ACUM:
9.55
Info buletin muzical
Știrile muzicale ale zilei
Urmează: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.
Apoi: 10.00 Grădina de sunete Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Andrei Ioniță

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 29 Martie 2019 , ora 13.09

Luni, 15 aprilie, Andrei Ioniță și partenera sa de scenă, pianista Naoko Sonoda, susțin un recital la Sala Radio în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera.

Ești foarte preocupat nu numai de partea solistică, ci, ca orice muzician complex, și de latura camerală a muzicii și în 15 aprilie cânți și aici, la noi, la Sala Radio, într-un recital derulat în cadrul unui proiect care se cheamă "Moștenitorii României Muzicale". Simți că faci parte din acest grup al celor care fac istorie?

Cum să nu. Cred că prin prisma faptului că eu locuiesc în străinătate pot face și mai multă reclamă țării natale aici. Mă consider într-adevăr un moștenitor, mă consider un ambasador al valorilor culturale românești. Mă simt până în măduva oaselor român, iubesc jocurile de cuvinte, toate legendele, iubesc acest umor negru și hazul de necaz la care ne descurcăm așa de bine și... cu acest bagaj emoțional și civilizațional chiar, aș putea spune am plecat în străinătate și inclusiv atunci când cânt pot spune că ies la iveală și aceste aspecte ale personalității mele.


O să cânți aici, la București, cu o colaboratoare mai veche a ta, cu pianista Naoko Sonoda.

Cu Naoko deja a o colaborare de vreo patru ani. Naoko a studiat tot la UDK Berlin, după care a rămas acolo și lucrează pe post de colaboratoare la clasele de violoncel. Cunoaște repertoriul de violoncel deja pe dinafară și am făcut toate concursurile împreună. Este o pianistă absolut extraordinară, un muzician foarte rafinat. Are o prospețime extraordinară în cântat, deci în nici un caz nu poate fi considerată pur și simplu o acompaniatoare, ci chiar partener cameral. Programul este unul foarte frumos și interesant și destul de variat pentru public. Vom începe cu Sonata a V-a de Beethoven; vor urma două piese foarte, foarte frumoase și mai puțin cunoscute de Rahmaninov și apoi vom încheia recitalul cu celebra sonată de Franck în La major.


Cu această ocazie a venirii tale în aprilie la București, vei lansa aici discul tău apărut la Orchid Classics. E foarte interesant titlul pe care l-ați ales, care e dat de o piesă a lui Brett Dean, Oblique Strategies.

Acest titlu a fost inspirat de conceptul pe care l-a dezvoltat Brian ..., prin anii '70. Erau prezentate diferite carduri cu anumite concepte sau idei care ar putea să ajute inspirației. Brett Dean a scris 11 mișcări scurte inspirate dintr-un asemenea card și ea este o lucrare foarte, foarte interesantă. Discursul motivic mi-a plăcut foarte mult. Există conexiuni între fiecare mișcare. Abordează foarte multe tehnici și efecte instrumentale. Această lucrare am cântat-o la Concursul "Feuermann" din Berlin - a fost piesă impusă, scrisă special pentru acel concurs - și mi-a plăcut de atunci foarte mult și am căutat o ocazie de a o repune în scenă și nu cred că există o ocazie mai potrivită decât o apariție de disc.


Înțeleg că, de altfel, e și prima înregistrare.

Exact, e înregistrată în premieră. Nici nu știu dacă a mai fost cântată de la concurs; eu deja am început să o prezint în public. Pe CD sunt și alte lucrări foarte, foarte cunoscute din repertoriul solo de violoncel. CD-ul se deschide cu Suita I de Bach, cu acel preludiu pe care probabil orice meloman îl cunoaște, urmează Brett Dean, apoi Sonata pentru violoncel solo de Kodaly, care este una dintre lucrările de referință din repertoriul nostru. Acolo violoncelul nu este prezentat doar ca instrument solo sau melodic, ci ca un instrument efectiv simfonic. Iar după Kodaly mai există o piesă de bis, Black Run, pe care am și cântat-o deja la Sala Radio în luna noiembrie.


Pentru că e vorba de un program eclectic, care ar fi firul roșu care le leagă conceptual?

Firul roșu nu este neapărat unul cronologic, ci conceptul violoncelistului și al instrumentului mai degrabă și al capacităților extraordinare pe care instrumentul le oferă. Am vrut, efectiv, cu acest CD să prezint absolut tot ceea ce este în stare violoncelul din punct de vedere coloristic, stilistic - așa cum ați spus, este un CD destul de eclectic, începând cu baroc până la muzică modernă, contemporană și un pic de crossover. Am vrut, efectiv, să prezint tot ceea ce ne oferă acest minunat instrument pe care eu îl îndrăgesc atât de mult. Și, în același timp, prezintă și o călătorie a mea alături de muzică. Acestea sunt lucrări pe care le-am cântat cu foarte mare plăcere și cred că această combinație dintre piese foarte cunoscute și descoperiri inedite va avea un impact pozitiv.


