Interviuri Înapoi

AUDIO. Festivalul 'Visul unei nopți de vară' - Interviu cu violonistul Alexandru Tomescu

Publicat: vineri, 23 Iunie 2017 , ora 13.11

Duminică susțineți alături de pianista Sînziana Mircea ultimul recital programat în cadrul primei ediții a Festivalului "Visul unei nopți de vară". Aș vrea să vă întreb, în primul rând, care este opinia dumneavoastră cu privire la importanța punerii în mișcare a unei astfel de inițiative?

Mi se pare că e o idee extraordinară, cu atât mai mult cu cât organizatorul festivalului, și anume pianista Sînziana Mircea, este un artist extrem de tânăr. Mă bucur foarte mult să am ocazia să o pot sprijini în mod direct pe Sînziana în aducerea la îndeplinire a acestui proiect atât de frumos. Pe Sînziana Mircea o știu foarte bine de pe vremea când era elevă și era o membră extrem de activă a Fundației culturale "Remember Enescu". Bucuria cea mai mare pe care am avut-o a fost în clipa în care Sînziana a anunțat că după ce-și va termina studiile în străinătate va veni în România pentru a pune în aplicare aici, la noi, ceea ce a învățat în străinătate. A fost o mare bucurie să o avem alături de noi în Turneul Internațional "Stradivarius", în ediția sa aniversară, a X-a. Are o energie aproape inepuizabilă.


Veți prezenta duminică, pe de o parte, două sonate reprezentative din repertoriul dedicat duoului vioară-pian, iar pe de altă parte, o serie de opusuri celebre din creația compozitorilor spanioli. Cum ați ajuns la această formulă?

Sigur, în cadrul turneului am exploatat exact această latură artistică a repertoriului de vioară, și anume compozitorii spanioli plus cei sud-americani. Aici, în cadrul acestui festival, am dorit evident să echilibrăm acest lucru în prima parte cu sonate clasice - Beethoven, Brahms. Acest program va fi foarte potrivit pentru o mare parte a publicului.


Cum arată agenda dumneavoastră pentru următoarea perioadă?

Este, într-adevăr, o perioadă extrem de aglomerată. Voi deschide Festivalul "Vara magică" la Ateneul Român, pe data de 5 iulie, împreună cu pianista Angela Drăghicescu. Apoi, în a doua jumătate a lunii iulie, vor fi cursurile de muzică pentru tineri organizate la Mihăileni, la celebra casă a lui George Enescu. Imediat după aceea voi participa împreună cu colegii mei din cvartetul "Ad Libitum" la Festivalul de la Marvão. Apoi am în plan înregistrarea unui nou disc.

Interviu realizat de Ana Diaconu