ACUM:
19.00
Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – RADIRO
Urmează: 21.10 Opera în interpretări de referință Mari compozitori, mari interpreți.
Apoi: 0.00 Opera în interpretări de referință

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Christian Badea

Bookmark and Share
Publicat: marți, 6 Noiembrie 2018 , ora 14.49

Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu va fi condusă mâine și vineri, 8 și 9 noiembrie, de dirijorul Christian Badea. Programul cuprinde Rapsodia nr. 2 în re major de George Enescu, muzica baletului Pasărea de foc de Igor Stravinski și Concertul op. 104 în si minor pentru violoncel și orchestră de Antonín Dvoűák, cu Mischa Maisky solist. Christian Badea, care a fost numit dirijor principal și consilier artistic al filarmonicii bucureștene, ne-a vorbit pe larg despre proiectele și obiectivele sale privind viața culturală românească, despre obstacolele întâmpinate în aceste demersuri și, în particular, ne-a oferit amănunte despre Stagiunea Centenară pe care a conceput-o pentru următoarele luni.

Aș vrea să încep prin a constata, cu mare bucurie, că vă întoarceți din ce în ce mai des pe scenele românești și, mai mult, v-ați legat de această intituție reprezentativă a muzicii românești, Filarmonica din București. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această cultivare din ce în ce mai strânsă a relațiilor cu România, mai ales că este și Anul Centenarului?

Relația mea cu România, cu viața culturală, mai ales în București, datează de mai multă vreme, fiindcă am început din 2012. Am înființat o fundație, Fundația Română pentru Excelență în Muzică, pe care o conduc și cu care fac proiecte importante. Am avut și proiecte cu tinerii artiști, am făcut și un festival internațional de muzică la Sibiu. Am realizat proiectul Parsifal la Ateneu, împreună cu Filarmonica George Enescu și este o implicare pe care am cultivat-o dintr-un motiv foarte, foarte simplu. Și anume, atunci când eram student, când eram elev, am primit în România o educație foarte, foarte serioasă. Atunci școala era excepțională, profesorii erau foarte serioși, etica de muncă era foarte importantă pentru toți. Și cu ceea ce mi-a dat România, eu, tot atât ca și mulți dintre colegii mei, am reușit să îmi fac un drum important în multe dintre țările lumii. Sunt multe exemple, dar în cazul meu, cu ce mi-a dat România, am fost competitiv în locuri ca Bruxelles, Salzbourg sau New York. Ajungi, la un moment dat în viață când, în mod foarte firesc și normal, trebuie să dai înapoi și să îmbunătățești lucruri, să construiești ceva, să faci ceva pozitiv. În România se critică foarte mult și se mai și văicărește. Eu, de văicărit, chiar nu știu cum, dar de criticat, critic. Și acest lucru este privit câteodată, nu neapărat ca o insultă, dar deranjează. Critica în sine nu este bună, decât dacă vii cu soluții. În primul rând, nu ies din domeniul meu, pe care-l cunosc foarte, foarte bine și nu mi-aș permite să critic decât dacă vin cu idei, cu soluții și cu fapte, fiindcă și la soluții, și la idei, vorba e ieftină, faptele contează. Din această cauză am creat fundația, unde am depus foarte mult efort, am dedicat mult timp și destul de mulți bani, din banii mei personali. Deci, m-am implicat într-un mod complet. Între proiectele pe care le fac, bineînțeles, neavând întinderea și capacitatea unui minister al culturii sau ale unei primării, nu pot să fac prea mult, dar încerc să realizez proiecte prin care încerc, cel puțin, să dau un exemplu sau să creez o anumită discuție, să dau de gândit oamenilor care vor să îmbunătățească lucrurile și sunt destul de mulți în România. Vreau să spun că avem oameni buni aici.


Iar acum contribuiți la mersul lucrurilor la filarmonică în mod foarte activ și implicat. Ați conceput, pentru acest an, Concertele Centenarului la Ateneu - o serie complexă, pe care am văzut că ați asemănat-o într-un text de prezentare cu o „dramaturgie muzicală”.