Poți să ne povestești puțin cum au decurs sesiunile de înregistrări, cam cât au durat și unde ați înregistrat, în ce studio?

Sunt foarte recunoscător BBC-ului pentru sprijinul acordat de vreo 2-3 ani deja, de când am intrat în programul "BBC New Generation Artist". Am înregistrat inclusiv acest CD, iarna trecută, în studiourile BBC la Londra. Am planificat două zile și jumătate pentru tot programul. Inițial, m-am temut că nu va fi îndeajuns mai ales pentru că programul este totuși foarte mare și foarte consistent, dar, totuși, am reușit să terminăm chiar în două zile. Întregul proces a fost foarte organic, a fost plăcut; pe inginerii de sunet îi cunoșteam deja de câțiva ani pentru că deja colaborasem cu ei și la alte sesiuni de înregistrări pentru postul BBC din cadrul programului. Acum au fost dispuși să mă ajute și cu acest CD solo de debut și a fost o colaborare foarte frumoasă și, în același timp, familiară.


E bine că te-ai simțit în largul tău acolo, pentru că e un mediu foarte stresant, până la urmă, înregistrarea de studio. Îți lipsește energia publicului?

Energia publicului lipsește întotdeauna. De asemenea, trebuie luat în calcul faptul că o înregistrare de disc nu va suna niciodată ca o înregistrare din concert pentru că în sală se propagă efectiv sunetul în cu totul alt fel. Noi trebuie să recreăm atmosfera de sală în fața unui microfon care este aproape în nasul nostru, la 50 cm distanță. De asemenea, pe o înregistrare de disc, de obicei, intențiile muzicale trebuie să fie chiar puțin exagerate: piano trebuie să fie gândit ca pianissimo, iar forte ca fortissimo, tocmai pentru a crea un discurs muzical cât mai convingător. Toate aceste lucruri se pot realiza și ascultându-te, reascultându-te și ajustând atunci dinamici și tehnici de cântat. Pot spune totuși că procesul în sine de înregistrare este mai puțin stresant, pentru că știi că întotdeauna ai șansa de a repeta un pasaj sau ai șansa de a intra mai în profunzime într-o frază muzicală și a descoperi și mai multe nuanțe, ai mai multe șanse...


Ca într-un laborator în care poți să experimentezi...

Exact. Însă, într-adevăr, procesul în sine este extraordinar de extenuant pentru că trebuie să cânți câteva zile întregi încontinuu și este foarte obositor, inclusiv din punct de vedere fizic și trebuie să știi cum să-ți dozezi energiile.


Ai vreo primă amintire muzicală din copilărie sau de mai târziu?

Îmi amintesc de repetițiile de cor la care mama mergea atunci când eram foarte mic. Mama a cântat în destul de multe coruri de amatori. Am amintiri înclusiv din biserică legate de muzică și am amintiri inclusiv cu bunicii mei. Bunicul, cu toate că era un om de la țară, cânta cu mare plăcere la foarte multe instrumente; din primul salariu își cumpărase chiar un acordeon. Pianul pe care-l avem acasă, la București a fost cumpărat de el. Dar chiar dacă nu provin dintr-o familie de muzicieni, am fost înconjurat de muzică de când mă știu.


Dacă erai întrebat, copil fiind, ce vrei să te faci când o să fii mare, ce răspundeai?

Dacă eram întrebat pe la vreo 7-8 ani aș fi spus că vreau să fiu pictor și compozitor. Cu artele plastice văd că nu s-a prea realizat nimic, dar am rămas la muzică.


Știu că tu ai început cu studiul pianului la 5 ani și după trei ani ai trecut la violoncel. Ce anume sau cine anume a fost motorul acestei schimbări și de ce?

Îi sunt foarte, foarte recunoscător doamnei profesoare Mihaela Nemțeanu. Dumneaei a fost prima mea profesoară de pian și a venit la un moment dat cu această idee sau, mai degrabă, inspirație, sugerându-mi să studiez un instrument cu coarde pentru că aș avea un auz muzical bine dezvoltat și oricum sunt destui pianiști pe lume.


Și a fost dragoste la prima vedere, la prima atingere cu violoncelul?

De la prima lecție de când mi-a fost arătat instrumentul și toate elementele care-l compun... țin minte că m-am îndrăgostit din prima.


Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu