Pianista Ilinca Dumitrescu interpretează marți, 5 februarie, în Sala Mare a Ateneului Român, un program intitulat "Clasici ai muzicii românești". Despre lucrările alese, dar și despre relația îndelungată pe care o are cu muzica românească, Ilinca Dumitrescu ne-a vorbit în următorul interviu.

Avem privilegiul să vă ascultăm marți, în Sala Mare a Ateneului Român cu un program exclusiv românesc. De unde a pornit această idee?

Am cântat multă muzică românească încă de când eram copil; și nu numai muzică veche, ci și muzică de avangardă, de când mă știu. Și acum sunt într-un moment în care-mi face plăcere să forez această perioadă a clasicismului românesc, ca să-i spunem așa, începând cu secolul XIX și continuând cu prima parte și miezul secolului XX. Multe din piesele pe care le veți auzi marți, la Ateneu, le-am cântat deja în foarte multe locuri din lume. Chiar recent am fost la Tel Aviv și am văzut ce impact are, de exemplu, Carillon nocturne de Enescu și ce impact are, ca întotdeauna, Toccata de Paul Constantinescu. Poate Filip Lazăr e mai puțin cunoscut; când a fost centenarul lui, în 1994, am cântat pentru prima oară integrala lucrărilor lui pentru pian. Cânt Sonata în această seară. Tiberiu Brediceanu, care este mai puțin cântat din păcate... dar aceste Jocuri românești sunt foarte proaspete; le văd eu ca pe niște flori de câmp. Sigur, suita Impresii de la țară de Marțian Negrea, o foarte frumoasă piesă pe care am învățat-o special - o cânt pentru prima oară acum în totalitate, în acest recital. Apoi, Sonatina maestrului Jora, pe care, sigur, o cânt de multă vreme și care-mi este dedicată. Și, poate un amănunt mai inedit pentru ascultătorii noștri și pentru dumneavoastră, am început editarea operei pentru pian a maestrului Jora la Editura Grafo Art și deja acum două luni a apărut Sonatina tipărită. Vor fi șapte volume cu toate lucrările lui pentru pian; n-au mai văzut lumina tiparului de 50 de ani aproape. Lucrările de Paul Constantinescu - cele patru fabule, iar cele trei piese - Jocul, Cântecul (acea temă cu variațiuni splendidă) și Toccata, jocul dobrogean sunt cunoscute, sunt cântate, dar mie-mi fac o mare plăcere de câte ori mă reapropii de ele. Și, ca să revin la începutul recitalui, cele trei piese de Ciprian Porumbescu fac parte dintr-un mănunchi de douăsprezece piese de Ciprian Porumbescu pe care eu le cânt. Eu văd acest recital ca un arc de timp. Sigur, sunt deja lucrări și compozitori clasici - aceștia sunt clasicii muzicii românești, mari compozitori care au scris foarte bine pentru pian.

Ați putea numi câțiva compozitori români de care vă simțiți cea mai apropiată?

Bineînțeles, Mihail Jora. Eu i-am fost elevă. Mi-a dedicat Sonatina, Preludiile, două caiete din Poze și pozne - pe care le-am făcut în primă audiție, eram copil atunci. Apoi, Paul Constantinescu. Dacă știți, acea mică piesă Toco-Toccatina care-mi este dedicată.. mai este înregistrarea în radio, de când aveam eu 11 ani. Bineînțeles, de Enescu sunt apropiată, chiar Filip Lazăr, făcându-i integrala creației pentru pian.