Este o dramaturgie muzicală. Și am profitat de faptul că avem o aniversare triplă. Avem, în primul rând, centenarul României și, din acest motiv, am imaginat stagiunea ca fiind o cronologie a perioadelor importante ale istoriei din ultimii 100 de ani și cum ele se leagă de muzica și de cultura care s-a desfățurat, mai ales la Ateneu, în această perioadă. Se întâmplă ca Ateneul să împlinească 130 de ani de la înființare, tot anul acesta.  Și în plus, Filarmonica George Enescu împlinește 150 de ani de la înființare, tot în acest an. Deci avem o  aniversare triplă.  În afară de dramaturgia pe care am încercat s-o prezint în cadrul stagiunii centenare, mai avem și ceea ce se cheamă Concertele Centenarului la Ateneu, care sunt concerte excepționale. Sunt concerte unde încerc să aduc artiști foarte importanți, încercăm să facem programe importante. Bienînțeles, acest lucru este foarte, foarte greu, deoarece natura legislației și natura bugetelor și a modului în care se lucrează în România nu permite planificare. Totul se face în ultimul moment, limitat, în sensul că bugetele merg numai până la 31 decembrie. Nu poți să ai bugete multianuale. Noi, ca artiști, mergem pe stagiuni. Mergem din septembrie, până în iunie anul viitor. Dar avem o perioadă - ianuarie-februarie - care este foarte, foarte incertă, fiindcă până bugetul nu se aprobă la nivel național, noi nu știm cu ce resurse avem de-a face. Deci este un mod de a lucra  care nu permite proiecte de anvergură și  nu permite proiecte de lungă durată. Nici măcar contracte nu se pot încheia, decât după 1 ianuarie. Ceea ce este foarte ciudat, fiindcă toate instituțiile culturale din lume lucrează pe bugete multianuale, dau contracte cu doi-trei ani înainte și în felul acesta pot să se asigure că vor veni cei mai importanți artiști. Festivalul Enescu are o situație diferită. Și-a câștigat o anumită notorietate, după atâția ani și poate să facă un program aproape garantat. Dar nu se știe exact, până la 1 ianuarie al anului festivalului, dacă vor avea acei artști sau nu, fiindcă contractele nu se pot elibera decât după 1 ianuarie. Mi se pare ciudat. Eu sunt obișnuit să lucrez într-o situație în care se pot face aceste proiecte și mi se pare că într-un fel ne handicapăm, nu avem toate uneltele la dispoziție. În orice caz, am reușit să facem primele trei luni ale stagiunii bune. Mulți artiști nu erau disponibili din cauză că am ajuns prea târziu, dar au fost foarte interesați și avem artiști foarte buni. De exemplu, îl avem pe David Grimal, care vine în decembrie, pe Valeriy Sokolov - violonistul, care va veni în noiembrie să cânte concertul de Brahms, iar săptămâna aceasta, îl avem pe violoncelistul excepțional Mischa Maisky, care va interpreta Concertul de Dvoűák.


Cu care ați mai cântat, dacă nu greșesc.

Da, eu am lucrat cu foarte mulți artiști importanți. Când eram tânăr, am lucrat cu artiști care acum nu mai sunt și care erau legende. De exemplu, Milstein, Szeryng, Rostropovich, Bernstein ș.a.m.d. Și am lucrat și cu artști care sunt activi și unii care sunt foarte tineri, dar care sunt de mare, mare valoare. Cu Mischa am lucrat în Italia acum vreo 28 de ani. Deci, a trecut destul de mul timp. Am cântat împreună concertul de Schumann și a fost foarte plăcut. Mischa este o persoană care are întotdeauna ceva de spus. Are întotdeauna o abordare foarte personală a repertoriului. Este o persoană supercreativă. Este o persoană foarte deschisă și este un om, nu numai un mare muzician, dar este și un om foarte interesant. Este o persoană care atrage prin specificitatea și unicitatea lui.


Să revenim la stagiunea centenară, care se va axa pe câteva teme principale. Una dintre ele este Generația secolului XXI.

