Interviuri Înapoi

AUDIO. Pianista Raluca Știrbăț - detalii despre lucrările de restaurare a casei Enescu din Mihăileni

Publicat: vineri, 26 August 2016 , ora 11.01
Lucrările de restaurare a casei lui George Enescu de la Mihăileni au continuat la începutul lunii august. Despre cum au decurs acestea și despre stadiul în care se află acum casa «Enescu» ne-a vorbit pianista Raluca Știrbăț, cea care a lansat campania de conștientizare a situației dramatice în care se afla imobilul.


Casa de la Mihăileni - un proiect care a început în 2012, atunci când ați descoperit-o. În ce stadiu se află casa acum?

La ora actuală suntem într-un stadiu destul de avansat. După cum ați văzut poate, pe 4 august a avut loc ultima clacă, și anume claca numită "Lutul bun sau mâna bună", anume fățuirea pereților, la care au lucrat în principal doamnele pentru că au mâinile mai fine. Am avut bucuria să fac și eu parte din această echipă; desigur, greul l-au dus femeile din Mihăileni și cele venite din comuna Hilișeu Horia, care au avut și au în continuare un aport foarte important la restaurarea acestei case.

În continuare ne aflăm într-o campanie de strângere de fonduri - donații prin telefon la numărul scurt 8835 se mai pot face până la sfârșitul lunii august, dar, desigur, așteptăm donatorii pe conturile deschise special de Fundația "Pro Patrimonio" și de Ordinul Arhitecților România, Filiala București.


Proiectul de la Mihăileni este unul mult mai amplu însă. În afară de restaurarea casei, vorbim și de alte activități conexe. Care este stadiul acestora?

Sigur, prioritatea numărul unu este finalizarea acestor lucrări de restaurare. Aș dori să menționez un lucru important - casa este și va fi restaurată într-o formă absolut originală, așa cum a fost ea odată. Mai mult, acoperișul de tablă care a existat în ultimele zeci de ani și care nu era original a fost înlăturat și înlocuit cu unul de șiță, de lemn, la care au lucrat meșteri specialiști din Maramureș, care și ei din păcate sunt tot mai rari. Singurul lucru în plus pe care-l va avea casa este instalația de curent electric.

Această casă noi dorim să fie sâmburele unui complex care se va naște acolo, un centru cultural, o academie de muzică și arte vizuale cum o numim noi ambițion în acest moment. Dorim ca acolo să ia naștere un pol magnetic cultural și educativ pentru copiii și tinerii din zonă, care nu au posibilitățile celor de la orașe și, desigur, vor avea loc cursuri de măiestrie, academii de vară. Lucrurile astea încă trebuie puse la punct, încă trebuie gândite… este un proiect care cere foarte multă investiție și energie din partea tuturor celor implicați și acum încercăm să le cristalizăm.


Dincolo de toată această activitate de la Mihăileni, ce proiecte pregătiți?

Chiar acum când m-ați sunat mă "luptam" cu un concert de Mozart, Concertul în re minor nr.20, pe care am bucuria să-l cânt la Craiova, cu Filarmonica din Craiova și dirijorul Ivan Iliev. N-am mai fost demult acolo și mă bucur foarte mult că revit. Concertul este al doilea dintr-un turneu național pe care-l voi începe la Constanța în data de 15 septembrie și care se va continua în mai multe orașe din țară - Cluj, Sibiu, Iași, Suceava și probabil și București. Este un turneu național organizat de Fundația culturală "Timpul" și de "Oamenii Timpului" din Iași. Vor fi concerte de binefacere cu diferite teme; de exemplu, cel de la Craiova va fi pentru a sprijini copiii care suferă de autism. De asemenea, și tema patrimoniului va fi atinsă. Apoi, la sfârșit de septembrie, voi fi prezentă în Festivalul de la Satu Mare, în concert atât solă, cât și muzică de cameră alături de violoncelistul Rudolf Leopold și de violonistul Rudolf Fatiol. Pe 1 octombrie onorez o invitație la Festivalul "Clara Haskil" de la Hamburg. Apoi, probabil, mă voi reîntoarce în România pentru câteva concerte din cadrul campaniei "Oamenii Timpului", iar la sfârșitul lunii octombrie, în 30, voi avea un recital la Bozar, în Bruxelles, un concert unde voi interpreta Cesar Franck, Liszt și Enescu, dar el se dorește și ca o prezentare a albumului Integralei creației pentru pian. Dorim să semnalăm și la Bozar acest lucru; este un concert organizat în cooperare cu Institutul Cultural Român. Și tot în colaborare cu ICR-ul, de data asta la Londra, la începutul lui noiembrie - două concerte cu un program asemănător.


Conturile fundației Pro Patrimonio pentru casa din Mihăileni la care se pot face donații sunt:

RO87 BPOS 7070 2802 395 ROL01

RO54 BPOS 7070 2802 395 EUR01

SWIFT code: BPOSROBU
Interviu realizat de Lucian Haralambie