ACUM:
7.00
Allegro
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu Crenguța Roșu

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 5 Aprilie 2019 , ora 16.03

Expoziția „Muzica de acasă - cum alungăm plictiseala” începe în data de 15 iulie. În cadrul Muzeului Municipiului București vor fi exponate o serie de aparate de radio, magnetofoane sau casetofoane.


Ca preambul la Festivalul Internațional "George Enescu", în cadrul Muzeului Municipiului București va avea loc o expoziție intitulată "Muzica de acasă - Cum alungăm plictiseala". Cum a început parteneriatul dintre festival și Muzeul Municipiului București?

Este unul dintre parteneriatele care ajută festivalul să îmbogățească experiența iubitorilor de muzică și cu altceva. Ideea pe care au avut-o atât organizatorii festivalului, cât și Muzeul Bucureștilor a fost să contureze pentru melomani cum s-a ascultat muzica de-a lungul timpurilor până în ziua de azi. Experiența înseamnă vizita în expoziția organizată la Palatul Suțu; și spun doar atât, că este doar o primă idee pusă în practică la care se lucrează și că vor mai urma și altele pe care nu le dezvăluim acum. Această expoziție ajută la înțelegerea modului în care oamenii din București s-au expus de-a lungul timpului la producția și, respectiv, la ascultarea de muzică.


Care vor fi genurile de muzică expuse în sălile muzeului?

Evident, concentrarea va fi pe muzica clasică sau cultă, pentru că este și cea care pornește motorul festivalului; deci, unitatea se va realiza și prin acest aspect.


Cum ați spune că a evoluat felul în care era ascultată muzica de bucureșteni de-a lungul acestor două secole?

Eu am să relatez din povestirile pe care le-am primit și noi de la specialiștii de la Palatul Suțu. Echipa Muzeului Bucureștilor a adunat piese de colecție care pornesc de la perioada în care muzica era întâi produsă ca să poată fi ascultată - și vom vedea tot felul de instrumente și formule de organizare ale camerei de muzică - și apoi o să trecem în zona în care au început să apară instrumente de redare a muzicii - și-atunci vizitatorii vor putea asculta sub îndrumarea muzeografilor piese la patefon, se vor putea delecta cu fragmente muzicale de bandă de magnetofon. În final, vor putea avea o audiție adusă la contemporaneitate.


De unde provin obiectele care vor fi folosite în cadrul expoziției?

Provin din colecția Muzeului Palatului Suțu. Veți vedea instrumente care au aparținut unor muzicieni români, veți vedea instrumente care au aparținut familiilor boierești, care erau parte din camerele de muzică, și tablouri, multe tablouri și imagini cu persoanele implicate în procesul de realizare și respectiv ascultare a muzicii. Sperăm ca, pe lângă acest proiect, ascultătorii să vină și în celelalte proiecte pe care le-am anunțat și care sperăm să aducă o experiență în plus. În festival avem și alte parteneriate, cum ar fi cel cu Opera Comică pentru Copii, unde va avea loc un mini-festival al copiilor - copiii vor putea asculta piese din festival pregătite special pentru ei. Și un al doilea proiect implică participarea muzicienilor din cadrul Mișcării Cantus Mundi înevenimente de stradă.

Interviu realizat de Petre Fugaciu