ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Cronici Înapoi

AUDIO. C’est beau d’être la fille de Dieu!

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 20 Septembrie 2019 , ora 11.50

Nu știu câți vor fi ascultat oratoriul Ioana d'Arc pe rug al lui Arthur Honegger înaintea concertului de la Ateneu, din 19 septembrie. Nu mulți, cred. Majoritatea covârșitoare a publicului a venit însă pentru actrița Marion Cotillard, a cărei faimă s-a dovedit un veritabil magnet.

Coproducția muzicală francezo-română a reunit Orchestra Națională din Lille, Corul Filarmonicii "George Enescu" pregătit de Iosif Ion Prunner și Corul de Copii Radio pregătit de Răzvan Rădos, cu Alexandre Bloch la pupitrul dirijoral. Excelent muzican, cunoscător rafinat al dificilului oratoriu dramatic scris de Honegger în 1938, pe libretul lui Paul Clodel.

Surpriza mare a venit însă din partea minunatei echipe de actori & soliști: Georges Gay - Fratele Dominique (rol vorbit), Hélène Guilmette - Fecioara Maria (soprană), Gabrielle Philiponet - Marguerite (soprană), Marie Karall - Catherine (contralto), Cornel Frey - Porcus, primul herald, clericul (tenor), Philippe-Nicolas Martin - al doilea herald, un țăran (bas) / un alt țăran (rol vorbit), Mathias Zakhar - al treilea herald, măgarul, Bedford, Jean de Luxembourg, Heurtebise, un țăran (rol vorbit), Corentin Hot - maestrul de ceremonii, Regnault de Chartres, Guillaume de Flavy, Perrot, un preot (rol vorbit).

Ei au animat, au dinamizat traseul celor aproape 75 de minute în care opera, oratoriul și teatrul se îmbină în maniera colajului stilistic. Iar plasarea actorilor și soliștilor în diferite locuri din sala Ateneului a creat o imagine și senzație de surround în care silueta diafană a actriței Marion Cotillard era axul central. Pentru ea, rolul este cunoscut încă din 2005 când l-a interpretat la Orléans apoi la Barcelona (2012) și New York (2015). Silueta fragilă, candoarea privirii, înflăcărarea mărturisirilor s-au aflat, toate, sub zodia firescului născut dintr-un talent fantastic și o muncă pe măsura talentului.

C'est moi qui ai sauvé la France! C'est moi qui ai réuni la France!

Acțiunea propusă de Honegger și Claudel ne-o prezintă pe Ioana d'Arc chiar pe rugul ce îi aduce moartea. Ultimele clipe sunt, de facto, o retrospectivă derulată invers a celor mai importante momente din viața sa: procesul (c'est la vérité qui me lie les mains et qui m'empêche de signer. Je ne peux pas! Je ne peux pas mentir), intrigi, luptele (toutes les mains de la France en une seule main!), momentul iluminării, satul natal. Fiecare comentat aproape cu detașare de Fecioara din Orléans și Fratele Dominique, singurul care îi stă alături în tot acest calvar.

Actrița de Oscar a fost catalizatorul perfect. Muzica lui Honegger este dramatică, "teatrală", construită pe principiul unor "scene" caracterizate stilistic diferit: de la ecourile secolului al XV-lea până la timbrul modern al undelor Martenot. Iar finalul evocă desprinderea de trup (după mușcătura cumplită a flăcărilor) și atingerea acelei dorite strări de grație pentru care copila de 19 ani a fost arsă de vie: Il y a la joie qui est la plus forte! Il y a l'amour qui est le plus fort! Il y a Dieu qui est le plus fort!

Și totul ar fi fost minunat pentru noi (cei aflați în sala Ateneului) dacă, exact pe ultimele secunde ale oratoriului, nu ar fi sunat un telefon mobil, venit probabil dintr-un univers paralel cu muzica și comportamentul civilizat.

Însă magia era deja făcută și nici măcar norul tehnologiei scăpate de sub control nu a reușit să ne întunece bucuria. Toată echipa de artiști - de la Marion Cotillard până la ultimul contrabasist - a fost un exemplu de frumusețe a profesionalismului.

Sorina Goia