Tema Generației secolului XXI este o temă care are scopul de a atrage muzicienii, mai ales români, dar și străini, tineri și a-i prezenta în cadrul stagiunii. De exemplu, vor fi prezenți în această stagiune Daniel Petrică Ciobanu, mai târziu se va întoarce Andrei Ioniță. Au fost deja Valentin Răduțiu, Ioana Cristina Goicea. Vom avea interpreți tineri, români și unii  străini și sunt oameni care, în primul rând, și-au făcut deja o carieră și care vor fi marii artiști ai secolului XXI. Mai ales, fiind români, cred că este de datoria Filarmonicii să-i prezinte publicului românesc. Al doilea aspect este acela că, cel puțin după părerea mea, Filarmonica are nevoie să fie insituția care își îndeplinește misiunea într-un mod cât se poate de concret. Sunt multe lucruri de inclus în cadrul acestei misiuni. Unul dintre scopurile cele mai importante este crearea de publicuri noi, atragerea de publicuri noi. Mă refer, de la copii, la elevi de liceu, la studenți, la ceea ce se cheamă young professionals. Aici trebuie create proiecte, programe și evenimente care să îi atragă. Nu putem să pretindem că oamenii care n-au fost la concerte sau au fost foarte puțin vor veni imediat și vor cumpăra 20 de concerte pe un abonament. Acest lucru chiar nu se va întâmpla. Deci trebuie atrași într-un mod cât se poate de creativ și, în același timp, calitativ și vor veni. Vor veni, pentru că am văzut, în proiectele pe care le-am făcut, un mare interes. Cel mai bun exemplu pe care pot să îl dau este proiectul Parsifal, care este cea mai ezoterică operă a lui Wagner. Am prezentat acum doi ani actul I și am avut grupuri de la liceele teoretice în public, copii de 15-16 ani, care au venit și au fost absolut transfigurați, absolut încântați. Și, după aceea, au scris tot felul de mici eseuri pe care le-am văzut. Cred că în momentul când faci ceva, care este de mare valoare artistică și îl faci foarte bine, acest lucru este perceput, chiar dacă nu ai o educație muzicală, chiar dacă nu ai o pregătire. Instinctiv îți dai seama că este ceva foarte bun și de care ai nevoie, un fel de hrană sufletească. Dar trebuie să fim atenți cum o abordăm. Acest lucru nu se face. Ar trebuie făcut în mod cât se poate de conștient și de constructiv, fiindcă avem nevoie ca publicul să crească împreună cu noi.


Există proiectul Clasic e fantastic de câțiva ani. Ce alte lucruri s-ar mai putea face pentru a atrage tinerii?

Proiectul Clasic e fantastic e un lucru foarte frumos. Este un proiect care durează deja de câțiva ani. Am fost la niște concerte. Atmosfera este superbă, copiii sunt încântați, temele sunt foarte interesante, bine prezentate și cred că, în primul rând îi atrage pe copii, dar în același timp, îi atrage și pe părinții lor. Sunt părinți tineri, care probabil n-au avut experiența muzicii clasice și în acel moment sunt și ei expuși. Și, având în vedere că copilul lor este fericit, probabil că și ei sunt foarte fericiți, înseamnă că au făcut ceva bun pentru copilul lor. În plus, este o muzică accesibilă. Sunt programe care sunt făcute interesant, ca să placă, să fie atractive, deci un proiect foarte frumos. Și asta trebuie aplicat la alte grupuri de vârstă.


Care este viziunea dumneavoastră asupra repertoriului unei filarmonici? Vreți să aduceți o notă personală sau să schimbați ceva?

