Frederic Chaslin va dirija Orchestra Naționalǎ Radio în concertul din 21 noiembrie din Festivalul Radiro - 2018

Pentru ȋnceput aş vrea să știu care e părerea dumneavoastră despre festivalul orchestrelor radio organizat la Bucureşti.

De mulți ani sunt directorul muzical al unei orchestre radio, Orchestra Simfonică din Ierusalim, astfel că ştiu foarte bine specificul acestui tip de orchestră. Datorită tehnologiei poți fi ascultat ȋn ȋntreaga lume, iată de ce un festival al orchestrelor radio ȋți oferă mari deschideri. Sunt bucuros că simfonicul pe care-l voi dirija va putea fi auzit de prietenii mei din Japonia, Australia, din Franța, unde e familia mea.

Aveți o experiență bogată ȋn fruntea celor mai distinse orchestre pariziene, vieneze, londoneze şi lista ar putea continua. Cu siguranță că ați colaborat şi cu artişti români.

Cunosc foarte bine muzicienii români, ȋn special cântăreți cu care am colaborat la Opera din Viena. Şi ȋn orchestra mea de la Ierusalim există o serioasă comunitate românească, ca şi ȋn orchestrele din Paris, dar va fi pentru prima oară când voi dirija Orchestra Națională Radio, ceea ce mă entuziasmează. Ȋn aceste zile am avut la Paris un Festival "Zilele George Enescu" ȋn care am urmărit mai mulți artişti români care m-au atras prin temperamentul lor.

Ce ȋndrăgiți mai mult, ȋnregistrările de studio sau cele live?

Ȋmi plac amândouă. Ȋn ȋnregistrările speciale se pot face corecturi, iar după ce asculți ȋn repetate rânduri, chiar şi de 10-15 ori pentru a vâna vreo greşeală, muzica poate fi interpretată foarte aproape de perfecțiune. Ȋn acelaşi timp, ȋmi plac ȋnregistrările live pentru că transmit mai multă emoție, bunăoară ȋn place Simfonia a IX-a de Mahler dirijată de Bruno Walter, ȋn pofida imperfecțiunilor. Dacă mă gândesc bine ȋn acest moment agreez ȋnregistrările live, cu posibilitatea să pot corecta eventualele greşeli.

Cum vă imaginați orchestra perfectă?

Orchestra perfectă este cea pe care urmează să o dirijez ȋn concertul cel mai apropiat. Există orchestre specializate ȋn muzică mozartiană, altele ȋn muzică italiană, totul e să le cunoşti resursele, caracterul, nivelul desigur, să alegi un repertoriu corect şi să ai o comunicare deschisă cu membrii orchestrei.

De curând ați ȋnregistrat la Praga un album cu soprana Teodora Gheorghiu.

Pe Teodora o cunosc foarte bine, colaborăm ȋmpreună de peste 10 ani, a şi studiat cu mine. Pentru acest disc a ales arii de belcanto mai puțin cunoscute pornind de la repertoriul dedicat la începutul secolului al XIX-lea celebrei soprane Henriette Meric-Lalande; sunt arii rare de Vincenzo Bellini şi Gaetano Donizetti. Vocea ei e foarte frumoasă şi de o mare calitate.

Tot ȋn acest an ați dirijat Tosca la Opera din Viena având-o protagonistă pe marea noastră soprană Angela Gheorghiu, iar ȋn primul dumneavoastră spectacol cu Balul Operei din Viena am văzut că a evoluat şi Valentina Naforniță. Ce ne puteți spune despre aceste experiențe?

Ceea ce consider drept cea mai incredibilă calitate a românilor constă ȋn temperamentul lor. Niciodată nu am ȋntâlnit interpreți sau cântăreți români care să mă plictisească sau să fie reci şi distanți. Ȋntotdeauna sunt foarte calzi, plini de viață şi dedicați muzicii. Angela Gheorghiu este cea mai mare cântăreață pe care am ȋntâlnit-o ȋn cariera mea, nu doar pentru vocea ei extraordinră, unică, pe care o cunoaşte toată lumea, ci şi pentru modul cum evoluează pe scenă, fiind sensibilă la tot ceea ce se ȋntâmplă ȋn jurul ei, ceea ce e foarte rar. Reacționează repede la gesturile dirijorului. Odată mi-a spus "Frederic, ai grijă cum gesticulezi, pentru că la cea mai mică mişcare a unui deget, chiar dacă mă aflu la 10 metri de tine, reacționez imediat". E absolut incredibilă! Ȋn privința Valentinei Naforniță pot spune că are o voce frumoasă. Ȋn general admir sufletul pasional al artiştilor români, un suflet foarte intens.

Ȋn 21 noiembrie veți dirija Orchestra Națională Radio. Veniți pentru prima oară ȋn România?

Nu! Am fost de două ori ȋn Festivalul "George Enescu": prima oară ȋn 1995 când am dirijat Pelléas și Mélisande de Debussy cu Orchestra Filarmonicii din Iaşi şi ȋn 1998 am fost invitat cu Orchestra Simfonică din Ierusalim când am prezentat Oedipus Rex de Stravinski şi Castelul Prințului Barbă -Albastră de Bartok chiar la Sala Radio.

Programul pe care-l veți dirija ȋn Festivalul Radiro - 2018 este unul foarte romantic, cu Romeo şi Julieta de Ceaikovski, Concertul pentru pian şi orchestră de Schumann şi Suita Şeherazada de Rimski Korsakov. Aveți o ȋnclinație specială pentru muzica rusă, asta se datorează oare şi rădăcinilor ruseşti din familia dumneavoastră?

