Alături de noi se află în studioul România Muzical dirijorul Cristian Măcelaru. El va conduce mâine seară Orchestra Națională Radio într-un program simfonic Enescu-Rahmaninov. Un șef de orchestră care, la cei 38 de ani împliniți în această primăvară, are deja o carte de vizită foarte bogată în repere internaționale, iar publicul din România îl așteaptă mereu cu mare drag.

Bună dimineața, maestre Cristian Măcelaru! Bine ați venit la Radio România Muzical! Pentru început, vorbiți-ne puțin despre programul de mâine seară. Sunt două lucrări compuse în aceeași perioadă - început de secol XX, doi mari compozitori ai timpului care, pe atunci, erau cunoscuți și ca interpreți.

Exact. Și acesta a fost și motivul pentru care am vrut ca cele două simfonii să fie puse una lângă cealaltă, pentru că nu numai că Rahmaninov și Enescu au fost poate printre cei mai importanți la vioară și pian respectiv ai începutului secolului XX, dar au fost și doi compozitori cărora le-a luat puțin mai mult timp ca să fie apreciați ca și compozitori și care, în paralel, amândoi se considerau mai mult compozitori decât interpreți sau dirijori. Coincidența face ca cele două piese să fie aproape simultan scrise, chiar dacă în două părți ale lumii poate pe hartă diferite, dar de fapt foarte apropiate ca și spirit; vorbesc de St. Petersburg și Paris. Ei, și atunci e foarte interesant de văzut cele două perspective ale unor muzicieni fenomenali care complementează evoluția muzicii de la începutul secolului XX. Totuși, mai ales în Simfonia lui Enescu, uitând-ne în anul în care a fost scrisă... și nu vrea să spun ca să nu câștig eu concursul.

Puteți! E un concurs de fidelitate!

1905-1906. Era într-o vreme în care Richard Strauss, în lumea germanică, făcuse deja foarte multe inovații, dar inovațiile cele mai importante încă nu veniseră din partea lui Richard Strauss. Și e foarte interesant de văzut lumea wagneriană pe care Enescu a înbrățișat-o atât de mult. El spunea că putea să reproducă din memorie fiecare notă pe care a scris-o Richard Wagner și se vede acest lucru mai ales în partea a doua a simfoniei foarte mult, iar părțile 1 și 3 sunt două părți care sunt foarte influențate de profesorul lui, Gabriel Faure, sunt influențate și de muzica ce mai târziu apoi, în jumătatea secolului XX, devine să spun așa foarte bine asociată cu Poulenc, dar are și tendințe mai la nord puțin, tendințe care devin muzica lui Nielsen. Deci, e foarte interesant pentru că toată viața lui Enescu a fost cu câțiva ani înainte de trendul care a venit după aceea. Și ce mi se pare foarte interesant e faptul că Enescu, se pare, că în ceea ce a scris el - așa mi se pare mie - nu există două lucrări care să fie în același stil muzical. El se reinventează în fiecare lucrare pe care o scrie, se reinventează și încearcă un limbaj nou, încearcă un fel de a se exprima nou în ceea ce scrie el și din acest punct de vedere eu îl consider unul dintre cei mai fascinanți compozitori ai secolului XX.

Deci, pentru început, mâine seară de vom afla oarecum la Festivalul Enescu, nu? Este genericul Festivalului Enescu Simfonia I. Aș vrea să ne vorbiți puțin despre noul post de dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln. De fapt, funcția o veți prelua în toamna anului viitor.

E o orchestră, sigur, cu renume internațional și o orchestră de vârf din Germania. Când am fost la ei prima dată - e deja un an și jumătate de când am fost prima dată - am lucrat și ne-am înțeles foarte bine. Ei începuseră să se gândească la momentul respectiv la un succesor al maestrului Jukka-Pekka Saraste, dar eu nu m-am dus gândindu-mă că... de fapt, cu nici o orchestră... de fiecare dată când te duci la o orchestră mergi cu o inimă deschisă să întâlnești un prieten nou. Și e foarte interesant pentru că în lumea dirijoratului, de fiecare dată când un dirijor dirijează o orchestră e, de fapt, un concurs, pentru că fiecare orchestră din lume se uită și caută care ar fi dirijorul cu care ei să întrețină o relație mai strânsă, să se formeze unii pe ceilalți în paralel. Și de aceea, când am fost la ei, a fost o întâlnire foarte bună. Primul concert a fost "Ritualul primăverii" și un concert de percuție cu Martin Grubinger și mi-a plăcut foarte mult. După aceea imediat am revenit încă două săptămâni în stagiunea următoare. Iar apoi, pe parcursul celor două săptămâni, discuțiile deja au devenit atât de naturale... Orchestra a vrut să vadă care ar fi direcția în care aș crede eu că ar fi bine ca o orchestră de radio în secolul XXI să aibă totuși o actualitate, care e foarte importantă, și eu cred că mai mult ca oricând în secolul XXI o orchestră de radio trebuie să fie apreciată și trebuie să fie înțeleasă ca o bijuterie care poate să existe și să modifice perspectiva lumii, muzicii clasice în societate.

Să înțelegem și că vă mutați înapoi, în Europa? Sau...

