și interpretat lucrarea în premieră absolută, pe 1 ianuarie 1879, la Leipzig, sub bagheta lui Brahms însuși.

În a doua parte a serii de la Sala Radio veți asculta primul poem simfonic compus de RICHARD STRAUSS, la doar 22 de ani : Aus Italien (Din Italia), lucrare inspirată din călătoria lui Strauss în Italia, la Roma, Bologna, Napoli și pe superba coastă Amalfi. În 1887, la Munchen, Strauss și-a dirijat propria premieră, lucrarea fiind dedicată mentorului său, dirijorul și pianistul Hans von Bülow. O lucrare extrem de inovatoare în muzica epocii, fantezia sa simfonică ce reda sonor universul Italiei a stârnit păreri extrem de împărțite, așa cum se aștepta și creatorul ei, Strauss caracterizându-și poemul ca o punte de legătură muzicală între vechi și nou.