Născut la Riga în ianuarie 1948, Mischa Maisky este - de câteva decenii - unul dintre violonceliștii cei mai admirați dar și... discutați ai lumii, căci felul său de a TRĂI muzica este unul atât de intens încât stârnește adesea controverse. Pentru unii, un muzician care mizează pe dramatismul expresiei, prea teatral pentru alții dar - pentru toți - un mare ARTIST care transmite cu generozitate vibrantă sensibilitatea paginii muzicale abordate. A fost discipolul lui Rostropovici la Conservatorul din Moscova, dar în anul absolvenței a fost arestat, închis și apoi trimis într-un lagăr de muncă - după propria sa expresie - "să zidească la propriu construcțiile societății sovietice". Aproape 2 ani nu i s-a permis să pună mâna pe violoncel. A reușit să emigreze în Israel în 1972 și - chiar dacă locuiește în principiu în Belgia - a păstrat cetățenia israeliană. În tinerețe s-a perfecționat la Los Angeles cu Gregor Piatigorski și - cu sinceritate - mărturisea că a avut șansa extraordinară de a lucra împreună cu aceste două mari personalități interpretative ale violoncelului din secolul XX. Nonconformist în viziunea sa artistică, Maisky iese din tipare și prin apariția sa scenică, dar afirmă cu sinceritate că nu dorește să șocheze, ci doar să se simtă comod, fiind un instrumentist care "arde" pe podium, se consumă mult și prin gestică, se mișcă frecvent și francul și papionul nu îi sunt adecvate.

Există zeci de interviuri scrise sau filmate cu Mischa Maiski: este firesc, dezinvolt. L-am descoperit la această întâlnire telefonică... foarte amabil! Te dezarmează... așa că - pentru doar câteva minute de dialog punctual - am încercat doar să îi deschid apetitul de a vorbi, stârnindu-i replicile, eventual chiar contrariindu-l prin întrebările banale puse...

Reveniți la București...

Absolut! Am mai fost la București de câteva ori în cadrul Festivalului "Enescu" și întotdeauna mi-a făcut o mare plăcere să cânt în sala atât de de frumoasă a Ateneului, pentru un public minunat. Pot spune că am păstrat amintiri foarte frumoase de la precedentele mele vizite la București și aștept cu bucurie această nouă ocazie și - sper eu - și cu alte prilejuri în viitor!

Concertul de Dvorak este unul foarte îndrăgit de public; se numără și printre preferatele dumneavoastră, ca solist?

Există motive evidente pentru care această lucrare este nu numai una dintre cele mai populare pagini dedicate violoncelului, ci și unul dintre cele mai grozave CONCERTE, în general! Opusul lui Dvorak este unul dintre puținele concerte pentru violoncel care poate fi comparat cu lucrările mari scrise pentru pian sau vioară - instrumente cărora le-au fost oferite mult mai multe concerte extraordinare, dar noi, violonceliștii, suntem fericiți și mândri că Dvorak ne-a compus o asemenea partitură fantastică. Dar, în același timp, ar trebui să vă mărturisesc că eu NU am "o lucrare preferată", un compozitor preferat; de fapt, am mulți, mulți autori preferați și creații preferate! Fiecare piesă de care o cânt este preferata mea de fiecare dată când o interpretez ; intenția mea este să ajung la inima celor care mă ascultă, nu doar la auzul și mintea lor și pentru a atinge acest scop eu cred că Muzica trebuie să pornească din inima ta, adică să o faci cu dragoste! Deci, eu cânt doar acea muzică ce îmi place atât de mult încât să fiu îndrăgostit de ea, atunci când o interpretez… Așa că, pentru mine, fiecare piesă este cea preferată atunci când o cânt…

Ați interpretat Concertul de Dvorak de nenumărate ori de-a lungul timpului, în compania unora dintre cei mai mari dirijori ai vremii, ați înregistrat acest opus în etape diferite ale carierei dumneavoastră (am văzut o filmare din1984 cu Myung Wung Chung, ați făcut apoi, peste mulți ani discul cu Zubin Mehta și exemple pot fi foarte multe); au existat probabil câteva momente care au marcat repere importante în această devenire interpretativă.