Eu sunt un cetățean global. În principal, sunt mai mult în Europa la ora actuală decât oriunde, dar, e adevărat, familia locuiește în America. Încercăm să găsim o modalitate în care să ne putem muta și mai aproape de Europa, dar totul depinde de copii, depinde de școală. Acestea sunt lucrurile de viață...

(...)

La finalul concertului de mâine, Editura Casa Radio va organiza în foaierul central al Sălii Radio o sesiune de autografe acordată de dirijorul Cristian Măcelaru, pe CD-ul apărut la Editula Casa Radio sub titlul "Orchestra Națională Radio, dirijor Cristian Măcelaru. Mihail Glinka - Ruslan și Ludmila, Nikolai Rimski Korsakov - Șeherazada". Albumul este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din Strada Temișana nr.31.

Sunteți un susținător al tinerei generații de interpreți. Ați colaborat și, bănuiesc, veți mai colabora cu Orchestra Română de Tineret și cu membrii Corului de Cameră Preludiu - ansambluri ce se află sub tutela Centrului Național de Artă "Tinerimea Română". Ce admirați cel mai mult la acești tineri interpreți? Sunt mai pasionali, mai receptivi?

E foarte important pentru mine să lucrez cu tineri în special, pentru că mă obligă să-mi readuc aminte ceea ce înseamnă să ai o perspectivă neinfluențată de o lume mai mare să zic. Și e foarte important cu toții să revenim înapoi la ideea de a fi copii în ceea ce primim sau în ceea ce apreciem pentru că e o bucurie mai pură. În același timp, din punct de vedere artistic simt o responsabilitate și... nu neapărat o responsabilitate care mi se pare o povară, ci o responsabilitate ca o bucurie să pot să introduc talentele tinere într-o lume de care am beneficiat eu foarte mult ca un tânăr dirijor și muzician și să le facilitez această întâlnire cu compozitori pe care îi ajut ca să deschidă o lume nouă, o lume întreagă. E foarte greu pentru o întreagă orchestră să călătorească și să studieze unde am avut eu posibilități să studiez, și-atunci simt că darul care mi s-a dat mie, să pot să vin în aceste locuri să studiez, a venit și cu responsabilitatea de a mă reîntoarce înapoi în România și să împărtășesc ceea ce mi s-a dat.

Domnule Cristian Măcelaru, când vă mai vedem pe o scenă în România?

Voi veni cât de curând pot. Încerc să găsesc un echilibru între viața mea ca și tată, ca și soț, ca și om.

Ați spus tată și soț... Aș vrea să vă întreb ce muzică se ascultă acasă la familia Măcelaru?

Sincer să fiu, majoritatea timpului se ascultă muzică clasică. Fiului meu îi place foarte mult jazz. Și mie îmi place foarte mult jazz. Ascultăm și muzică de jazz. cam astea sunt stilurile pe care navigăm.

Cântă la vreun instrument muzical vreunul dintre copiii dumneavoastră?

Sigur, amândoi. Băiatul cântă la pian, fetița cântă la vioară.

Ce vârste au?

7 și 5 ani. De aceea mă simt... de fiecare dată când plec de acasă mi-e foarte greu să justific plecarea de acasă. De aceea încerc să găsesc o balanță mai bună pentru mine și pentru ei ca să pot să le dau și lor, nu numai celorlalți oameni din lume, puțin timp cu tata.

Așadar, ne asigurați că vă mai vedem pe scenele din România.

Sigur că da.

Pentru mine, ca interpret, momentul cel mai înălțător este atunci când la finalul unui concert simți că toată muzica, toată munca depusă până atunci s-a transformat în ceva cu totul special, că ai trăit momente de maximă intensitate muzicală alături de ceilalți interpreți și de spectatori deopotrivă și se instalează la sfârșit acea nostalgie, după aplauze. Care sunt sentimentele unui dirijor mulțumit la finalul unui concert?

Pentru mine, de fapt concertul sau pregătirea pentru concert e o călătorie în care aprofundăm ideea sau aprofundăm înțelegerea esenței muzicii pe care compozitorul vrea să o comunice. Și pentru mine bucuria este parcursul acestei călătorii. Exact cum ați spus, la sfârșitul concertului e și o nostalgie a unei călătorii care s-a terminat. Dar, pentru mine, concertul de fapt e o filă dintr-o carte foarte mare în care fiecare punem câte o filă și împărtășim câte o filă în ceea ce înseamnă această comuniune, o simbioză în care cei de pe scenă, artiștii, împreună cu audiența, cu publicul, se întâlnesc împreună pentru a împărtăși o singură idee. Ceea ce este un lucru unicat în muzică, ce nu există sub nici o altă formă în lume, ideea de a avea cu toții același gând și aceeași dorință de a împărtăși acest lucru frumos. Și acesta este lucrul cel mai important ori pe undele radio, ori în sălile de concerte unde suntem. De aceea muzica live e atât de importantă! Înregistrările sunt importante și ele, dar ca și un document artistic, pe când muzica live e o experiență care nu se poate replica. Și atunci încurajez pe toată lumea să vină să experimenteze nu numai muzica, dar să experimenteze sentimentul uman pe care îl putem crea împreună.

Vă mulțumesc foarte mult pentru prezența la Matinalul Radio România Muzical!
Așadar, vineri, 15 iunie 2018, Cristian Măcelaru și Orchestra Națională Radio - un program Enescu-Rahmaninov transmis în direct și pe frecvențele noastre Radio România Muzical!