Mama este din Italia şi tatăl meu provine din Ucraina, din Odesa mai precis, pe linie maternă, bunicul din partea lui a fost francez, aşa că pot spune că am şi sânge rusesc. Dar faptul că eu m-am născut la Paris a fost determinant ȋn cunoaşterea muzicii slave. Ȋn general ȋmi place muzica cu mult relief, colorată şi plină de emoții contrastante, aşa cum este muzica rusă inspirată din folclor, cea scrisă de Rimski Korsakov, Ceaikovski şi mulți alții. Aşa sunt eu!

Sunteți un parizian faimos şi pentru că ați ales să locuiți pe o barcă pe Sena.

De aproape 20 de ani trăiesc pe râu şi ȋmi place foarte mult. E minunat să privesc ȋn jurul meu de pe barca mea, să vorbesc cu dumneavoastră… e un mod unic de a locui ȋn Paris şi nu vreau să schimb asta. Trăiesc natural ȋntr-o metropolă, ceea ce e un privilegiu.

Ați absolvit Conservatorul din Paris şi Universitatea "Mozarteun" din Salzburg, după care, la 26 de ani ați devenit asistentul lui Daniel Barenboim la "Orchestre de Paris" şi Bayreuth, iar la 28 de ani asistentul lui Pierre Boulez la Ansamblul " Intercontemporaine"; ȋn paralel ați urmat cursuri cu Franco Ferrara. Cum ați descrie impactul acestor mari dirijori ȋn cariera dumneavoastră?

Barenboim mi-a dat o foarte bună metodă de lucru, el este un om de o largă şi solidă deschidere intelectuală, pe când Boulez era structurat mai mult pe latura instinctivă când dirija. Cu Barenboim aveam ȋn comun faptul că amândoi am ȋnceput ca pianişti, aşa că ȋmpărtăşeam multe lucruri, cu Boulez ȋn schimb era foarte diferit, el venea cu punctele de vedere ale unui compozitor şi mă ducea ȋn cu totul alte direcții. Franco Ferrara, despre care ştim că a fost şi violinist, mi-a arătat orchestra din interior.

Dar nu ați menționat, pentru că ȋn general eu nu vorbesc despre asta, de Sergiu Celibidache. Am fost la clasa lui de la München ȋntre 1984 - 1985 şi a fost o experiență extraordinară. De la Celibidache am ȋnvățat enorm de multe lucruri, pentru că vorbea despre orice, nu doar despre muzică, ci despre filozofie ȋn primul rând, despre viață ȋn general. E firesc ca un tânăr muzician să-şi dorească să devină cel mai bun şi atunci munceşti, munceşti, munceşti, dar uiți să priveşti ȋn jurul tău. Celibidache m-a ȋnvățatt că trebuie să citesc, să observ oamenii şi fenomenele care mă ȋnconjoară. Muzica este o parte dintr-un ȋntreg, e un element al lumii, nu e toată lumea - un lucru foarte important, asta mi-a rămas de la el.

Stimate maestre Chaslin aveți o carieră artistică bogată şi diversificată pe multe paliere: ca pianist, ca dirijor apreciat la Paris, New York, Viena, Los Angeles şi vă găsiți timp şi pentru compoziție. Vorbiți-mi despre cea mai recentă operăa dumneavoastră, "Monte Cristo" pe care ați dedicat-o lui Placido Domingo.

Este chiar o comandă primită din partea lui. Am terminat-o ȋn urmă cu câteva luni. Subiectul m-a atras de multă vreme, nu am vrut să scriu o muzică dificilă, avangardistă, foarte intelectuală, ci o muzică cu deschidere la public, cu arii şi aşa mai departe. O muzică de calitate care să se apropie de popularitatea operei Carmen. Câteva fragmente din Monte Cristo au fost cântate la Bologna, cu tineri cântăreți şi a avut succes. Ȋntreaga operă se va monta ȋn aprilie anul viitor.Are la bază un mare roman din literatura franceză…

Deasemenea ați scris două volume despre muzică, primul se intituleazǎ Muzica ȋn toate sensurile și a fost tradus ȋn engleză şi germană, iar al doilea volum este despre Gustav Mahler.

Ȋn amândouă ȋncerc să explic de ce este dificil pentru public să ȋnțeleagă muzica contemporană, de ce nu ne putem bucura de muzica actuală aşa cum o facem ȋn cazul altor creații, de ce nu ne place muzica din zilele noastre aşa cum ne place muzica romantică sau cea a lui Enescu, Bartok, bunăoară. Ȋn prima carte explic câteva dintre problemele muzicii contemporane, legăturile cu sfera emoțiilor noastre şi ȋncerc să explic de ce acest tip de muzică nu intră ȋntre preferințelor noastre. Este o carte care nu se poate citi pe plajă, ȋn fața unui pahar de wiski. Cu cartea despre Gustav Mahler e cu totul altceva. Când i-am dirijat simfoniile am citit absolut tot despre el, astfel că ȋn romanul meu am pus informațiile dobândite. Dacă ȋl cunoşti pe Mahler - cel din viața de zi cu zi, poți ȋnvăța mult mai multe decât prin lecțiile primite la Conservator.

Maestre Frederic Chaslin, vǎ mulțumesc pentru timpul acordat!