Interviuri Înapoi

AUDIO. Pascal Rogé, un mare pianist al Franței, deschide, pe 21 iunie, prima ediție 'Visul unei nopți de vară'

Publicat: miercuri, 31 Mai 2017 , ora 13.39
Artistul a fost "Invitatul săptămânii" în ediția "Perpetuum mobile" de luni, 29 mai


Domnule Pascal Rogé,
înainte de toate, bun venit înapoi în România după o lungă perioadă de absență! Pe 21 iunie 2017, chiar de echinocțiu, veți deschide, la București, printr-un recital, un nou festival intitulat, shakespearian, "Visul unei nopți de vară". Cum ați primit invitația de a participa la acest festival și ce v-a convins, în mod special, s-o acceptați?

Am avut numeroase motive! Invitația a venit de la o studentă și prietenă a mea, Sânziana Mircea. Ne-am întâlnit pentru prima dată acum câțiva ani la un curs de măiestrie pe care îl susțineam. Este un muzician extrem de talentat și mereu mi-a făcut plăcere să o ascult, să o îndrum și să schimbăm idei cu privire la interpretare. Recent, mi-a spus că are posibilitatea de a mă invita în cadrul acestui festival și am fost foarte încântat să accept invitația. De ce? Din multe motive. România a fost mereu o țară foarte dragă pentru mine, încă din 1967, când am câștigat locul al V-lea în cadrul Concursului Internațional "George Enescu". Aveam doar 15 ani pe atunci, era prima mea competiție, prima dată când mă aflam într-un astfel de context, prima dată în afara Franței și păstrez amintiri minunate cu privire la publicul român, la concursul în sine, la tot ce s-a întâmplat atunci. Au fost niște momente extraordinare! Cred că ulterior m-am întors o singură dată la București dar nu îmi mai amintesc acum câți ani, am venit pentru un recital, așa că acum va fi doar cea de-a treia mea vizită la București. Și sunt foarte fericit că mă întorc aici și că mă reîntâlnesc cu acest public fantastic. Abia aștept!


Cât de important s-a dovedit
pentru cariera dumneavoastră faptul că ați fost unul dintre laureații Concursului Enescu?

Fiind prima mea experiență pe planul competițiilor internaționale, totul mi se părea foarte nou. Am ajuns, spre surprinderea mea, în finală, câștigând și un premiu, eram extrem de tânăr dar această reușită m-a ajutat enorm. Mi-a conferit încredere în sine, ocazia de a întâlni mulți tineri interpreți de aceeași vârstă cu mine. Mi-l amintesc pe câștigătorul acelei ediții, Radu Lupu, din acel moment suntem foarte buni prieteni și ne urmărim reciproc carierele. De asemenea, pe parcursul Concursului Enescu am întâlnit-o pe Nadia Boulanger, care era în juriu și care mai târziu mi-a devenit îndrumătoare. O mare, mare doamnă! Da, a fost o etapă extrem de importantă în viața mea și mă bucur tare mult că în 2018 mă voi reîntoarce în cadrul acestei competiții pentru a oferi un recital. Acela va fi, de asemenea, un alt eveniment important.


Așadar, experiența participării la Concursul "Enescu" s-a dovedit una foarte valoroasă, și pentru dvs. Acum vă propun să vorbim, domnule Pascal Rogé, despre lucrările pe care le-ați reunit în programul recitalului din 21 iunie - unul consistent, cu opusuri de Eric Satie, Maurice Ravel, Francis Polenc și Claude Debussy.
Cum ne-ați descrie structura, arhitectura lui?

Ei bine, în mod evident este un recital dedicat compozitorilor francezi, cei menționați fiind și autorii mei muzicali favoriți. Îi cânt din ce în ce mai mult, am înregistrat cele mai multe lucrări de Poulenc, Debussy și Ravel. Așa că vorbim despre o muzică extrem de familiară în ceea ce mă privește. O iubesc, aproape că m-am născut cu ea, pentru că profesorii mei de la Conservatorul din Paris aveau legături apropiate cu acei compozitori; se întâmpla, firește, cu mult timp înainte de mine, dar era ca un fel de tradiție, am auzit multe despre asta, despre muzica franceză, despre tradiția componistică și interpretativă a Franței; așa că pentru mine reprezintă o chestiune legată de anii copilăriei, tot acest repertoriu specific. Mi se pare esențial să fie aduse în atenția publicului și altfel de genuri ale zonei clasice, mai diferite, iar opusurile despre care discutăm sunt mai puțin obișnuite decât să asculți Chopin sau Schumann. Mi se pare că propun o altă viziune asupra muzicii, un altfel de poezie, aduc ceva din cultura franceză și din spiritul peisajului rural al Franței, din parfumul acestui spațiu. Sunt, deci, încântat că voi prezenta toate aceste lucrări melomanilor bucureșteni.


Și ultima întrebare, domnule Pasca Rogé: ne puteți spune ce așteptări aveți de la recitalul și de la această reîntâlnire cu publicul român?

O, precum spuneam, am amintiri extraordinare despre publicul român, despre cel din București… S-a dovedit întotdeauna foarte cald, foarte primitor și extrem de receptiv. Așa că aștept să ne bucurăm împreună de muzica țării mele natale. Sunt sigur c-o va aprecia și că se va dovedi, ca întotdeauna, la fel de afectuos și de sensibil.
Interviu realizat de Ștefan Costache