Acum: 22.00
Grădina de... sunete (R) • Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 0.00
Nocturn jazz • Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.

 

Apoi: 0.55
Imnul de stat

Interviuri

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 | 2007 | 2005 | 2004 |

AUDIO. Dinu Lipatti, omagiat la Viena, de Ziua Culturii Naționale

Publicat: vineri, 13 Ianuarie 2017 , ora 11.06
 
Bookmark and Share

După succesul conferințelor susținute în octombrie 2016 la București și Cluj, cercetătorul Mark Ainley a fost invitat de Institutul Cultural Român pentru a vorbi publicului vienez despre Dinu Lipatti de Ziua Culturii Naționale - 15 ianuarie. Prin această conferință se deschide seria de evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Viena în contextul aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului și compozitorului Dinu Lipatti.


Domnule Mark Ainley, cum ați primit invitația Institutului Cultural Român din Viena de a susține o conferință despre cercetările dumneavoastră cu privire la Dinu Lipatti?

M-am bucurat din plin de experiența venirii mele în România, unde am fost primit cu multă căldură, așa că în mod natural am fost încântat ca, la mijlocul lunii decembrie, să fiu întrebat dacă pot veni la Viena pe 15 ianuarie pentru a susține o prezentare la Institutul Cultural Român. Din fericire, am putut și sunt emoționat pentru că am această nouă oportunitate de a vorbi despre Lipatti, cu atât mai mult cu cât se va întâmpla la Viena, unde a avut loc acel eveniment important de la Concursul Internațional de pian din 1933, când Lipatti nu a câștigat Premiul I, spre supărarea lui Alfred Cortot, însă relația pe care a stabilit-o atunci cu Cortot l-a ajutat pe Lipatti să studieze la Paris și să cunoască persoane importante care l-au sprijinit să-și continue evoluția începută atât de bine în România.


Ați susținut în luna octombrie 2016 trei conferințe despre Lipatti, la București și la Cluj Napoca. Ce doriți să demonstrați de această dată, pornind de la titlul "Dinu Lipatti - The purest Gold"?

Titlul conferinței mele are la bază un citat din afirmațiile producătorului EMI, care s-a ocupat de înregistrările lui Lipatti, Walter Legge, care spunea că deși puține la număr, imprimările lui sunt aur pur. Acesta este totodată și unul dintre titlurile conferințelor pe care le-am susținut la București, despre înregistrările lui Lipatti. Și pentru că voi avea o singură conferință la Viena, m-am gândit să folosesc acest titlu pentru că, în opinia mea, ilustrează adevărul tuturor înregistrărilor lui Lipatti; nu doar a celor făcute pentru a fi comercializate, ci și a celor realizate în timpul concertelor și care au fost descoperite prin eforturile mai multor persoane, nu doar ale mele. În această prezentare voi vorbi despre ambele categorii: și despre înregistrările făcute de Lipatti pentru EMI (și voi prezenta câteva exemple dintre acestea, care demonstrează natura virtuoză a interpretărilor sale), și despre câteva înregistrări care au fost descoperite după ce Lipatti a murit de către Walter Legge și Madeleine Lipatti, dar și despre înregistrări pe care am reușit să le găsesc eu însumi, încheind cu cele recente, cu lucrări de Scarlatti și Brahms, care au fost realizate într-un cadru privat și care vor apărea, sperăm, în acest an la Casa de discuri Marston. Așa că din nou îmi propun să demonstrez anvergura interpretării lui Lipatti, prin prisma înregistrărilor de studio, EMI și ale celor din concert sau private, făcute pe durata întregii sale vieți.
Interviu realizat de Monica Isăcescu