Cronici Înapoi

AUDIO. A doua seară de muzică clasică la ParkLake Shopping Center

Publicat: joi, 20 Decembrie 2018 , ora 15.14

Doi tineri muzicieni au concertat în cadrul proiectului organizat de Radio România Muzical și ParkLake, miercuri, 19 decembrie

Cel de-al doilea concert din cadrul seriei propuse de Radio România Muzical alături de ParkLake a avut loc aseară în mallul bucureștean. Doi dintre cei nouă tineri muzicieni susținuți de ParkLake Shopping Center au apărut în fața publicului, programul fiind alcătuit din lucrări ale unor compozitori precum David Popper, Piotr Ilici Ceaikovski, Saint-Saëns,Eugène Ysaÿe sau Wolfgang Amadeus Mozart. Programul serii i-a ajutat pe cei doi muzicieni să își dovedească abilitățile muzicale unui public impresionat. Având în vedere reacțiile, este evident că - deși nici muzicienii nu știau ce așteptări să aibă de la public, nici viceversa - rezultatul final a fost unul deosebit, fapt vizibil în reacția violoncelistului, Valentin Simion, elev al Colegiului Național de Muzică "George Enescu".

Valentin Simion: "Pentru mine a fost o plăcere să cânt într-un concert sub patronajul Radio România Muzical. A fost un privilegiu. Este o idee foarte bună și mă bucură să văd că am avut un așa public numeros. Știm că muzica noastră este apreciată și probabil că va fi încă; am văzut și mulți tineri."

În același timp, se poate puncta unicitatea unui astfel de moment în cariera unui interpret, după cum a observat violonistul, Octavian Pîrlea, elev al Școlii Purcell din Londra.

Octavian Pîrlea: "E o experiență unică deoarece un muzician nu are mereu ocazia de a exprima muzicalitatea prin intermediul acestui proiect - lumea care umblă și merge în timp ce eu cânt... este ceva nou pentru mine și ceva din care orice muzician ar putea învăța pentru a se controla în timp ce cântă."

Unicitatea, calitatea și importanța proiectului au fost observate și de publicul concertului.

"Mi se pare o idee extraordinară. Avem ocazia să ascultăm și altfel de muzică. Atâta timp cât nu suntem cunoscători atât de bine ai genului, avem ocazia să învățăm și să apreciem munca artiștilor. Cu timpul, o să aprofundez genul."

"Mi se pare o idee foarte interesantă, mai ales în interiorul unui mall. Văd că și publicul e destul de interesat de proiect. Violonistul, cel puțin, mi se pare foarte bun."

"Pare foarte liniștitor în toată această agitație de sărbători. De aceea ne-am și oprit, să luăm o gură de aer și mergem mai departe. Îmi doresc ca și copilul să o audă și să o îndrăgească. Ea chiar dormea dar s-a trezit și văd că nu este mofturoasă, chiar dacă s-a trezit dintr-odată. Înseamnă că-i place și mă bucur. Ceea ce aud, îmi place. Vă felicit."

"Foarte interesantă această acțiune. E foarte ok pentru că noi suntem mai la margine de București și mai vine și muzica la noi, nu mai mergem noi în centru după ea. Și ne mai așteptăm și la alte manifestări de acest gen. Am înțeles că și săptămâna aceasta or să mai fie și mai venim cu drag."

"Concertul mi se pare excelent. Este într-un spațiu neconvențional și lumea chiar are nevoie de genul ăsta de educație, să fim înconjurați de muzică clasică, cât mai mult muzică bună, valoroasă pentru că, cumva, ne educăm și ne formăm urechea pentru a consuma și așa ceva."

"Și mie-mi place tare mult. Mi-ar fi plăcut să fie într-un loc mai liniștit, dar e bine și aici."

"Plăcut impresionat că, iată, generația aceasta de adolescenți cântă atât de superb. Așteptăm să vedem ce mai urmează."

Ultimul concert din cadrul acestui proiect are loc în această seară (20 decembrie 2018), începând cu ora 18, tot în ParkLake Shopping Center. Având în vedere atât importanța pedagogică a momentului cât și impactul cultural, este evident motivul acestui proiect - și argumentul pentru o posibilă continuare a sa.

Reportaj realizat de Petre Fugaciu