ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviul dimineții la Musica viva cu Sandra Ecobescu - Președinta Fundației Calea Victoriei

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 14 Decembrie 2018 , ora 12.34

Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei este alături de noi aici, în studioul Radio România Muzical. Bună dimineața!

Bună dimineața!


Bine-ați venit!

Bine v-am găsit!


Am invitat-o să ne spună câteva amănunte despre concertul de Anul Nou derulat la începutul anului 2019 la Teatrul Național București. Este deja o tradiție. La a câta ediție a ajuns și ce este nou de această dată?

Din fericire și surprinzător, am ajuns la a șasea ediție. Spun asta pentru că, întorcându-mă un pic în timp, ideea lui Tiberiu Soare să facem un concert de anul nou iată că a prins. Și anul acesta, pentru că în fiecare an încercăm să facem ceva nou, dincolo de faptul că avem invitați trei soliști de operă foarte talentați și foarte dragi atât dirijorului, cât și mie pentru că i-am cunoscut și m-am apropiat de ei - mezzosoprana Maria Miron Jinga, bas-baritonul Cătălin Țoropoc și soprana de coloratură Mădălina Andreea Barbu - ne-am gândit împreună cu Tiberiu și cu Monica Bălășoiu de la Symphactory ca dincolo de ariile, duetele și terțetele de care publicul se va bucura să introducem și fragmente muzicale cumva în ritm de dans. Nu vom avea dans, bineînțeles, pentru că orchestra este numeroasă și avem și pe cei trei soliști, dar vom avea dansuri - o polcă, valsuri... așadar, ne gândim să intrăm în noul an într-un ritm energic și plin de entuziasm.


De ce Teatrul Național București? Are ceva, are un farmec aparte sala?

Da. Noi am făcut și la Sala Radio unde a fost foarte frumos, dar nu s-a mai putut din păcate. Întâmplarea și deschiderea celor de la Teatrul Național a făcut să ajungem să fim primiți în zile de luni, când se poate la TNB. Evident, Sala Mare este spectaculoasă, cu catifeaua aceea roșie, se asortează foarte mult cu coloristica unui concert de Anul Nou. Lumea, evident, se bucură pentru că este în inima orașului și este o mare bucurie și pentru noi să fim acolo.


Cine a gândit programul de la Teatrul Național, concertul de Anul Nou?

Programul se construiește în cadrul unor întâlniri la care Tiberiu Soare să spunem că este capul răutăților sau capul bunătăților. Împreună cu Monica, ei încep să se gândească la fragmente muzicale, la soliști... intervin și eu pentru că deja în toți anii ăștia, colaborând cu ei, am început să cunosc muzicieni, voci și am și melodii sau fragmente muzicale preferate, compozitori. Și-atunci când ei încep să creioneze programul, mai zic și eu "aș vrea și eu aria cutărică" sau "de asemenea, neapărat trebuie să avem în program și... nu știu... Mozart".


Și ce arii ar trebui să nu lipsească?

Aaa, sunt foarte mulți compozitori. Tocmai de asta a fost să fie variat.


Aici citesc Mozart, Rossini, Donizetti, Brahms, Ceaikovski, Bizet, Strauss, Delibes, Gounod, Puccini... Care-i preferata dumneavoastră?

Nu pot să zic, sunt mai multe...


E o întrebare destul de grea. Nu poți să spui că-ți place Mozart sau Beethoven sau...

Da, este greu. Toate ariile sunt alese cu mare grijă, să fie bijuterii muzicale. Dar Tiberiu are grijă să nu fie întotdeauna numai hituri; întotdeauna alternăm și cu ceva poate nu foarte cunoscut de publicul larg. Pe mine mă emoționează și-i iubesc foarte mult pe Puccini și pe Ceaikovski, dar nu pot să zic că Mozart și Rossini și ceilalți nu-mi plac foarte mult. Ceaikovski este o obsesie a mea de câțiva ani.


Vorbim despre concertul de Anul Nou de la Teatrul Național București. Haideți să spunem și la ce oră, când...

