ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel, marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Cronici Înapoi

AUDIO. Final de Festival „Tinere talente” la Râmnicu Vâlcea

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 22 Mai 2019 , ora 9.04

La Râmnicu Vâlcea s-a încheiat, seara trecută, o nouă ediție a Festivalului "Tinere talente". A fost o ediție specială: ea a marcat 40 de ani de existență ai evenimentului și a fost prima ediție cu caracter internațional, datorită faptului că organizatorii au invitat anul acesta și muzicieni de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Eu am fost prezentă în ultima seară de festival, o seară de gală ce a început cu înmânarea unor diplome câtorva dintre persoanele care au susținut festivalul. A fost menționat și numele regretatei noastre colege, Rodica Sava, realizator de emisiuni dedicate muzicienilor în curs de afirmare și colaboratoare a Festivalului de la Râmnicu Vâlcea. Anul acesta festivalul a fost prezidat de pianista Ilinca Dumitrescu și i-a avut invitați pe soprana Georgeta Stoleriu, prof. univ la catedra de canto a Universității de Muzică din București, pe pianista și muzicologul Lavinia Coman, de asemenea cadru didactic universitar la București, pe profesoara Mihaela Tomescu, președinta fundației "Remember Enescu" - domniile lor au organizat aici, zilele trecute, recitaluri susținute de tineri instrumentiști și cântăreți. Au mai fost prezenți prof. dr. Ozana Kalmuski, directoarea adjunctă a Filarmonicii din Bacău, dr. Vasile Macovei, prim-fagotist în Orchestra Operei bucureștene și Matei Bănică, directorul editurii muzicale "Grafoart" din București.

Înaintea concertului susținut de orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea sub bagheta dirijorală a lui Florin Totan, Ilinca Dumitrescu ne-a vorbit, pe scurt, despre interpreți și program. Pianista Gabriela Streche, studentă în anul IV la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa Lectorului Universitar Doctor Toma Popovici, a cântat partitura solistică a Concertului în re minor de Mozart, o interpretare foarte cuminte și lipsită, din păcate, de sunetul adecvat unei săli de concert. Au urmat sopranele Daniela Panaite și Anca Păuleț, ambele foarte bine pregătite de profesoara Georgeta Stoleriu, cu muzică creată de același Mozart - o arie de concert și duetul dintre Contesă și Susanna din opera Nunta lui Figaro. După pauză am ascultat doi violoniști - pe Teodora Ciurezu, studentă la Facultatea de Muzică din Brașov, și pe Nicolae Dobrovicescu, student al Universității de muzică din București. Teodora Ciurezu a cântat partea I din foarte solicitantul Concert pentru vioară și orchestră de Johannes Brahms, o partitură care îi depășește posibilitățile tehnice și de interpretare în acest moment, iar Nicolae Dobrovicescu a ales foarte spectaculoasele Tzigane de Maurice Ravel și Melodiile lăutărești de Pablo de Sarasate, pe care le-a cântat cu aplomb, dar și cu destul de multe imprecizii ritmice și intonaționale.

Atmosfera generală a fost foarte plăcută și caldă, iar instrumentiștii din orchestră și dirijorul lor permanent, Florin Totan, s-au străduit să îi susțină cât mai bine pe mai tinerii lor colegi.



Reportaj realizat de Irina Cristina Vasilescu