Brigitta Kele, un debut pe scena Teatrului « Metropolitan » din New York este o şansă formidabilă, un rezultat al unor succese prealabile, o confirmare şi un scop pentru mai toţi artiştii de operă. Care dintre aceste semnificaţii defineşte cel mai bine debutul tău la MET de acum?

Cred că toate cele pe care le-aţi enumerate, laolaltă. Este, bineînţeles, în primul rând o mare şansă de a fi aici pentru viitor, pentru că MET este unul din cele mai însemnate teatre din lume. Vin agenţi foarte importanţi, vin directori, scenografi, regizori. Şi este întotdeauna foarte important să te audă cineva.

E, clar, o şansă, dar în acelaşi timp şi un rezultat al unor succese pe care le-ai obţinut înainte. Care au fost cele mai importante succese care crezi că te-au recomandat pentru debutul de acum de la MET?

Eu nu pot să spun că am avut foarte multe puncte importante în carieră, din 2011, de când am ajuns la Dusseldorf. Poarta, cred că a fost totuşi anul 2012, Opera « Bastille » din Paris. Acela cred că a fost momentul cel mai important …

…trambulina pentru New York…

… şi pentru toate cele care au urmat. După 2012, am mai avut o invitaţie la « Bastille » peste doi ani şi, de asemeni, contracte la Avignon, la Strasbourg… datorită aceluiaşi succes de la Paris.

Practic, când ai semnat contractul pentru MET?

Concret, acum doi ani, la Strasbourg, unde mă aflam pentru producţia operei « L'amico Fritz » de Mascagni - în care am cântat cu Teodor Ilincăi. Atunci, doamna Luiza Petrov, agenta mea, mi-a spus: "Nici nu ştii cine a fost aici, în seara asta, de premieră! D-na Eva Wagner, consilier artistic la Teatrul « Metropolitan », care te-a ascultat." Ziua următoare m-a sunat doamna Luiza Petrov şi mi-a spus că am primit contractul.

Spune-mi, consideri că rolul Musetta este capabil să te evidenţieze astfel încât povestea ta cu MET-ul să continue şi în stagiunile viitoare?

Da, cred că da. Eu chiar mă bucur că am cântat acum Musetta şi nu un rol mai mare pentru că este un rol scurt - ca şi întindere pe parcursul operei - şi nu mă oboseşte aşa de mult cum m-ar fi obosit de pildă un rol ca Manon Lescaut. Dar, în acelaşi timp, Musetta este fascinantă, e strălucitoare, e un rol care avantajează orice soprană. Iar publicul o place în mod special.

Toată lumea aşteaptă valsul Musettei din actul al II-lea, nu?

Da. E un moment foarte îndrăgit de public. Tot actul al II-lea, de fapt.

Şi în regia lui Zeffirelli, la MET, este chiar foarte frumos.

Da, toată lumea spune: că cea mai frumoasă parte este, totuşi, actul al II-lea. Este pus în scenă extraordinar de frumos, într-adevăr, te copleşeşte! Şi cred că am reuşit să cânt bine valsul, de fiecare dată. Cu toate că în general consider rolul Mimi mai aproape de sufletul meu dar şi de vocea mea.Îl şi cânt de zece ani, în timp ce rolul Musetta, îl fac doar pentru a a treia oară. Dar mă bucur foarte mult că am început cu el, aici.

Scena, acustica sălii, colegii de distribuţie … cum ţi s-au părut?

E ceva de vis să cânţi pe scena Teatrului « Metropolitan ». Toată lumea te ajută. Singura problemă a fost că eu nu am avut deloc repetiţii pe scena mare, fiindcă această producţie era deja în curs; şi nu am lucrat deci, decât în sala de repetiţie; concret, am avut patru repetiţii în patru zile…

… şi niciuna în sala de spectacol.

Da, şi niciuna pe scena mare. Fapt pentru care m-am îngrijorat puţin. Şi cu costumele a fost o poveste…

Rochia din actul al II-lea este foarte frumoasă!

Foarte frumoasă, dar foarte mare şi foarte grea. Este o catifea amplă, de câteva kilograme.

Şi, ca să-ţi fie şi mai greu, ai de purtat şi o pălărie, nu?

Da. Şi trebuie să mă urc pe un scaun, de acolo, mai sus … Sunt multe momente de acţiune pentru Musetta, care are de făcut multe mişcări…şi, de fiecare dată simt că rochia nu mă lasă să fiu destul de liberă şi că se poate întâmpla orice pe scenă. La primul spectacol, am şi ratat intrarea din tabloul cu Momus. Trebuia să intru în restaurant şi n-am apucat să ajung unde trebuie. Bine, am rezolvat într-un fel, aşa cum am putut…

Deci, a fost cu mari emoţii primul spectacol.

