În 4 decembrie 2016 Opera de Stat din Viena a prezentat o nouă montare cu ultima capodoperă a lui Verdi – opera Falstaff, realizată în regia lui David MacVicar. La pupitrul dirijoral s-a aflat Zubin Mehta, care a debutat la Opera vieneză în 1975 şi a condus aici numeroase spectacole cu opere verdiene. Maestrul Mehta nu a mai fost prezent în fosa celebrei instituţii vieneze de opt ani, însă, iar acest Falstaff a marcat revenirea sa. Mehta a avut, în acest context, o rugăminte specială în privinţa noii montări, cerere pe care a adresat-o regizorului, declarând într-un interviu -  „Am dirijat deja atât de multe spectacole cu Falstaff, iar toate erau mai mult sau mai puţin moderne, încât aş vrea ca măcar o dată, o singură dată să am ocazia să conduc un spectacol regizat în stilul original al vremurilor lui Falstaff.” Aşa că David McVicar şi echipa sa au produs un spectacol ce nu plasează acţiunea în contemporaneitatea noastră – o raritate în aceste vremuri.

Rolul titular a fost interpretat de baritonul Ambrogio Maestri – pe care aţi avut ocazia să-l ascultaţi şi pe scena Operei din Bucureşti, în cadrul unei Gale, acum câteva luni. Un cântăreţ cum nu se poate mai potrivit, atât din punct de vedere vocal, cât şi ca prezenţă scenică, pentru portretizarea acestui personaj. Împreună cu el pe scenă s-au aflat alţi cântăreţi valoroşi, de renume mondial: baritonul Ludovic Tezier – Ford, soprana Carmen Giannattasio – Alice Ford, soprana Hila Fahima – Nannetta, fiica celor doi, dar şi mezzosoprana Lily Jorstad – în Meg Page şi contraltista Marie-Nicole Lemieux în Quickly. Tenorul Paolo Fanale l-a jucat pe Fenton, îndrăgostit de Nannetta, tenorul Thomas Ebenstein pe Doctor Caius, iar tenorul Herwig Pecoraro pe Bardolfo. Basul Riccardo Fassi a fost Pistola.

Falstaff este ultima operă a unui Verdi în vârstă de aproape 80 de ani, care considera de multă vreme că și-a încheiat cariera – după Aida din 1871 și Recviemul din 1874. Au urmat, însă, Otello, 13 ani mai târziu și după încă șase ani - Falstaff, compus în 1893.

La originea acestor reveniri s-a aflat editorul lui Verdi, Ricordi, care l-a convins mai întâi pe artist– cu greu, e drept -  să scrie Otello pe libretul lui Arrigo Boito, creație modernă ce s-a bucurat de un colosal succes la premiera sa din 1887. Verdi era fascinat de operele bătrânului Will – a compus un Macbeth în 1847 și a visat întreaga viață să scrie o operă bazată pe Regele Lear. Așa încât ne putem imagina cât de mult l-a agitat Boito atunci când l-a scos din rutina vieții sale liniștite de la vila Sant'Agata, propunându-i un proiect Falstaff ca erou de operă buffă. La scurtă vreme după această discuție, în iulie 1889, Boito i-a trimis lui Verdi o schiță de libret construită plecând de la piesele Nevestele vesele din Windsor și Henric al IV-lea, pe care compozitorul a găsit-o interesantă. Urmarea se poate intui cu ușurință: Verdi s-a apucat de lucru, la sfârșitul lui 1891 partitura fiind aproape finisată. Premiera a avut loc în 9 februarie 1893, un triumf absolut, mai multe momente fiind bisate pe scena Teatrului La Scala.