“De ce tot ce mă întreabă lumea este legat mereu de clarinet ? Câte clape are, cum este făcut... Eu nu mă consider un instrumentist (instrumentalist) ci un modest muzician. Nu sunt legat neapărat de clarinet. Luaţi-mi clarinetul şi văd eu ce fac... Istoria muzicii este mult mai interesantă decât istoria clarinetului propriu-zis; avem şi noi bucăţica noastră de repertoriu pe care căutăm s-o...păcălim din când în când”!

Şi AURELIAN OCTAV POPA a tot „păcălit” repertoriul scris direct pentru acest instrument mai tânăr din zona celor de suflat din lemn dar şi multe alte pagini pe care le-a rostit, cu farmecul său poetic, cu umorul şi fantezia sa interpretativă, cu o energie explozivă dar şi cu o repiraţie lirică atât de amplă... Sunt aproape 6 decenii de când acest artist şi-a definit un statut aparte în viaţa muzicală românească şi apoi în cea internaţională iar „zestrea” înregistrărilor sale continuă să se amplifice. L-am ascultat ani de-a rândul cântând la clarinet (şi acesta este cel mai potrivit verb pentru felul în care el „comunică” folosindu-se de acest instrument), l-am urmărit dirijând, mereu implicat, pătimaş în relaţia sa cu muzica dar şi cu o eleganţă firească a gestului atât de natural, al sincerităţii expresive. Spontan şi plin de culoare în frazele sale, adesea glumeţ dar mereu ...elocvent, Aurelian Octav Popa se dezvăluie cu deplină „autenticitate” şi în cuvintele sale dar – mai ales – în MUZICĂ !

Ascultaţi-l vorbind despre inteligenţa scriiturii lui Weber, despre lirismul şi tristeţea lui Schumann, despre modernitatea lui Debussy dar şi despre nevoia de a arcui – simplu şi firesc – noi imagini sonore pornind de la partituri scrise pentru altfel de combinaţii timbrale...

Ascultaţi-l din nou cântând cu distincţia şi măiestria sa binecunoscute pagini concertante şi camerale în cadrul unei noi Intâlniri sub semnul capodoperei, joi, 9 martie, de la ora 20. (în reluare sâmbătă 11 martie, de la 13,05)