Chitara a fost vedeta recitalului din 24 mai de la Sala mică a Ateneului Român. A fost mânuită cu abiltăţi tehnice spectaculoase de chitaristul Mihai Cojocaru, înscriind un recital inedit în seria de concerte camerale propusă de Filarmonica "George Enescu", în fiecare seară de marţi. Mihai Cojocaru este un muzician complex, pasionat, profund, bun cunoscător al istoriei muzicii, atât în teoria cât și în practica ei. De altfel el şi-a explicat pas cu pas incursiunea sa muzicală de la clasic la modern:

"În ziua de astăzi, lumea nu mai stă cu mâinile la spate, e atentă să nu aplaude între părți și dialogul dintre oamenii de pe scenă și cei din sală cred că este binevenit pentru a relaxa atmosfera și a crea o comunicare mai bună. "

Ce înseamnă chitara pentru dumneavostră?

"Înseamnă meseria în primul rând, instrumentul cu care am început muzica și pe care îl practic și astăzi, instrumentul prin care încerc să mă și exprim, pentru că de altfel, atitudinea pasivă de ascultător sau cea analitică, pe care o am ca profesionist, nu mă satisface suficient."

Mihai Cojocaru are o pregătire riguroasă pe care a dobândit-o la Weimer, fiind un muzician cu un palmares important şi cu o activitate concertistică bogată. El a cântat împreună cu filarmonicile din Satu-Mare şi Bacău, şi a apărut în recitaluri la Bucureşti, Arad, Cluj, Constanţa, Târgu-Mureş, Weimar, Paris, New York şi Washington. Pentru Mihai Cojocaru, chitara însemnă pasiunea de a face muzică, de a explora multiple sonorităţi ale unui instrument pe care Beethoven îl considera "o mică orchestră":

"Chiatara este un instrument foarte bogat din punct de vedere timbral și mulți compozitori, mai ales în secolele XX-XXI au experimentat în multe direcții sonoritățile posibile ale acestui instrument. În această seară am oferit doar câteva mostre. Efectele de percuție, care sigur se potrivesc în piesa Jongo de Paulo Bellinati, care chiar încearcă să evoce o atmosferă de trib din jungla amazoniană. Pe urmă am avut flagioletele, care sunt o marcă a instrumentului, au o sonoritate foarte specială, diferită de cea cunoscută de instrumentele cu coarde și arcuș. Bineînețeles acestea sunt completate de sonoritățile care aparţin chitarei în funcție de locul în care se atacă coarda mai deschis, mai închis și care pot determina sunete care imită diferite instrumente din orchestră."

Mihai Cojocaru a avut parte de un public ce i-a răsplătit cu căldură evoluţia sa în care a demonstrat o bună agilitate în pasajele de virtuozitate, o gândire muzicală bine conturată îmbinată cu o abilă utilizare a efectelor timbrale.