ACUM:
17.00
Glissando (R)
Clasic, jazz & more estival.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Ștefan Doniga

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 10 Aprilie 2019 , ora 9.45

Sâmbătă, 13 aprilie, pianistul Ștefan Doniga și violonista Diana Jipa încep o serie de concerte internaționale ce se desfășoară până în data de 11 mai. Cei doi muzicieni vor concerta atât în Mexic, Cuba, China, Polonia și Italia, precum și în orașe din România precum Iași, Oradea, Focșani sau București. Detalii despre motivația turneului și organizarea proiectului ne oferă pianistul Ștefan Doniga. 

Alături de violonista Diana Jipa veți susține un turneu internațional. Înțeleg că acest turneu reunește două proiecte: Intermeridian și Romania Universalis. Ne puteți descrie cele două concepte și cum au apărut acestea?

Amândouă au la bază pasiunea noastră comună și dorința de a activa cât mai mult în domeniul muzicii românești, dragostea pentru muzica românească. Ele au pornit de la intenția de a prezenta muzica românească unui public cât mai puțin familiarizat cu specificul creației noastre. Pe de o parte, să prezentăm muzica contemporană, muzica compozitorilor prezentului din România și acesta este proiectul Intermedirian. Pe de altă parte, să plasăm muzica românească în contextul marii muzici europene și universale, pentru a demonstra că valoarea este echivalentă, că lucrările muzicale românești se pot plasa foarte bine la nivelul universal și se pot compara cu marile creații universale.


Ce anume a motivat decizia de a uni cele două proiecte, în cadrul aceluiași turneu?

Sunt și intenții comune, privind, după cum spuneam promovarea muzicii românești, dar și chestiuni legate de logistică. Atâta vreme cât am izbutit cu ajutorul Institutului Cultural Român, cu ajutorul Ministerului Culturii, cu sprijinul ambasadelor din Havana, din Mexic, realizăm un itinerar atât de amplu, am spus că e important să profităm de ocazia de a ajunge în zone atât de îndepărtate, pentru a prezenta cât mai multă muzică, motiv pentru care am legat două programe diferite, două programe separate și am profitat, după cum spuneam, de prezența noastră în astfel de zone exotice, de această odisee muzicală, cum ne place să o numim, tocmai pentru că se ajunge destul de greu în astfel de spații și dacă tot suntem acolo să oferim cât mai mult din ceea ce putem noi să facem.


Turneul începe sâmbătă, 13 aprilie, în Mexic și continuă apoi în Cuba, China, Polonia și Italia. De ce ați ales anume aceste locații?

Au fost și disponibilități ale partenerilor și intențiile noastre, cum spuneam și mai devreme, de a prezenta muzica românească în locuri în care este auzită mai puțin. În general, creația românească este prezentată destul de limitat în astfel de destinații îndepărtate.


Cum ați ales repertoriul pentru proiectul Intermeridian Care a fost punctul de pornire?

Muzica contemporană are o oarecare adresabilitate limitată, dacă o privim în integralitatea sa. Este o muzică care se adresează mai degrabă cunoscătorilor, profesioniștilor sau unui public avizat. Am vrut să depășim limita de înțelegere a muzicii contemporane. Am ales lucrări cât mai ușor de perceput de publicul needucat, de publicul neavizat și mai ales de un public puțin obișnuit cu specificul muzicii românești. Programul cuprinde lucrări de Dinu Lipatti, de Paul Constantinescu, de Walter Klepper, dar și de Ulpiu Vlad, Remus Georgescu, Roman Vlad sau foarte tânărul, Vlad Răzvan Baciu.


Interviu realizat de Petre Fugaciu