A fost cu mari emoţii. Dar, am sperat şi am crezut totuşi că va fi foarte bine.

Şi... aşa a fost !

Toţi m-au ajutat!

Ai doi colegi de distribuţie, deja vedete: soprana letonă Kristine Opolais şi tenorul polonez Piotr Beczala. Cum s-au comportat cu tine?

Sunt foarte, foarte drăguţi! Foarte amabili. Cu Piotr Beczala cântasem şi la Paris. Ne ştiam. Dar şi Kristine a fost foarte drăguţă cu mine, am povestit, am râs mult… nu am avut probleme. A fost foarte plăcută şi perioada de repetiţii, precum este acum şi fiecare spectacol.

Dar, dincolo de faptul că a cânta la MET este o experienţă colosală - şi, bineînţeles, o importantă confirmare - simţi că a fost totodată şi un prilej de a învăţa ceva ? De la dirijor, de la colegi… de a învăţa, efectiv ?

Da, cum să nu. Musetta este o provocare. O mare provocare, mai ales pentru soprane care în primul rând cântă Mimi, aşa ca mine. Pentru că e total altceva: şi ritmic, şi vocal. Are ţesătură înaltă, cu multe mişcări în acelaşi timp pe scenă, ceea ce e destul de dificil. Eu am lucrat direct cu Marco Armiliato şi pianistul. Şi, m-am bucurat foarte mult când am văzut că nu erau multe de corectat. Marco Armiliato e un dirijor extraordinar, e foarte drăguţ şi a fost de fapt mulţumit de mine, din primul moment.

După « Boema », ce urmează la MET ? Vreau să aflu !

Mai am un contract cu rolul Musettei şi pentru stagiunea viitoare, în septembrie. Ambele contracte au fost semnate de la început. Iar doamna Luiza Petrov mi-a spus că am făcut o impresie foarte bună, de la director până la regizor, aşa că sper să mai fie în viitor.

Mi-ai spus că te-au invitat să dai şi un interviu la un moment dat pentru Radio Metropolitan.

Da, acum două-trei zile am fost şi la radio. M-au întrebat puţin despre cariera mea, unde am început, când, cum, ce roluri am cântat, cum mă simt eu în rolul Musettei…

… au fost, deci, semne foarte bune. Şi după MET, ce urmează în această stagiune pentru tine?

Mă întorc la Dusseldorf la sfârşitul lunii ianuarie - unde am zece spectacole cu rolul Donna Elvira din opera « Don Giovanni », câteva spectacole cu Liu din opera « Turandot » şi câteva cu rolul Micaela din opera « Carmen » - iar la sfârşitul lunii aprilie, mă aşteaptă din nou spectacole la Strasbourg, cu rolul Nedda din opera « Paiaţe » de Leoncavallo.

Nedda a fost de fapt rolul care ţi-a purtat noroc pentru MET, nu?

Sigur. A fost rolul pe care l-am cântat la Paris, în 2012, când soprana Inva Mula şi-a anulat contractul.

Deci, aceea a fost marea ta şansă şi, ai spus ceva mai devreme, momentul care te-a propulsat spre stagiunea actuală de la MET. Simţi că datorezi cuiva cuvinte de mulţumire în această etapă a carierei tale?

Da. În primul rând, pentru această şansă să fiu aici, mulţumesc foarte mult doamnei Luiza Petrov, care mă susţine în fiecare moment. Apoi, mulţumesc tuturor celor care m-au creat ca artistă: Laviniei Cherecheş în primul rând, tuturor celor care m-au ajutat şi m-au educat în toate privinţele - muzical şi ca artistă - de la Opera Maghiară din Cluj, în special lui Gyorgy Selmeczi - compozitor, dirijor, şi regizor, cel care m-a ajutat foarte mult să devin un foarte bun actor - şi pianistei Nagy Ibolya, cu care am lucrat foarte mult la Opera Maghiară. Şi după aceea, mulţumesc tuturor celor care sunt lângă mine, sufleteşte…

Te rog, pe această listă să ne adaugi şi pe noi - Radio România Muzical. Suntem alături de tine şi îţi urăm mult succes în continuare.

Vă mulţumesc foarte, foarte mult pentru acest interviu şi mi-a făcut o deosebită plăcere să vorbim.