Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Cristiana Achim

Publicat: luni, 25 Noiembrie 2019 , ora 11.55

Marți, 26 noiembrie 2019, de la ora 19:00, pianista Cristiana Achim va susține un recital în Sala mică a Ateneului Român. Programul recitalului va cuprinde lucrări de Clara Schumann, Robert Schumann, Claude Debussy și Béla Bartók. În următorul interviu, pianista Cristiana Achim ne-a oferit mai multe detalii despre acest recital, precum și despre alte aspecte ale carierei sale artistice.

Programul recitalului tău va conține lucrări de Robert Schumann, Claude Debussy, Béla Bartók, dar și o Romanță scrisă de Clara Schumann. Suntem curioși să aflăm cum ai alcătuit acest program și cu ce ocazie ai intrat în contact cu lucrarea Clarei Schumann?

Prima oară când am interpretat o piesă de Clara Schumann a fost anul trecut, la un festival organizat special pentru Clara Schumann și acest festival era la mine la facultate, la Royal College of Music și am fost invitată să cânt, iar romanța aceasta am ales-o singură pentru că este în memoria ei și m-am gândit că un mod de a încheia acest festival destul de drăguț și așa că mi-am alcătuit programul pentru recital, într-un fel să fie cât mai divers, să spună ceva despre mine, iar acești compozitori sunt preferații mei. Dar chiar după ce am cântat Clara Schumann anul trecut, am dezvoltat o pasiune pentru muzica ei și cred că în viitor o să fac un recital numai cu piese de Clara Schumann.


În perioada următoare mai ai programate alte evenimente?

Următoarele evenimente vor fi în Londra. În cursul anului 2020 voi cânta la Steinway Hall din Londra, programul va fi Chopin Society, care mi-a oferit acest recital de două ore. În vară, o să am un concert la Lake District în cadrul Festivalului Lake District, unde am fost invitată în urma recitalului de la St. James Piccadilly, de acum două săptămâni din Londra. În București, vreau să mai ajung anul viitor.


În prezent studiezi pianul la Royal College of Music din Londra. Cum descrii mediul artistic de acolo?

Este foarte diferit de sistemul de învățământ din România. Pentru mine a fost un șoc, pentru că eu eram obișnuită cu școala din România și aici este competiție într-un fel, dar este și motivație și sprijin. Primim foarte mult sprijin de la profesori și de la diverse persoane care lucrează în facultate. Ne ajută să ne dezvoltăm, nu numai profesional, dar și în plan personal. Ne dă mai multă încredere, iar pentru mine a fost o schimbare, la fel cum am spus, și profesională, m-am simțit mai liberă când am putut să cânt la recitaluri, deci am fost motivată, încurajată foarte, foarte mult și pe plan personal mă simt altfel, mă simt mult mai deschisă pentru diverse oportunități.


Simți o energie diferită atunci când evoluezi pe scenele din străinătate, în comparație cu aparițiile pe cele din România?

Da, am observat lucrul acesta. Publicul face o diferență foarte mare. Aici, oamenii știu deja despre tine când vin să te asculte. Chiar dacă nu te cunosc personal, ei se documentează despre tine, te ascultă pe internet. De exemplu, m-a ascultat un domn, care a fost la recitalul de data trecută și mi-a spus că mă urmărește de foarte mult timp pe YouTube. Eu nu-l cunoșteam evident și mi-a transmis, toți oamenii aceștia din public, mi-a transmis o energie pozitivă, o bucurie că m-ascultă. Asta contează foarte mult pentru un artist, să simți că ești binevenită. Și în România pot simți lucrul acesta de la diverși oameni, dar nu e tot timpul cazul. Unii oameni vin la concert și apoi se plictisesc. Și în Londra sunt probabil și lucruri de genul acesta, dar în mare parte simți bucuria și energia oamenilor.


Interviu realizat de Vlad Ghinea