Acum: 10.00
Arpeggio • Interpreții Festivalului Enescu și alte...surprize.
Urmează: 11.55
Promo • Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

 

Apoi: 11.59
Promo RRM • Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

 


Interviuri

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

AUDIO. Festivalul Enescu 2017. Forumul Internațional al compozitorilor. Interviu cu compozitorul François Nicolas

Publicat: miercuri, 14 Iunie 2017 , ora 15.52
 
Bookmark and Share

Născut în 1947 la La Bourboule, François Nicolas a studiat pianul, orga și compoziția, dar a fost student și la Politehnică. În 1981 și 1983 a participat la Aix-en-Provence la cursurile susținute de Mauricio Kagel și de Luciano Berio, iar în 1982 și 1984 la cursurile de vară de la Darmstadt. A fost profesor la Ecole normale supérieure de musique din Paris, este co-fondator al revistei Entretemps, a fost producător invitat la France-Musique, iar în prezent lucrează în cadrul IRCAM în calitate de compozitor-consultant. François Nicolas este membru al redacției publicației Revue de musicologie și autor a numeroase și importante articole despre Barraque, Donatoni, Ferneyhough, Stockhausen, Webern și Xenakis, între alții.

 Va fi prima dvs. vizită în România?

Nu, o piesă ce îmi aparține a fost deja cântată la Oradea, în februarie 2006. Este vorba despre un Concert pentru violoncel și orchestră, pe care Orchestra de Stat a Filarmonicii din localitate l-a interpretat în premieră. Am fost acolo, deci, acum mulți ani, însă nu am vizitat capitala țării.

În cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor veți discuta, împreună cu alți creatori importanți ai zilelor noastre, despre diverse aspecte ale muzicii. Știu că dvs. desfășurați și o foarte activă carieră de muzicolog. Din perspectiva dvs. de compozitor, însă - considerați că este important să vorbiți despre propriile opusuri?

Sunt destul de ambivalent în acest sens. Consider că este important pentru un compozitor (de fapt pentru orice muzician, mai ales pentru interpreți) să cunoască muzica și să fie capabili să o cânte dar și să discute despre ea. Însă nu știu dacă un compozitor este cel mai în măsură să vorbească despre propria sa creație; am adesea dubii în această privință. Același lucru se întâmplă și cu poeții - sunt ei cei mai în măsură să vorbească despre poeziile lor? Nu sunt deloc sigur că răspunsul e da. Evident, există foarte multe lucruri interesante de împărtășit, (legate de când și cum a lucrat etc.), dar nu este cel care ar trebui să decidă cum trebuie interpretat, ascultat sau perceput poemul său. În cazul meu, deci, sigur că pot vorbi îndelung despre compozițiile mele, pe care evident că le cunosc în profunzime, pot vorbi despre proiecte și așa mai departe, însă în felul acesta se poate să deformez maniera în care opusul meu va fi ascultat. Altfel spus nu sunt deloc sigur că "pistele" pe care le propun eu pentru percepție sunt "bune". De aceea am o mare rezervă în această privință, deoarece atunci când cineva ascultă una dintre partiturile mele, ceea ce mă interesează este tocmai să am de-a face cu cineva care abordează ceea ce eu am făcut dintr-o perspectivă nouă. Cred că o creație muzicală trebuie să poată fi abordată din unghiuri foarte diferite - altminteri ea nu este reușită. Mi-e întotdeauna un pic teamă să vorbesc prea mult despre ceea ce fac, de a închide sau a limita, astfel, audiția, care ar trebui, din contră, să rămână deschisă interpretărilor.

Ați studiat pianul, orga și compoziția muzicală, însă ați fost și student la Politehnică. V-a marcat în vreun fel această dublă formare intelectuală creația?

Consider că reprezint chiar mai mult decât atât. Sunt tipul muzicianului intelectual, în sensul în care sunt interesat de numeroase domenii de gândire, nu numai pentru plăcerea de a înțelege anumite lucruri, ci și pentru a observa în ce fel diferitele domenii de gândire se întrepătrund, sunt ecouri unele pentru celelalte. E adevărat că, în cazul meu, ceea ce se întâmplă în matematică, în filozofie, în poezie, dar și în politică (o dimensiune foarte importantă pentru cineva de vârsta mea) - toate acestea sunt importante nu atât pentru creația mea (până la urmă compun așa cum vreau eu), cât mai ales pentru tipul de persoană, de intelectual ce sunt. Așadar, acord o mare importanță corelării muzicii cu alte domenii. Sunt convins de importanța muzicii în lume, însă cred că, în același timp, trebui să știm că există, din fericire, și alte tipuri de gândire, diferite de cea muzicală. Altminteri am fi foarte singuri în lumea gândirii.

În septembrie o să ascultăm unul dintre opusurile dvs. muzicale - "Ricercare heterophonique". Titlul este un pic straniu, deoarece un ricercar este, tradițional o creație ce aparține spațiului renascentist sau baroc și lumii polifoniei. Despre ce este vorba, deci, în partitura dvs.?

Da, sigur. Reacția dvs. interogativă este perfect legitimă. Am tratat cuvîntul ricercare în sens etimologic - definiția lui fiind căutare. Pe vremea când era folosit acest termen, adică la începutul secolului al 17-lea, căutarea era una de tip polifonic. În piesa mea este vorba despre o căutare asemănătoare, însă nu în lumea polifoniei, ci în cea a eterofoniei.

Irina Cristina Vasilescu