ACUM:
18.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.
Urmează: 19.00 Stagiunea muzicală Radio
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Marin Cazacu

Bookmark and Share
Publicat: marți, 22 Ianuarie 2019 , ora 10.04

Orchestra Națională Simfonică a României a susținut, între 6-16 ianuarie, o serie de concerte în Statele Unite ale Americii. Ansamblul este alcătuit din foști și actuali membri ai Orchestrei Române de Tineret, fondate de violoncelistul Marin Cazacu.

Cum a decurs turneul american al Orchestrei Naționale Simfonice a României?

Poate unul dintre cele mai spectaculoase evenimente la capitolul organizare și prezentare emoțională pe scenele americane a fost acest turneu. A fost fabuls pentru mine să știu că am participat la pregătirea și la realizarea acestui turneu, pe care în urmă cu trei ani l-am început și pot să spun că a fost un punct culminant al Orchestrelor Naționale de Tineret ale României. Un turneu cu un impact extraordinar, concerte de o calitate excepțională, în săli de concert de mare prestigiu. Numai dacă amintesc Lincoln Center din New York, dar și celelalte din Miami, New Jersey, Detroit, Washington, sunt repere care vor rămâne și în memoria tinerilor noștri muzicieni și în memoria publicului american, care a descoperit cu această ocazie valoarea muzicii românești, valoarea tinerilor muzicieni români și trebuie să amintesc faptul că orchestra a fost dirijată de unul dintre cei mai spectaculoși muzicieni din România. Este vorba de Cristian Măcelaru. Alături de Cristian Măcelaru l-am avut solist în 5 concerte simfonice pe excepționalul tânărul violoncelist Andrei Ioniță.


Orchestra Română de Tineret va susține pe data de 24 ianuarie și un concert la Sala Bozar din Bruxelles. Ce ne puteți spune despre acest fapt?

Urmează de fapt, pot să spun, un vârf din cariera Orchestrei de Tineret a României, să reprezinte România la Bruxelles, la sala Bozar. Acest concert ne oferă această șansă extraordinară de a prezenta această tânără orchestră, într-un context în care muzica românească va fi majoritară în programul pe care-l vom prezenta, Theodor Rogalski, George Enescu, va fi și Eugen Doga, Bela Bartok, dar la acest concert vom prezenta și câteva lucrări din repertoriul universal. Se adaugă celebra soprană Anita Hartig și dirijorul Cristian Mandeal, cel care de fapt, de ani de zile pregătește și insuflă această orchestră, dragostea pentru creativitatea colectivă.


Interviu realizat de Petre Fugaciu