Actualitatea internațională Înapoi

AUDIO. Opera News - 14 martie 2017

Publicat: marți, 14 Martie 2017 , ora 15.50

Sumarul rubricii "Opera News", difuzată marțea, în jurul orei 18.15, în cadrul emisiunii "Perpetuum mobile". Realizator Luminița Arvunescu

  • Triumf pentru Anna Netrebko, sâmbăta trecută, la "Teatro alla Scala" din Milano. Marea soprană rusă, care a reluat rolul Violetta Valery din opera "La Traviata" - un rol în care debutase în 2005 la Salzburg și de care nu se mai atinsese de 7 ani - a fost recompensată la finalul spectacolului din 11 martie, cu 14 minute de aplauze și ovații din partea pretențiosului public scaliger.
  • Tenorul vedetă Jonas Kaufmann și-a început seria de spectacole cu noua producție a operei "Andrea Chenier" de la Opera de Stat din München, duminică seară. Într-un interviu publicat de Deutsche Presse, el se declară pregătit pentru debutul în "Otello"de la Opera Regală londoneză după toate problemele de sănătate avute și...nu respinge ideea ca peste 20 de ani să facă regie de operă sau să accepte conducerea vreunui teatru liric.
  • Una dintre cele mai interesante stagiuni de operă 2017-2018 va fi - se pare - la ...Opera din Zürich: care a anunțat, nu mai puțin de 10 producții noi de operă și balet.

Dintre acestea, cele care ne aduc o mare bucurie sunt: "Forța destinului" cu baritonul George Petean - în rolul Don Carlo și "Evgheni Oneghin" cu mezzosoprana Liliana Nikiteanu - în rolul Larina.

Iar dintre reluări, "Bărbierul din Sevilla" cu baritonul orădean Levente Molnar - în rolul titular ( Yuri Tsiple - Fiorello ), "Carmen" și "Parsifal" cu, același Levente Molnar - în rolurile Escamillo, respectiv Amfortas - și, de asemeni, "Încoronarea Popeei" cu contratenorul german născut la Arad, Valer Sabadus în fruntea distribuției.

În plus, tot la Zurich vor mai fi reprezentate operele: "Contele Ory" cu Cecilia Bartoli, Lawrence Brownlee și Liliana Nikiteanu, "Maria Stuarda" cu Diana Damrau debutând în rolul titular, "Olandezul zburător" cu Bryn Terfel, "Fiica regimentului" cu Sabine Devieilhe și Javier Camarena...