ACUM:
18.30
Seara de operă
Marile spectacole ale prezentului, în direct sau înregistrate.
Urmează: 23.00 Calendar muzical (R)
Apoi: 0.00 Calendar muzical (R)

Agenda de concert Înapoi

Bursa Kitharalogos, la cea de-a doua ediție

Bookmark and Share
Publicat: joi, 7 Martie 2019 , ora 11.45

Asociația Culturală Kitharalogos lansează cea de-a doua ediție a Bursei Kitharalogos, al cărei scop este promovarea muzicii românești contemporane și sprijinirea tinerilor interpreți români care se pregătesc de o carieră muzicală.

Proiectul, sub egida Festivalului Internațional "Serile de chitară", ediția a IX-a, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se va desfășura sub forma unui concurs online și se adresează tuturor chitariștilor români născuți după 1.01.1989: perioada de desfășurare este 15 februarie-15 octombrie 2019. Premiile de anul acesta au o valoare totală de 2000 de euro, incluzând o bursă de 2000 RON oferită de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România la ICon Arts Transilvania 2020.

Programul trebuie să conțină o lucrare scrisă de un compozitor român pentru proiectul "Musica" din cadrul Festivalului Internațional "Serile de chitară" și o altă lucrare la alegere, cu durata de 4-9 minute, care vor fi postate online pe pagina de youtube a asociației.

Juriul, alcătuit din personalități ale vieții muzicale românești, este format din: conf. univ. dr. Constantin Andrei (Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca), conf. univ. dr. Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu (Universitatea Națională de Muzică din București), conf.univ. dr. Daniel Dragomirescu (Universitatea de Arte "George Enescu", Iași), lector univ. dr. Gabriel Mălăncioiu (Facultatea de Muzică, Universitatea de Vest, Timișoara), lector univ. dr. Beke Istvan (Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca), C.D.A. dr. Costin Soare (Universitatea Națională de Muzică din București). Acestora li se va alătura, în calitate de președinte al juriului, unul dintre cei trei invitați de marcă ai ediției 2019 a Festivalului Internațional "Serile de chitară, care va fi anunțat în curând.

Pentru mai multe detalii și regulamentul complet, vă rugăm să accesați: https://www.seriledechitara.ro/bursa-kitharalogos-2019/