Eu am un obiectiv care mi se pare în acest moment singurul obiectiv posibil. Nu vreau să spun asta cu aroganță, dar mi se pare cât se poate de actual și cât se poate de important. În acest an al aniversării triple de care am vorbit - Ateneul, Filarmonica și Centenarul - trebuie să ne gândim ce a însemnat și ce înseamnă Filarmonica. Filarmonica este o instituție foarte importantă pentru că are o tradiție lungă și excepțională de excelență artistică și culturală, cuplată cu Ateneul, care a rămas emblema culturală a Bucureștiului (pentru că până acum nimeni n-a fost capabil să facă o sală de concert). Ateneul este o sală de concerte care este întotdeauna surprinzătoare și copleșitoare și văd mulți dintre artiștii care intră în Ateneu și zic: „Wow, ce grozav, ce formidabil”. Este o sală care are atmosferă, personalitate, ceea ce este foarte important, dar ceea ce vreau să spun este că obiectivul cel mai important și ceea ce trebuie noi să facem este să ne gândim la Anii de aur ai Filarmonicii. Anii de aur ai Filarmonicii reprezintă perioada dintre 1922 și 1942, 20 de ani, când George Georgescu era director al Filarmonicii și veneau în mod regulat George Enescu, Dinu Lipatti, cei mai mari dirijori, cei mai mari soliști, deci era un fel de sărbătoare a tot ce era mai bun în muzica mondială. Și acest lucri săptămână de săptămână, timp de 20 de ani. Nu era un festival, nu era un eveniment excepțional de gală, de anvergură, cum ne place să le categorisim în ziua de astăzi. Nouă ne plac acum evenimentele de gală, de preferat cu niște mapping pe clădire înainte de a intra, cu videouri, lucruri speciale, în loc să construim o instituție care să prezinte, zi de zi, ce este mai bun din tradiția noastră românească, din talentul nostru românesc (muzicieni tineri, mai în vârstă, compozitori, interpreți și, în același timp, cei mai buni artiști străini). Toate acestea trebuie făcute pentru publicul românesc. Va fi foarte interesant și sunt absolut sigur că acest lucru se va întâmpla săptămână de săptămână. Am primit foarte multe cereri de afară, pentru acest concert, cu Mischa Maisky. Sunt oameni care m-au întrebat care este site-ul de unde pot cumpăra bilete. Și le-am spus că îmi pare foarte rău, că nu mai sunt bilete demult. Vin jurnaliști străini, vin de la Paris, vin din Spania, vin oameni care și-au dat seama că încercăm să facem ceva de cea mai înaltă calitate. În momentul în care faci acest lucru, oamenii sunt foarte sensibili. Nu vorbesc numai de publicul românesc, vorbesc și de cei de afară. Este foarte posibil ca, atunci când facem o stagiune, în care artiști ca Maisky sunt oaspeți normali, nu de excepție, să fie cum ar fi stagiunea în mod normal, în momentul acela să avem și o parte din public din străinătate. Vom putea să înfățișăm și să promovăm artiștii români și să-i prezentăm întregii lumi, să nu rămână numai locali. Deci e posibil ca artiști români foarte buni să fie remarcați de publicul de afară, de presa de afară ș.a.m.d. Pentru că în ziua de astăzi noi nu ne mai putem replia, cum era pe vremea lui Ceaușescu, să spunem că suntem numai un mic sătuc unde facem ce vrei noi. Există Uniunea Europeană, există o lume foarte mică, de fapt, fiindcă poți să iei avionul și să fii oriunde în câteva ore. Este foarte important să avem o conștiință a identității noastre naționale, în cadrul Europei, în cadrul lumii. Ne ajută, într-un fel, să ne cunoaștem mai bine pe noi, în momentul când deschidem și pentru alte țări, pentru alți oameni ceea ce facem bine, și anume muzică. Românul e născut muzician, cum știți.


Aș vrea să încheiem cu o scurtă prezentare, o invitație a publicului la concertele de joi și vineri. Cum ați conceput programul?

Programul îl înfățișează, bineînțeles, pe Mischa, cu concertul de Dvoűák, dar începe cu o piesă românească, Rapsodia a II-a și prezintă o altă piesă cu caracter puțin naționalist, rusesc, Pasărea de foc de Stravinski. Fiecare dintre aceste piese are un motiv de a fi în program, în ce privește stagiunea centenară și în ce privește anii de aur. De ce? Rapsodia a II-a este compusă de Enescu, ce era un oaspete regulat la Filarmonică. Apoi Stravinski, care a fost și el invitat la București și și-a dirijat lucrările proprii. În stagiune, a dirijat Filarmonica, ca oaspete normal al stagiunii Filarmonicii. Concertul de Dvoűák a fost cântat de cei mai mari violonceliști. Aici veneau Casals, Cassadó, Janigro, Piatigorsky. Deci toți marii violonceliști ai secolului XX au venit la București, în stagiune. Nu era ceva excepțional, cum este în Festivalul Enescu, care e foarte, foarte, bun, dar durează două săptămâni. După aceea suntem gata, nu mai avem aceeași calitate. Mi se pare mare păcat și merităm mai bine.

Interviu realizat de Ana Diaconu