Desigur. Pentru mine, Muzica este un fenomen viu, niciodată același, mereu în transformare. Schimbarea depinde de diferite aspecte: de tine, de evoluția ta, de gradul tău de maturizare dar, desigur, și de partenerii tăi interpretativi (orchestra, dirijorii alături de care cânți), depinde și de public, de acustica sălii și de mulți alți factori… Dar eu am fost incredibil de norocos (așa cum, pe bună dreptate, ați amintit deja) NU doar să cânt acest opus în ocazii foarte variate, cu mulți mari dirijori și orchestre ci chiar să îl înregistrez pentru casa Deutsche Grammophon de două ori: prima dată a fost în 1988 (cred) cu Leonard Bernstein și Filarmonica Israelului și apoi, peste 15 ani, cu Filarmonica din Berlin și Zubin Mehta. Este interesant cât de diferite sunt aceste două înregistrări: doar faptul că între duratele lor există o diferență mai mare de 7 minute și jumătate pare incredibil, dar așa este: uimitor! Bernstein era spre sfârșitul vieții sale și a dirijat această lucrare pentru prima dată, ceea ce poate părea de asemeni incredibil, căci avea un repertoriu uriaș! Când am înregistrat împreună Concertul de Schumann cu Filarmonica din Viena era deja a treia versiune discografică a partiturii lui Schumann sub bagheta lui, dar cel mai popular concert al literaturii pentru violoncel - cel de Dvorak - nu îl dirijase până atunci! Nici lui nu i-a venit să creadă! S-a îndrăgostit de această lucrare; a fost foarte interesat și entuziasmat, dar pentru mine a fost o mare provocare căci a trebuit să mă adaptez la interpretarea lui, care se modifica în fiecare zi (am cântat de 8 ori a fost de fiecare dată ceva diferit). Cum s-ar spune, a trebuit atunci să cânt acest concert în maniera lui. Cu Zubin Mehta, 15 ani mai târziu, a fost mult mai ușor pentru mine să cânt după propriile mele idei asupra acestei partituri. Sunt așadar înregistrări foarte diferite dar mă simt foarte mândru și de cea realizată cu Bernstein, unde nu mi-a fost deloc ușor dar am reușit să mă adaptez, să fiu suficient de flexibil - ceea ce eu cred că este foarte important pentru muzicieni, să aibă o viziune largă, deschisă, să fie flexibili, să fie capabili să cânte aceeași muzică în variante diferite.

Luați în considerare necesitatea unui anumit instrument pentru an anume repertoriu?

Depinde, nu știu dacă am înțeles exact sensul întrebării… Dar eu cânt pe același instrument de 44 ani - de fapt luna aceasta se împlinesc 45 de ani de când ne-am întâlnit și m-am îndrăgostit de acest violoncel Montagnana atât de frumos. Și nu am renunțat la el niciodată și probabil nu o voi face vreodată, să sperăm! Indiferent ce am avut de interpretat am cântat pe acest instrument. Este același violoncel de fiecare dată. Este suficient de …minunat pentru a cânta orice fel de muzică, în orice caz muzica pe care o interpretez!

La București veți colabora cu dirijorul Cristian Badea… Vă cunoașteți ?

Cred că ne-am întâlnit, dar acum nu îmi amintesc exact dacă am și cântat împreună; voi căuta în baza mea de date căci trebuie să vă mărturisesc că am ajuns recent la o constatare deprimantă: computerul meu a început să aibă o memorie mai bună decât mine! (râzând) Am introduse în baza mea de date aproape 4000 de concerte dintre cele susținute în ultimii 45 de ani căci este uneori destul de dificil să mi le amintesc pe toate. Voi verifica. Ar fi trebuit să fac acest lucru înaintea acestui interviu, să mă pregătesc puțin, dar nu am reușit așa că vă rog să mă scuzați…

După aceste seri la București plecați spre America de Sud, unde aveți pe afiș Triplul concert de Beethoven.

Nu doar acesta, ci și un program mare cu trio-uri; tocmai m-am întors ieri din China - împreună cu Lili și Sasha, cei doi copii mari ai mei; cu ei am avut un turneu amplu în Japonia în septembrie și acum în America de Sud, unde mai avem planificate și recitaluri mixte, cu piese solo, în duo și în trio, dar și un program cu mari trio-uri din literatura muzicală rusă, incluzând trio-uri de Rahmaninov, Șostakovici, Ceaikovski… Pot spune că este un an foarte aglomerat.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă așteptăm cu nerăbdare la Ateneu.

Mi-a făcut plăcere, vă mulțumesc și mă bucur să revin pe scenă la Ateneu, în frumosul București.