...împreună cu colaboratorii lor şi Orchestra de Cameră Radio ne-au oferit aseară poate unul dintre cele mai frumoase şi intense concerte ale stagiunii - muzică semnată de trompetistul solist al Big Band-ului Radio, cu excepţia unui standard de Thelonius Monk, în aranjamentul orchestral şi sub conducerea Simonei Strungaru, un nume pe care îl descoperim cu mare încântare. Pot spune despre cei doi, că sunt demni urmaşi ai principiilor lui Gunther Schuller, fondatorul "Jazz and Classical Music Society" la New York în anii 50. Lui îi datorăm termenul third stream, care uneşte într-un curent muzica clasică şi jazz-ul, mai exact tehnicile de compoziţie aferente.

"Unspoken" şi-a numit Sebastia Burneci acest proiect, în pledoaria sa de a nu mai cataloga un stil sau altul şi a ne bucura de muzica în sine. Şi totuşi ar fi păcat să păstrăm tăcerea, după o asemenea desfăşurare de forţe, după o asemenea calitate a actului muzical, după atâta emoţie transmisă cu o asemenea generozitate.

"N-am putut să-mi strâng zâmbetul înapoi. A trebuit să râd tot timpul. A fost extrem de energizant! Foarte frumos, emoţionant! Mi-a plăcut 100%!"

"Sunt instrumente şi oameni foarte pricepuţi şi n-au cum să nu transmită emoţie! Mitrea Irina. Sunt programator."

Nu discutăm aici performanţa interpretativă a solistului, impecabilă, demnă de disc (de-altfel concertul va fi lansat pe disc, sperăm cât de curând), cu nimic mai prejos decât ceea ce putem asculta sub semnătura lui Chris Botti, şi chiar la un moment dat sugerând ceva din anvergura norvegianului Nils Petter Molvær. Comparaţiile nu diminuează cu nimic personalitatea individuală a artistului, doar îl plasează într-un context fericit. Am admirat compoziţiile pe care le semnează atât de inspirat, de firesc, într-o alternanţă care nu oboseşte, prezentând mereu o altă idee muzicală - şi cele cu substrat liric au fost absolut cuceritoare. Este un liric, de-altfel Sebastian Burneci, mult mai bine pus în valoare de sunetul cald al orchestrei clasice.

Desigur au contat enorm aranjamentele semnate Simona Strungaru, care ne-a condus încă de la prima piesă în lumea muzicii de film (ea compune, de-altfel, muzică de film) sau ne-a condus pe filiera modală a simfonismului de secol XX, pentru ca la final, în piesa de început reluată ca bis, să mixeze discursul acustic cu tehnicile moderne electronice. A existat în egală măsură şi un echilibru între orchestra clasică şi combo-ul de jazz (îi numim aici alături de Sebastian Burneci la trompetă şi fluegelhorn, pe bulgarii Teodor Petkov la pian, Mihail Ivanov - contrabas, şi pe uluitorul Borislav Petro - baterie), fiecare având rezervate momente de bravură, dar şi dialoguri luxuriante. Au fuzionat toţi aceşti muzicieni, s-au sincronizat la nivelul unei expresivităţi care a avut darul de a ne duce în acel loc miraculos al "frumuseţii absolute", expresie pronunţată de solist pe scenă.

Mai mult decât atât, dincolo de ceea ce a prezentat afişul, Sebastian Burneci ne-a oferit surpriza de a-i invita în concert pe saxofonistul Cristian Soleanu şi pe Cezar Cazanoi la flaut, ultimul într-o piesă de inspiraţie folclorică, acompaniată subtil de o percuţie libaneză, de-altfel minunat pusă în pagină. Am admirat desigur şi Orchestra de Cameră Radio care a răspuns, de fapt a vibrat, foarte frumos în faţa acestei muzici. Nu cred că greşesc dacă afirm faptul că am asistat miercuri seara la un eveniment muzical demn de marile săli de concerte şi marile festivaluri de jazz ale lumii, sau altfel spus, ne-am simţit conectaţi la linia întâi a jazzului mondial. Iar publicul a reacţionat pe măsură, aşa cum l-am văzut la concertele susţinute pe aceeaşi scenă de Brad Mehldau, Ravi Coltrane, Avishai Cohen sau Dhafer Youssef.

"Am asista la un spectacol deosebit, ritmat şi melodios, iar partea finală cu muzica populară a fost excepţională! Flautul acela parcă era un bucium. Şi vreau să mai vin la asemenea spectacole! Plăcut urechii. Nu trebuie să fii specialist sau meloman. Când vii, te umple de bucurie. Asculţi o muzică foarte plăcută. Caraman George - fost inginer, pensionar."

"A fost ceva absolut senzaţional! Incredibil! Mi-aş dori foarte mult ca dirijoarea să-şi tipărească versiunea orchestraţiei din această seară şi să candideze la Uniunea Compozitorilor din România. Nume tinere, oameni tineri, extrem de creativi, extrem de muncitori, extrem de serioşi care au spus o poveste incredibilă! Mihaela Anghel - profesor de pian."