Va avea loc în 7 ianuarie, într-o zi de luni, de la ora 19.00. Vestea bună este că încă mai sunt bilete, dar cei care doresc să participe la această seară strălucitoare și foarte caldă - poate povestim mai încolo despre atmosferă și alte povești - este bine să se grăbească. Biletele sunt pe eventim și pe iabilet și nu mai sunt foarte multe. Eu prevăd că se vor termina în câteva zile.


Oricum, dacă se vor termina, vor avea posibilitatea să asculte concertul în direct la Radio România Muzical. Suntem parteneri media.

Întotdeauna ați fost alături de noi și pentru noi e foarte important.


Va mai avea loc un eveniment, nu, după concert?

Așa este, da. Pentru că de ceva vreme s-a epuizat prima carte pe care am scos-o cu Tiberiu Soare, conferințele lui adunate în cartea roșie, cum îi spunem noi, "Pentru ce mergem la operă" și nu mai avem multe volume nici din a doua carte, "Nouă povești muzicale", ne-am luat iniman-n dinți, cum spun eu, și am reeditat. Practic, la finalul concertului, publicul se va bucura și de o scurtă dublă lansare de carte. Și, evident, așa cum a obișnuit de fiecare dată publicul fundației, la concertele noastre se vor întâlni cu soliștii, vor putea primi autografe și, evident, cu Tiberiu Soare care va oferi autografe de această dată pe ambele cărți disponibile.


Au trecut mai bine de zece ani de când există Fundația Calea Victoriei. Pentru cei care încă nu au aflat, care este menirea acestei fundații în spațiul cultural?

A fost interesant că, la început, am conturat proiectul acesta educațional și cultural în special având în minte tinerii, publicul tânăr și foarte tânăr; ne-am gândit la liceeni și la studenți în căutarea unei vocații în zona umanistă și culturală. Dar surpriza foarte plăcută și care continuă este că, odată cu primul curs pe care l-am avut cu invitat, domnul Neagu Djuvara - dumnealui a fost primul nostru profesor, iar al doilea profesor a fost Tiberiu Soare - publicul tânăr a fost prezent, dar avenit și un public divers, de vârste diferite. Așadar, până la urmă suntem, dacă vreți, o instituție culturală. Domnul Vintilă Mihăilescu ne-a numit chiar "o academie alternativă", care formează gustul publicului bucureștean și nu numai -pentru că avem multe persoane care vin și din provincie la evenimentele noastre - în domeniile larg denumite cultural-umaniste. Pentru că educația e ceva continuu, nu? Așa cum învățăm despre muzica clasică, mergem la concerte, ascultăm Radio România Muzical - și eu în fiecare zi învăț ceva de la dumneavoastră - lucrul ăsta cumva ne ține treji, prezenți.


Sunt sigur că dacă cineva accesează site-ul dumneavoastră, fundațiacaleavictorie.ro, găsește ceva pe placul său. De exemplu, eu am găsit, după acest concert de Anul Nou din 7 ianuarie, o călătorie în Bucureștiul fanariot. Acest eveniment va avea loc în 11 ianuarie. Mi-a amintit puțin de emisiunea Bucureștiul muzical de altădată, cu străzi podite cu bârne de stejar, printre trăsuri și forfota de lume... parcă este o poveste din Bucureștiul muzical de altădată. Ce proiecte mai aveți la început de an?

La început de an, după ce ne tragem sufletul după concertul extraordinar de Anul Nou, o să începem să pregătim concertul cu care s-a obișnuit publicul meloman din București, și anume cele din seria "I love...". Am avut "I Love Mozart", am avut "I love Verdi", "I love Ceaikovski" și anul acesta, probabil, va fi "I love Donizzeti". Și, o dată la doi ani, am obișnuit publicul îndrăgostit de Bucureștiul de altădată, cum ați pomenit... facem Balul Bucureștiului Interbelic în colaborare cu Cercul Militar Național. Acesta este, iar, un proiect mare din primăvară.


Vă mai așteptăm la noi și vă mulțumim pentru prezența la Musica viva. Așadar, 7 ianuarie, ora 19.00, Concertul de Anul Nou la Sala Mare a Teatrului Național București. Radio România Muzical va transmite acest concert cu Orchestra Symphactory și Tiberiu Soare.