Interviuri Înapoi

AUDIO. Celebrare regală a Centenarului Lipatti în capitala Marii Britanii - Interviu cu Dorian Branea, directorul ICR Londra

Publicat: marți, 28 Noiembrie 2017 , ora 14.11

Domnule director, în această seară de 28 noiembrie 2017, Institutul Cultural Român organizează un alt eveniment de ținută, un concert care vine să celebreze Centenarul Lipatti, Centenarul Marii Uniri și, totodată, Ziua Națională a României. Cum ați conceput acest eveniment care beneficiază, pe de-o parte, de parteneriatul Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra și, pe de altă parte, de prezența a doi artiști importanți români din două generații diferite.

Mă bucur că ați început descriind acest eveniment ca un concert… noi l-am numit un concert al unei triple aniversări, pentru că se va desfășura în preziua Zilei Naționale. Pentru că suntem pe punctul de a intra în anul centenarului Marii Uniri semnalăm în felul acesta debutul unei mari sărbători naționale și, bineînțeles, pentru că ne aflăm într-un alt an important, Anul Lipatti, ne-am gândit că e important să marcăm memoria acestui mare muzician care nu e nici pe departe atât de puțin cunoscut în Marea Britanie, ba dimpotrivă. Ca de obicei, pentru că suntem un institut foarte muzical, ne place să credem, adică promovăm foarte mult muzica clasică fie prin proiectele pe care le derulăm aici în somptuosul nostru sediu din 1 Belgrave Square, fie în afară, pe diferite scene muzicale londoneze, ne-am gândit la o colaborare așa cum preferăm întotdeauna, româno-britanică. Suntem bucuroși ca după colaborările de succes cu Opera Regală Covent Garden sau cu Filarmonica din Londra, London Philharmonic Orchestra, să avem acum un parteneriat - sperăm, tot atât de îndelungat - cu Royal Philharmonic Orchestra, una dintre orchestrele principale ale Londrei, dar, în același timp, să avem doi protagoniști români - la pupitru pe maestrul Cristian Mandeal, fără îndoială unul ditnre cei mai importanți dirijori români și, cu siguranță, unul dintre cei mai importanți dirijori europeni, și pe pianista Alexandra Dariescu. Mă hazardez să spun că este cel mai important solist român al momentului sau unul dintre puținii muzicieni români care au o carieră într-adevăr extraordinaă, în sensul în care are accesul deschis în mod curent către marile orchestre, către marile scene muzicale. Și cred că cariera ei care e deja extraordinară nu na înceta să uimească.


Cum s-a derulat acest parteneriat al dumneavoastră cu Orchestra Filarmonicii Regale din Londra?

Experiența noastră venită din parteneriatele anterioare cu marile instituții muzicale londoneze ne-a permis și ne permite întotdeauna să avem o atitudine foarte relaxată, profesionistă dar relaxată, de pe picior de egalitate cu Filarmonica Regală. Cunoaștem foarte bine metabolismul acestor instituții, cred că împărtășim același ethos profesional și aceleași standarde, așa încât, pe nesimțite, am devenit o singură echipă care pregătea împreună și componentele manageriale, și cele de marketing și alte chestiuni de vizibilizare pe care mai trebuia să le facem. Suntem foarte bucuroși și mândri de acest context. Suntem mândri că suntem la Cadogan Hall, a treia scenă muzicală ca mărime din Londra și, oricum, unul dintre punctele de atracție principale când e vorba de muzica clasică în capitala britanică. Deci, a fost o colaborare între două instituții care se respectă reciproc, care lucrează mai mult sau mai puțin în același fel și care sunt animate, entuziasmate chiar de un proiect comun, acela de a cânta muzică bună - vom cânta Enescu, vom cânta Lipatti - și care chiar își propun ca evenimentul pe care-l creează să aibă impactul pe care-l merită.


Spuneați și dumneavoastră că Dinu Lipatti este cunoscut aici. În scurta sa viață Dinu Lipatti a cântat la Londra, a cântat în Marea Britanie. Cum a fost primită ideea dumneavoastră de a-l celebra pe Lipatti în anul 2017 aici, la Londra?

A fost primită foarte bine pentru că, așa cum vă spuneam fără a mă feri de cuvinte mari, Dinu Lipatti are în Anglia, dar nu numai în Anglia, un statut legendar. El e un mare pianist pe care toți pianiștii de după el îl evocă sau și-l amintesc cei care l-a cunoscut sau știu de el ca de un model, ca de o culme a interpretării, un mare artist care a murit foarte tânăr - deci are și această aură, dacă vreți, de artist damnat, de geniu care se sfârșește mult prea devreme, dar nu fără a demonstra capacitățile extraordinare de care dă dovadă. Lipatti e un model, are un statut legendar, e unanim admirat. Vom avea și o conferință înainte de concert a unui scriitor și cercetător britanic - Orlando Murrin - care studiază de mai mulți ani viața și opera lui Lipatti, pentru că interesul pentru Lipatti nu s-a stins niciodată aici. Interpretările lui Lipatti reprezintă interpretări standard. Tot destinul lui Lipatti reprezintă un obiect de fascinație care mai persistă încă. Deci, atunci când am propus pe Lipatti compozitorul, pentru că să spunem că dacă pianistul e cunoscut, activitatea lui de compozitor care nu e lipsită de merite cum bine știți a fost o surpriză plăcută și bineînțeles că partenerii noștri britanici au îmbrățișat-o imediat. Și, iată, concertul de deseară, unde se va cânta și Lipatti.


Vă mulțumesc foarte mult!

Cu multă plăcere!
Interviu realizat de Monica Isăcescu