ACUM:
10.00
Grădina de sunete
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 12.25 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 12.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Despre Vladimir Orlov, în dialog cu Marin Cazacu

Bookmark and Share
Publicat: luni, 15 Aprilie 2019 , ora 12.55


Maestre Marin Cazacu, iată că vorbim din nou despre un eveniment trist, Vladimir Orlov s-a stins la început de aprilie. Este ultimul mare clasic al violoncelisticii românești dintre cei afirmați în perioada interbelică alături de Serafim Andropov și Radu Aldulescu - muzicieni care au trecut definitiv într-un panteon al artei interpretative de la noi. Mă număr printre cei care nu au avut șansa să-l asculte pe Vladimir Orlov; de altfel, și informațiile de pe internet și înregistrările disponibile sunt insuficiente. Pe cine am pierdut, de fapt?

Am pierdut un muzician de legendă. Pot să spun acest lucru. Chiar dacă și eu l-am cunoscut destul de târziu - mărturisesc că eu am început studiul violoncelului când Vladimir Orlov deja se afla la Viena, dar numele său și personalitatea sa artistică deveniseră un mit pe care mi l-am revendicat atât eu, cât și colegii mei de generație. De fapt, am crescut și am evoluat cu înregistrările sale muzicale și cu aura legendară a unui artist fascinant, pe care mi-o dezvăluiau profesorii mei de la vremea respectivă - Serafim Andropov și Aurel Niculescu. Cu Vladimir Orlov de fapt m-am cunoscut târziu, prin anii 1990, când mă aflam într-un turneu de concerte în Canada și nu-mi imaginam că întâlnirea noastră de atunci va fi urmată de revenirea sa aproape anuală în România pentru o perioadă de vreo 10-15 ani și că ne va apropia atât de mult încât astăzi să mă pot socoti cu mândrie printre prietenii săi.

Acea perioadă de concerte pe care le-a susținut Vladimir Orlov în România după revenirea de după Revoluție a fost o perioadă de cunoaștere a unui artist cu totul și cu totul deosebit. Vreau să amintesc despre calitatea sonorității, a tonului pe care îl emitea violoncelistul Vladimir Orlov. Într-una dintre comisiile din care am făcut parte în Austria, am stat alături de una dintre fostele sale studente de la Viena, Heidi Litschauer, iar aceasta îmi mărturisea: "Cel mai frumos sunet și ton de violoncel pe care l-am auzit vreodată era al lui Vladimir Orlov." Și să știți că astăzi, când ascultăm de exemplu interpretarea Concertului de Robert Schumann, remarcăm un ton cum poate nu a existat printre violonceliștii din acea generație.


Putem vorbi despre câteva calități generale care să definească acești clasici pe care i-am amintit și care să ne facă să ne gândim la o școală violoncelistică românească al cărei continuator sunteți și dumneavoastră?

Da, putem spune acest lucru. Vladimir Orlov, viața sa este un roman care se regăsește în cartea de memorii pe care chiar domnia sa a scris-o, Variațiuni rococo în patru țări - pentru că s-a născut la Odesa, în Uniunea Sovietică, în 1928; după aceea, în perioada începutului celui de-al doilea război mondial se afla la Minsk, acolo unde era tatăl său, și el violoncelist; a revenit după acea perioadă la Chișinău, de unde de fapt era de bază familia domniei sale, și a ajuns la București, unde și-a continuat studiile de violoncel cu Dimitrie Dinicu. Iar această perioadă de formare în România și, mai ales, de dezvoltare a unei personalități cu totul de excepție, până în 1964 când a părăsit România după ce câștigase unul dintre cele mai importante concursuri de violoncel la nivel internațional, Concursul de la Geneva și cariera lui devenea evident că va fi una de mare succes și de mare rezonanță, este perioada în care Vladimir Orlov a devenit, pentru publicul românesc un punct de reper atât de important și atât de fascinant. Numai la apariția sa pe scenă... era un om și frumos, și cu generozitate și cu o aristocrație în felul lui de a se prezenta publicului, încât cucerea chiar și pe unul care nu știa muzică clasică. Calitățile sale erau totale; în sensul că avea o tehnică desăvârșită, avea o expresivitate care venea și din filonul slav pe care îl moștenea. Și-atunci, cu o combinație fericită de îndrumare din partea unei școli cum era școala românească la vremea respectivă, cu influență franceză - să nu uităm, George Enescu a dezvoltat această această influență chiar și la alte instrumente, nu numai la vioară - putem spune că toate calitățile sale convergeau către un artist desăvârșit.


