ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Cronici Înapoi

AUDIO. Aura Urziceanu și Big Bandul Radio - ultima seară de jazz la RadiRo

Bookmark and Share
Publicat: duminică, 25 Noiembrie 2018 , ora 14.14

Aura Urziceanu și Big Band-ul Radio condus de dirijorul Ionel Tudor au încheiat seria concertelor de jazz, inclusă, în premieră, în ediția a IV-a a Festivalului Orchestrelor Radio - "RadiRo". Un reportaj de Roxana Rîpeanu.


"Dacă s-ar repeta asemenea evenimente - sărbătoare în fiecare zi!"

Aura Urziceanu a închis secțiunea de jazz RadiRo, inaugurată miercurea aceasta tot de concertul ei alături de Big Bandu-ul Radio. Într-un repertoriu bogat, standarde de jazz precum My Funny Valentine, Fly me to the Moon au fost auzite pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.

"Aceeași voce pe care a avut-o. parcă nu s-a schimbat, s-a șlefuit în timp."

"Nici nu credeam că mai apuc ziua în care s-o văd pe Aura Urziceanu. O știu de copil, n-am văzut-o niciodată live."

"Intactă, din punct de vedere voce și atitudine, și prezență scenică."

"N-am văzut demult așa ceva - improvizație, profesionalism!"

"De-o vârstă cu noi! Vă dați seama că toată muzica o simțim aici, în inimă."

"Un adevărat artist, un artist care cântă pentru muzică."

În compania Aurei Urziceanu, o altă vedetă a serii a fost, sub bagheta lui Ionel Tudor, Big Band-ul Radio, care a interpretat atât în formula completă, cât și în cea combo.