Care e cea mai dragă amintire care vă leagă de Vladimir Orlov?

Sunt atât de multe... pentru că din anii 1990 și până-n 2006 venea anual, stătea la mine acasă, povesteam... Cea mai dragă amintire este aceea că am pus la cale de fapt cartea pe care i-am propus s-o scrie, memoriile sale. Este o carte pe care, împreună cu fiica domniei sale, Marina Orlov, și ea violoncelistă, am corectat-o, pentru că, totuși, violoncelistul Vladimir Orlov, născut în Uniunea Sovietică, vorbea limba rusă, româna, germana - pentru că a trăit o perioadă la Viena și după aceea s-a mutat definitiv la Toronto, Canada, unde limba engleză era de bază. Dar niciuna dintre aceste limbi nu-i erau la îndemână; și la punerea la cale a acestei idei de a scrie tot ceea ce considera domnia sa că în viață i-a fost o amintire a celor mai importante lucruri și fapte care i s-au întâmplat i-am fost alături și mă bucur nespus pentru că, iată, avem de la un mare artist gândurile și ceea ce a trăit alături de muzică și, mai ales, de oameni în toată această perioadă. Volumul a fost tipărit și a fost pus în valoare în 2013, în perioada în care l-am și sărbătorit pe Vladimir Orlov la București, în 26 mai, și se află în continuare la îndemâna publicului care dorește să-l achiziționeze la magazinele de specialitate.


Am constatat cu tristețe că înformațiile pe internet despre activitatea lui Vladimir Orlov sunt lacunare - este expediat foarte rapid episodul în care a fost solist al Filarmonicii bucureștene. Ce ar fi de făcut pentru memoria lui aici, în România?

În primul rând, trebuie spus un lucru: pe lângă faptul că era solist al Filarmonicii "George Enescu", a fost primul violoncelist român care a câștigat un premiu la Concursul Internațional de la Geneva, este cel datorită căruia de fapt compozitorul Anatol Vieru a câștigat primul mare concurs internațional prin compoziția sa, Concertul pentru violoncel și orchestră, pe care i l-a interpretat Vladimir Orlov în primă audiție și nu alături de oricine, ci chiar la un Festival Enescu, la pupitru fiind Zubin Mehta. Cariera sa după ce a părăsit România a devenit, cel puțin în perioada europeană, când se afla la Viena... a fost prim violoncelist al Filarmonicii din Viena, profesor la Academia de Muzică din Viena și alături de cei mai importanți dirijori ai epocii a concertat în toată Europa. În Canada, sigur, a continuat această carieră, poate mai puțin spectaculos decât cea din Europa, dar oricum numele său a rămas de rezonanță, iar casa de discuri care i-a promovat cd-ul, unde a adunat cele mai importante înregistrări pe care le-a realizat alături de cele mai importante orchestre și cei mai importanți dirijori din lume, unde apar cele mai frumoase concerte de violoncel pe care Vladimir Orlov le cânta ca nimeni altul... iată, sunt câteva lucruri pe care publicul trebuie să și le reamintească, pe lângă concertele de la București. Sigur că publicul de până în 1964 nu mai este așa de numeros în acest moment; cei care au avut ocazia să-l asculte după Revoluție își reamintesc calitățile sale, iar noi, cei care suntem moștenitorii unei școli de tradiție a violoncelisticii din România, iată că îl vom prețui în continuare pentru că este un reper atât de important pentru dezvoltarea acestei școli în care tehnica instrumentală, combinată cu expresivitatea muzicii pe care o expunea și, mai ales, toată cultura și știința acumulate de-a lungul vieții, rămân ca o dovadă a unui mare artist.

Interviu realizat de Ștefan Costache